44 
intitulată Suicide şi un extras de adrese din cartea de tele 
fon cu titlul Psst semnat de Breton. 
Umorul componentă a dadaismului trebuie primit aşa 
cum l’a înţeles Jacques Vache: „un sens de 1’inutilite 
theâirale et sans joie de tout, quand on sait“ (1). 
Aceste manifestări, „reţeta" poeziei Dada, „sînt afir 
marea că, opera poetică n’are valoare statică, poemul 
nefiind scopul poeziei, acesta putînd foarte bine exista 
aiurea" (T. Tzara). Drastică şi necesară luare de sînge 
din trupul pletoric la sufocaţie al Literaturii şi, pentru 
Artiştii ghiftuiţi cu Artă cei mai de efect emetic. Emile 
Bouvier numeşte dadaismul „o criză de creştere". Dar 
Bouvier e universitar cu cîmpul vizual pătat de cenzura 
insuficienţei de a înţelege (ca şi un alt mîzgălitor pe hîrtie 
a unei Histoire de Dada) cea mai radicală mişcare, 
cel mai caustic burete. 
Pentru noi, din perspectiva celor aproape două dece 
nii, Dada se defineşte CHINTESENŢA SUPREMEI INTELIGENŢE 
DESLÂNŢUITÂ PRINTR’O SUPREMĂ LIBERTATE A SPIRITULUI. 
© 
Nu există. început, nu tremurăm şi nu sîntem sen 
timentali ; vînt năprasnic, sfîşiem rufele norilor şi ale 
rugăciunilor şi pregătim marele spectacol al dezastru 
lui, incendiul, descompunerea. Preparăm suprapre- 
siunea unui doliu şi înlocuim lacrimile prin sirene în 
tinse dela un continent la altul. Revoltă totală pînă la 
anarhie, fără degetul pe buze al moralei: „Dada ştie tot 
Dada scuipă tot"(2). Nu se clădeşte pe un cuvînt sensi 
bilitatea ; construcţia toată, convergentă perfecţiunii 
care plictiseşte, ideii stagnante ca o mocirlă de aur, 
produs omenesc relativ. Opera de artă nu trebuie să 
fie însăşi frumuseţa, fiind astfel un cadavru ; nu trebuie 
să fie nici veselă, nici tristă, nici clară, nici obscură, 
nici să bucure sau să maltrateze individualităţile ser* 
vindu-!e budinca aureolelor sfinte sau sudoarea unei 
curse cabrate peste atmosferă, O operă nu e niciodată 
frumoasă prin decret. 
® 
Armistiţiul. Sfîrşitul războiului. Ultima tipăritură în 
Elveţia a grupului s’a numit Anthologie Dada. I-am văzut 1 2 
1) Şi nu pragraful unui aslerisc ci un platou de lumină ar irebui să 
cuprindă pe cei cari au fost dadaişti înainte şi independent de Deda: 
straniul Jacques Vache şi, în Statele Unite, Marcel Duchamp şi Francis 
Picabia. Vom încerca*o altădată, aiurea. 
2) V. noia (1) pag. 35.