Viteză. Absenţă totală, însă, a spiritului de abstractizare şi de disociaţie asociativă (apropierea elementelor înde 
părtate şi neînrudite). Distanţa dela A până la Z, futurismul nu o străbătea subteran. Eliptismul sufletesc era 
quasi-necunoscut. Viteza mersului îl făcea pe artist să nu mai poată distinge limpede literele intermediare. Sub 
presiunea casei de automobile Fiat şi prin ochelarii aburiţi de deplasarea aerului, în loc de M vedeau un copac; 
în loc de S un cartuş de dinamită Constipaţii mobilităţilor fără scrupul admirau disociaţia şi asociaţia. Era un 
artificiu de calcul pueril şi un simulacru uşor de demascat. 
Neîndemănare. Apoi, în această goană prin şi peste, se excludea (involuntar) minutul de reculegere, care eternizează 
opera de artă. De aceea nu vom întâlni cuprinzătoare vederi de ansamblu şi masivitatea obiectivă şi abstractă a 
obiectului care, surprins chiar într’o clipă de statică absolută, păstrează totuşi, în virtutea inerţiei, toate însuşirile 
mişcării dispărute. 
Futurismul a fost o incomplectă şcoală de sport. 
Expresionismul s’a impus tradiţional şi evolutiv, ca o vibrare perfecţionată a simbolismului şi ca o reacţiune 
(aproape) împotriva futur'smului. In ocuind tonalitatea electrică şi preocuparea exclusivă de dinamică, cu o cât mai 
exasperată metafizică a eului, în cutremurat avânt c^tre natura’intimă a lucrurilor, a fost vast prilej de reflexiune, 
adâncire în sme şi în obiect, alegorie, simbol, interpretare. Geneză transcendentală a unui cosmos indefinit, sin 
guratic, nedatat şi exaltat către imobilitate. Firesc, acest hieraFsm extatic şi auster a degenerat, morbid şi desa- 
gregând, în romantism (stare de suflet preistorică). Expresionismul a folosit totuşi, lărgind terenul viitoarelor ex 
perienţe de estetizare ale subconştientului. 
Cubismul a fost o mişcare sănătoasă, cu toate că prea strâmtă. Prima mişcare organizată şi organizatoare. In 
societatea anonimă a vieţii, administratorul-delegat harnic şi diligent. Impunând obiectivare şi disciplină experienţei 
futuriste şi expresioniste, ridicând concentrarea sintetică la superlativul de formulă, a statornicit regulele până 
astăzi în vigoare de echilibru şi armonie ale descompunerii entităţilor reprezentative, şi a înlocuit interpretarea 
subiectivă (deci arbitrară,) a curentelor precedente cu interpretarea rece, logică, geometrică de inginer. De origină 
mai ales plastică, suprapunerea de valori preconizată a dus la o fină identitate de noţiuni, în absolut (purismul 
D-lor. Ozenfant şi Jeanneret). Sărăcind anecdota până la lipsă, a deschis drumul abstracţionismului şi constructi 
vismului viitor. Din paraginele inculte ale inspiraţiei, a readus arta pe tărâmul torid al muncii, silindu-i corpul la 
adoptarea şi adaptarea halatului de laborator şi ochiul la introspecţiune prin ajutorul microscopului. Lesturi nefo 
lositoare, însă, îl ţintuiau încă de pământul semi-nata!. Neputându-se libera complect de parazitismul mitului, 
esenţa de totală şi pură abstractizare era nemilos gonită din acest atât de strălucit şi intelectual flacon. 
Nepricepere şi greşeală de cari vor profita veniţii de mai târziu. 
Apoi, Dadaismul. A fost mai mult o stare de spirit, decât o şcoală artistică. Mai mult profesor decât elev. Cel 
mai teribil profesor; cel mai aprig îndrumător. Negare absolută şi fără reticenţe; distrugerea tuturor clişeelor; 
libertate incomensurabilă; artă fără tipare; palpare fecundă şi suculentă a vieţii (în special, contimporane); de 
gajare nesfârşită, dela cel mai tenebros subconştient până la cea mai lucidă inteligenţă, a tuturor facultăţilor 
umane; îndreptarea puternică a realităţii spre activism salutar şi higenic: — Tristan Tzar’a. Tehnica dadaismului: 
lipsa oricărei tehnici. Ordinea: lipsa oricărei ordini. Credinţa: lipsa oricărei credinţe. Totuşi, nu poate fi acuzat 
de paupertate. A fost cel mai bogat în resurse curent, din câte se cunosc. Prin acţiunea lui’ violentă, a determinat 
independenţa abstracţionismului, convertită curând în constructivism. Atât, şi ar fi suficient. 
Aceasta e epoca istoriei pe care o luăm în seamă. (Suprarealismul, după un hiatus în gestiune de peste zece ani, 
în mijlocul frământărilor de selecţiune şi generalizare, a doctrinat — tardiv — reminiscenţa subconştientului, primând 
orice formulă. Predecesorii îl utilizau, însă, primitiv. Neadmiţând particularismul, îi mulţumim sîiprarealismului de 
bunele intenţii, subsumându-ni-1). 
Astăzi. Suntem în plină perioadă de realizare. Timpul naiv al experienţelor unilaterale a trecut. Vrem înfăptuiri 
integrale. Tineri de eri, sunt maturi. Adolescenţii, bărbaţi. Aşteptăm, odată cu desfeciorirea virilităţii lor inedite, şi 
somptuoasa creaţiune. Vrem să ne creăm generaţiile cari vor preţui efortul nostru în justa lui valoare. Viitorul 
se construeşte. 
Fireşte, străduinţa înaintaşilor n’a fost zadarnică. (S’ar putea crede că respingem constructivismul. Nu. E al nostru. 
Ii amplificăm, doar, dimensiunile. Trăim vemuri de titani. Ii lărgim sfera de activitate şi aplicare. Ii mutăm hota 
rele la infinit). Peste ruinele Troiei, s’au clădit şapte cetăţi consecutive. Fi-va a voastră ultima ? 
Luciăm în pământ virgin. In pământ dur. Desrobirea de tirania logică şi sintactică, a rodit într’o logică şi sintaxă 
nouă. Alcătuirile trecutului au căpătat amploarea radiotelevizmnei. Literatura veche a fost o contemplare în trei 
dimensiuni. Opera de artă modernă, însă, oferă posibilitatea unei surprize emoţionale şi a 
unei contemplaţii lucide în patru dimensiuni. Materialul realizărilor noastre? — Oricare. Lemn, cuvânt, 
sunet, fier, culoare, senzaţie, idee. 
Domeniul realizărilor noastre? — Pretutindeni. Fabrici, stradă, bordel, om, societate. 
Cu inima în formă de alpenstok, am urcat munţii. Poetul nostru compune în faţa maşinii de scris. Pictorul nostru 
construeşte cu compasul şi ideea. Creerul nostru e mobilat cu tot confortul modern, ca un sgârie-nori american. 
Locuim la etajul 57. De acolo, viziunea noastră e intercontinentală. Stop. — De la spiritul unilateral şi îngust al 
încercărilor separate, de la exploatarea, pe parcele, a sensibilităţii noastre, am ajuns la enorma sinteză contimpo 
rană: INTEGRALISM. Spirit constructiv, cu nemărginite aplicaţii’ în toate domeniile. Sforţare integrală, către desă 
vârşirea sintetică a existenţei. 
Tehnica am cucerit-o după’ ani de luptă. Substratul sufletesc Fam surprins în spontaneitatea marilor bulevarde. 
E viaţa viitorului etern. 
Cu paşi giganţi şi siguri, ne îndreptăm către o incandescentă epocă de clasicizm. 
Mihail Cosma