3 
Ambassatle de France. Aux arts decoratii's Pan- 
neau de „Paris 11 1925. R. Delaunay 
trebuia înmânat editorului în aceeaşi seară. A început 
deci să-l scrie simplu în toiul convorbirei dintre prieteni. 
De fapt poemul era desigur cugetat şi hotărât mai de 
mult. Pulsaţia lui e extraordinară. 
„Du rouge au vert tout le janne se meurt“. 
Era într’o vreme extrem de dureroasă pentru Apolinaire. 
Scandalul şi reclama tristă prin presă în jurul micei 
aventuri streine de sensibilitatea lui îl îmbolnăviseră, 
înţelegi bine: mi-e groază de teorii fie ele cele mai mo 
derne. Simţul vieţii poetice e redat nu în probleme a 
priori ci în creaţia însăş, în culoare. 
Contrastele simultane sunt fireşti la baza acestui orga 
nism viu şi vezi de-acum evoluţia dela cele dintâi lucrări 
de formă-culoare (formă şi culoare neseparate între ele 
contrastând cu culoarea tradiţională legată de clar-obscur). 
— Dar cred că în mişcarea modernă sunt pictori cari au 
înţeles că culoarea nu trebue să reprezinte nimic pentrucă 
pictura pură. 
— Fireşte. Nu uita totuşi că a rep/ezeatâ e la ! baza 
oricărei plastici. A reprezenta nu înseamnă însă a 
copia nici a imita ci a creiâ, abstract dintr’un ma 
terial sensibil. Desigur modurile de creaţie trebuiau să 
evoluieze. Cele dintâi etape simultaneiste nu aveau mo 
bilitatea, varietatea de acum. La cele dintâiu cercetări 
cubiste în prima epocă revoluţionară (şi aş putea cu 
prinde aici tablourile mele Ies Villes 1908, St. Severin 
1909, la Tour 1910 şi la Viile de Paris 1911) eroarea 
consta în nevoia de a reprezenta obiecte din natură: 
fructe, mobile, etc. întrebuinţând de fapt aceleaşi mij 
loace ca şi pictorii academici dinaintea impresionismului 
(căci impresionism însemna de acum o dorinţă de libe 
rare dar ale cărei mijloace de expresie erau insuficiente). 
Ca reacţie împotriva acestei prime epoci cubiste a fost 
toată seria de precursori «regresând»: ingristul, neo-pri- 
mitivistul, apoi neo-renaşterea, neo-bizantinisinul, neo- 
chaldeienii şi toate acestea cu o spoială de maşinism 
(aş putea o numi: maşină înapoi) căci a reprezenta o 
maşină sau o figură omenească cu o expresie care îşi 
împrumută mijloacele de pildă clar-obscurului vechei 
picturi, nu înseamnă să introduci un element nou ; din 
punct de vedere fotografic, o maşină sau o figură e ace- 
laş lucru. A fost o dureroasă oprire la artiştii aceştia cari 
dela un salt eroic 1910—1912 au căzut în „neo“. 
Vorbesc mai mult de meşteşugul de a picta. Aş putea 
atribui starea aceasta de lucruri unei pregătiri insufi 
ciente, unui industrialism ispitând pictorul mai mult să 
vândă decât să creieze. 
Totuşi culoarea iată se limpezeşte ca o cădere de ape, 
devine sensibilă dar sparge formele mai presus de în 
ţelegerea vechilor coduri de şcoală, 
Culoarea în sine şi nu considerată ca un colorit — ac 
cesoriu-e încă un ţinut de cercetat, generaţia tânără e 
la lucru şi efortul ei e împotriva „întoarcerei simbolis 
mului* «tradiţionalismului». Cukarea e viată, e mişcare, 
y y 7 y 1 
şi de curând s’a revărsat în stradă, în ţesuturi simulta 
neiste, în mobile, : 
Suntem martorii unei transformări absolute al aspectului 
costumelor, arhitecturei, oraşelor. Culoarea ţipă în noi 
şi în lucruri". 
Glasul lui Delaunay devine vorbind de pasiunea lui, cu 
loare, profetic. In voce i se aprind lumini. 
Privirile lui se destind ca zăpezi in munţi. II ascult şi mă 
doare neputinţa de a-i redă cândva în scris tăria cuvintelor 
Ca pete de culoare. 
Dat atenţia îmi e oprită de o serie de tablouri reprezen 
tând aceeaşi atleţi în etape diferite în fugă. 
Delaunay mi-a înţeles curiozitatea. 
Acestea, îmi spune el, sunt nişte proiecte pentru un cine 
matograf nou. 
Mai precis, pentru adevăratul cinematograf căci până azi 
cinematograful nu e decât un joc de fotografii succesiv 
tăiate 'şi puse în mişcare mecanic dând un simulacru al 
vieţii reale. 
Cinematografal pe care îl imaginez eu şi ale cărui 
prime machete le ai dinainte, vreau să fie viaţa însăş 
mişcare netrecută prin copia penibilă a fotografiei, ci 
creată din nou cu o sensibilitate pură. Un compatriot 
al D-taie, Gad, e preocupat cu mine de aceeaş problemă. 
Şi, cinematograful acesta, îl voi realiza. 
Intre timp umbre mari strecurându-se prin vitraiuri au aco 
perit invizibil cu şaluri mângâind pânzele. 
Am scoborât împreună scara. 
Afară anticarii îşi închideau lăzile. Sena ca un pântec cu 
respiraţie regulată pe sub poduri; şi în seară conturată 
metalic deasupra cheiurilor silueta de atlet a pictorului 
Robert Delaunay. 
Ilarie Voronca 
L !, equipe de football R. Delaunay