i 
■'t 
REVISTĂ DE SINTEZĂ MODERNĂ 
Redacţia : F. BRUNEA, ION CALUGARU, B. FONDANE, M. H. MAXY, 
MATTIS TEUTSCH, ILARIE VORONCA. 
INTERPRETĂRI 
Viziunea directă, neprefăcută supără. Oamenii imploră interpreţi, giuvaergii cari să sufle cu praf de bronz 
realităţMe, pompieri municipali, cari să inunde peste priveliştea voinică un iichid, de preferinţă, dulce. Ceia 
ce b crâncen, abrupt, indecent de sinceritate nu se înţelege şi nimeni nu se strădue să priceapă, 
lată dece manifestul nostru din primul număr s'a relevat pentru unii ca o farsă In plus peste farsele con- 
timporaneităţii sau — pentru fineţa bucureşteană I— încă o încercare care va sfârşi în bine — aşa cum sfâr 
şesc toate la noi: băet>i se vor cuminţi. Un inofensiv calambur, cu un motor circulând invers, a amuzat: 
— se poate ca în gândul autorului fabulei motorul să fi fost noi. Un alt scriitor a dat fiecărui colaborator 
al nostru — individual — certificat de normalitate. 
Băeţii cari se exercită cu pana electrică nu’s deci demenţi. Am fi ingraţi dacă n’am mulţumi pentru certifi 
catul de normalitate, oferit cu dezinteresată gentiletă. 
Obştit, oamenii cari ne discută în viu graiu sau prin scris se cred în primele rânduri ale avantgardei; totuşi 
modernismul e pentru dânşii o deviare. E modă care trece; formulă care vestejeşte. Simplă formulă. 
Da I recunoaştem: reprezintăm o formulă. Dar formula, de-ar fi numai atât, trebuie să fie încă expresia unei 
necesităţi vitale; ea reprezintă, la un moment dat, un punct de evoluţie. Orice ideie devenită expresie e 
formulă. Toate percepţiile se cristaliză în formule. E desconsiderată pentrucă e sintetică. Reprezentăm o for 
mulă nouă. Oficialităţii nu-i se poate pretinde altă atitudine decât—repudierea noutăţii, formulei. Dar, pa 
ralel cu oficialitatea majoră, slăpână, în toată plenitudinea puterii, pe toti factorii productivi se stratifică 
din activismul viu oficialitatea minoră. Intermediară, între două mentalităţi se sbate între contracditii. Des 
făşură^ argumentaţie cât de solidă, desfată-i urechea cu logică, dă-i să guste din aroma artei... Ştiti doar 
fabula câinelui şi flaconului de parfum, din Baudelaire?... Oeaceia artiştii de avantgardă cunosc mai ales 
reacţiunea democraţiei — îi simt ades represiunea. «Democraţia» nu vrea artă I — pentrucă e politică şi 
politicienii sunt insensibili la abstracţiuni. Mentalitatea politiciană se întinde, tălăuzind. Oficialitatea mi 
noră îşi impune lipsa-i de crez, îşi imprimă în veac insensibilitatea, molipseşte cu lene creerii fragezi... 
Oficialitatea minoră distruge fără fanatism, convinsă de „înalta-i misiune istorică"... (A nu se confunda 
colectivitate cu ,,democraţie" şi spiritul colectiv contemporan care ne indică, de fapt, calea). 
__ 
Manifestul nostru n’a intenţionat decât să constate- Am spus că descoperirile nu există nici în viată, nici 
în artă. Există numai invenţie. Câţiva inventă şl cohortele de trândavi, săraci cu duhul, exploatează comer 
cial invenţia. 
Am rătecit destul prin coridoare cu trape, creiate de o intelectualitate monotonă. In răscrucea de ev la care 
ne aflăm ritmul vieţii nouă ns impune altă psihofiziologie. Am trăit sub obsesia inflaţiei de genialitate — 
ne-am devalorat ca fiinţe şi ca lucruri. Suntem deputaţi, jurnalişti sau sufragete, plini de sine şi inutil 
obraznici cu natura şi a doua natură inventată de noi: technica. Plutim peste veacuri ca nişte arhangheli 
peste un cosmos de ulei: planeţii dănţuie în gând, stăpânim spaţii şi timp. 
Scriam mai departe în manifest: Din cunoaştere şi desesperare reţinută a născut stilul marilor 
epoci; aceleaşi cauze nasc stilul celei de acum, Odinioară, umanitatea pigmeică psihiceste 
faţă de natură, acum, faţă de natură şi faţă de forţa motrice inventată de noi. 
Uin adevăr prea evident ca să mai necesite demonstraţii. Exemplul devenit comun: dintr’un fantast pesimism 
ş cunoaştere a eşit elenismul. Nietsche a demonstrat-o în „Originea Tragediei" şi o dovedeşte, pe alt plan, 
cu alt material, Freud. 
Dar pentru că am intrat în faza romantismului proletarian, care va da o nouă figuraţie continentelor, scriam : 
,.Integral predică esenţa expresiei primare. 
Tradiţie: Inteligenţa norodului, evadată din paştişul etern natural—şi technica. Imaginaţia 
colectivă a clădit basm, cânt, culturi, deapururi viabile. 
Norodul a iluminat realităţile; s’a ferit de mitocănia materialului brut. Creaţiile norodului n'au cunoscut 
dialect, ci au tins spre universalitate. Deaceia: un idol african seamănă în subtilitate cu o cioplitură ro 
mânească, un basm românesc cu unul mongol. La mijloc nu e numai migraţiunea de popoare şi legende... 
Era clar. Câţi s’au străduit să ne înţeleagă? cel puţin ca erezie de viaţă, tinzând să se desfăşure în toată 
complexitudinea ?... 
Comentarii asupra cărora vom mai reveni. ion Căiugiru 
1