TUDOR ARGHEZI - FIERAR AL CUVÂNTULUI 
I Există o artă expresie pură, care nu>junge până la creerul diluat al mulţimef. Apă regală, plăsmuirea abstractă nu sapă 
decât in aur — sensibilitatea câtorva* iniţiaţi. Opera creatorilor adevăraţi, rămâne astfel ceas înalt, pentru sângerarea ima 
ginaţiei fecunde. Pas izvorât din proprie tresărire, sublimat individualism excesiv. Creatori străbătând singuratici la intervale 
mari, coaja epocelor, călcând în echilibru peste munţi ca peste umeri; acrobaţi pe funia inteligenţii invizibil subţiată, 
dărâmători sau constructori de formule târziu devenite passe-partout tuturor. 
Semnificaţia acestora, imperceptibilă pentru foamea contemporaneităţii, trebue căutată găunos, ca viermele în carnea fructei. 
Asemeni cutremurelor pe care numai acul fin al seismografelor le înregistrează: zdruncinări în interior, straturi geologice 
surpându-se: imaterial. Gol, piciorul lor se sgârie în sticla vremei. Chin. Iluminare fertilă. Vociferări. Un semn. 
Desigur, pentru desăvârşirea unor astfel de forţe motrice, trebuiesc consumate întregi generaţii în trecut. Secole de imbe 
cilizare scuturate violent ca arborii cu omizi. Apariţia lui Mallarm6, Kimbaud, Apollinaire e explicabilă într’o literatură cu 
atâţia ani de tradiţie. 
Un corespondent român ar fi inexplicabil. Prin definiţie aceştia sunt incomprehensibili, păstraţi admiraţiei unui număr 
" restrâns. 
Printre ei, Tudor Arghezi. Fenomen Uimitor în cadrul literaturii române, contrazicând calculele astronomilor în cultură, 
contrazicându-1 poate pe Arghezi însuş. 
Numele lui însă a trecut demult peste dânsul, inundând sevos în epocă. Gând multiplu, incandescent ca ornic cu litere 
de fosfor, între dinţii lui, cuvântul se sfarmă precum sâmburii tari. Quartz, fraza loveşte pereţii creerului. Sub lovitura de 
ciocan a lui Arghezi, bolţi vuiesc, vorbe se trezesc şerpi, şuieratul lor îl simţi în măduvă.. 
EVOLUĂRI 
Poezie contimporană, poetul sportsman. In etapa de invenţii şi desăvârşiri 
fecunde, brusc, sensibilitatea noastră a tresărit spre o altitudine inedită, 
interurbană. Continuăm în plin ev citadin. Impunând poetului vremei de 
azi, ritmul epocei şi construcţia atlet a cetăţeanului din New-York, multora 
— acelora ce-au rămas cu poez ; a la trenul lui Malec — lc va părea ne 
lămuritoare. Cum ? Sensibilitatea ce-a comis atâtea imagini de păpădie, 
putea-va izbi înfipt în croşet pe ring? Putea-va ţine cross-uri de 10—15 
klm. în locul reveriilor de sacâz şi cantaridă ? Insist: ca toate desfăşurările 
veacului şi poezia s’a lansat acrobat, pumnal în strada sguduită de spîrala 
auto-urilor şi a continentului. Poetul-proector va prinde sunetul imaginei 
din instrumentul vremei, din saxofonul ei. Echilibrist dincolo de fraza inertă 
poetul insuflă cuvântul cilindru, cuvântul manevră, cuvântul cocktail. Ima 
ginea stilet, novator poezia acid care nu corespunde la timpanul percepţiei 
ca un purgativ, ei fecundă scapără peste anestezia romanticului, peste 
asfalt, circuit lângă adolescenta manevrând calmă volanul, prin geometria 
oraşului-metropolă. Poezia ecran, poetul inginer. Aplauzele claxonului au 
copleşit concertul urinos al filomelelor, farurile lichefiate peste ficaţii me 
talici ai bulevardului, au şters eficace apusurile în culori de pastă pentru 
dinţi, traectoria avionului a suprimat util peisajul de bumbac. Poetul călător 
In acelaş avion, pietonul aceloraşi străzi vibrează în mecanica lor şi-şi 
durează senzaţia tare a cetăţeanuiui epocal a sportsmanului. Gestul lui e 
magnet e dans simultan în stilul orelor, expresia lui e plină de surpriza 
gărilor, de realizarea rabotnicului în uzine. Peste sensibilitatea lui stăruie 
ritmul mixt de muşchi şi maşină, oraşul pneu. Vigoare şi viziune dură 
înlocuesc constructiv lavaliera şi poezia-onanie de odinioară. Sportsman 
invadat în mulţime el filtrează fără migala rimei şi a logicei vechi, linia 
poeziei-vitriol, poeziei-cadillac. El are intuiţia veacului-minune şi fără co 
laborarea sterpă a elementului primitiv din natură, este poetul oraşului 
cu paratrăsnete Ia butonieră. Priveliştea lui e plină de dinamica străzii 
de arhitecturile tresărind panoplia nourilor. Poeţi integraţi în tecnica şi 
suflul vieţii noui, în atelierul secolului XX, persistă în încăpăţânare de-a 
mai fi blegii mâzgălitori ai vremei şi producţiei lui Hugo. Moda şi timpul 
pantalonilor feminini cu dantelă şi funde ros-bleu a trecut odată cu poezia 
stilului glicerinos, poezia care impresiona ca o compresă de acid-boric. 
Vrem po ţi-sportsmeni, poezia agilă fecund din univesul electricităţii şi 
al vitezei. 
Dintre scriitorii europeni putem numeroşi cita ca buni sportsmani fără a 
avea însă şi o literatură sportivă. Sportsmani accidentali aşa precum puteau 
fi accidentali jucători de poker. Maurice Maeterlink a fost acum 20 de ani 
campionul poid-lourd boxeur, Tristan Bernard deasemeni este un aprig 
pugilist. Printre scritorii cari au şi o literatură sportivă: Jack London, 
Henry Montherlant, Dominique Braga, etc. 
La noi Tudor Arghezi pe lângă personalitatea sa fulgerătoare, mai posedă 
solid câteva etaje de muşchi; îl doresc tapând pucingul, sărind 
la coardă şi trăgând la mănuşi pe ring în sala de box unde 
în locul ori căror alte preocupări romantice — pugilez. 
StapRan Roii 
Pentru mulţi cuvântul e un element sterp, jucându-1 
pe mâini, minge găurită, fără aer. Sub nervii lor, 
nici o vietate nu svâcneşte; ignoranţi ai chimiei cu 
vintelor, desconsiderarea lor duce la moartea prin 
inaniţie a poemului, a literaturii. Pentru creatorul 
adevărat însă, cuvântul e un organism viu, cal săP 
batec spumegând în zăbala scrisului. Fier, piatră, 
plămân cu respiraţie dezordonată în fugă. Poemul 
nu trăieşte decât pe nicovala fierarului de cuvânt. 
Sub muşchiul vânjos, cuvântul tresare, peşte spin 
tecat viu. 
Fireşte, numai prin efortul acesta de alăturare proas 
pătă a cuvintelor, ideia scânteie în creştere ca mer 
curul în termometru. De aici, plăsmuire abstractă, 
imaginea: raport pur, a două elemente cât mai de 
părtate (sau cât mai apropiate) între ele. De aici 
poemul construit integral inaccesibil oficialităţii. 
Fraza arghezi în poem sau în proză, ţâşneşte viril 
răsturnând sertarele creerului, spintecând testiculele 
criticei.. 
f Pussy DESEN DE T. ARGHEZI 
S’a spus de atâtea ori: „Tradiţia da!“ „Tradiţia 
nu!“ Pentru contractul conţinu cu trecutul supra- 
tipuri reprezentative s’au catalogat. Şi totuş în spaţiu, 
la depărtări mari: antenele telegrafiei fără fir. Sărutul 
lor nepământesc cerebral aproape. II recunoşti ima 
terial, vibrând din loc în loc, în trecut, o altfel de 
tradiţie deci. Tudor Arghezi: staţie de T. S. F. trans 
miţând secolelor o parte din sensibilitatea ceasului. 
Te opreşti la Arghezi ca la o cascadă rupând arbori. 
Dece te superi, dacă în trecere, bolovani îţi cad în 
cap? Cu atât mai bine. 
Aşa dar, în discontinuitatea contimporană, un lanţ 
conţinu. Arghezi aparţine întreg realizărilor moderne. 
Discuţia ar fi inutilă. Mirarea lui Tudor Arghezi în 
faţa spectacolului actual constructivist, nu dovedeşte 
nimic. Se va mira încă odată aflând că, dimpotrivă, 
constructivismul îl cuprinde. Pentru fraza gramatica 
arghezi; pentru Arghezi alchimist al imaginei; pentru 
arghezi fierar al cuvântului. 
La noi, ca şi aiurea există în clipa de faţă, o pronunţată 
criză artistică. Idei se sbat, glasuri se întretaie lăncii, 
drumuri noi se descuie. Logica n’a ajutat niciodată 
la nimic, de prisos ar fi şi de data aceasta. 
Pentru refacerea noastră sufletească trebuiesc poeţi 
duri, îndârjiţi, sângerând cuvintele călărind tuşea 
fulgerelor. 
Ilarie Voronca