21 
Duminecă 
Vîntul plînge în hornuri cu toată desnădejdea unui orfelinat 
Vino lingă mine ca o luntre în tufiş 
Aşterne-ţi vorbele ca paturile albe în infirmerie 
Că acolo poţi plînge nesupărat, că miroase a gutui şi a brad. 
Spune-mi de ţări depărtate 
De oameni curioşi 
De insula cu papagali 
Sufletul meu e vesel şi mirat 
Ca un prieten ce s’a întors deia spital. 
In glasul tău sînt femei bătrîne şi bune 
Braţul tău mi-aleargă în sîn ca un pîrîu 
îmi plac animalele domestice 
In menajeria sufletului tău. 
Pe pod un om e aplecat, fluieră în apă fără gînduri 
La noi e cald şi bucurie ca şi cînd se nasc la stînă mieii 
Povestea ta adoarme ca un copil legănînd un elefant de lină 
La noi e linişte ca şi cînd se-adapă caii la fîntînă. 
Trec în şiruri lungi pe stradă fete de pensionat 
Şi în fiece privire-i cîte-o casă părintească