„I’N-T'E'G-R‘A-L <(
REVISTĂ DE SINTEZĂ MODERNĂ
ORGAN AL MIŞCĂREI MODERNE DIN ŢARĂ Şl STRĂINĂTATE
Redacţia Bucureşti : M. H. Maxy, Calea Victoriei 79, Et. 1
Redacţia Paris: B. Fondane, Ilarie Voronca, Rue Mqnge 17.
Redacţia Italia: M. Cosjia. Piazza d’Italia 2, Payia
Colaboratori permanenţi: F. Brunea, Victor Brauner, Iqn Călugăru, M. Cosma, Irina Codreanu, B. Florian,
B. Fondane, M. H. Maxy, Corneliu Mihăilescu, Ştefan Roll, Ilarîe Voronca, Tristan Tzara, A. L. Zissu
UT • O • T
14
i „Expoziţia Academiei Artelor Decorative" str.
Câmpineanu 17. Et. I,
„Expoziţia Academiei Artelor Decorative" reprezintă pen
tru publicul spectator, manifestarea destul de precizată a
activităţii d-lor A. Vespremie şi Fischer—Galaţi, făuritorii
academiei de învăţământ decorativ.
Şcoala care a fost pornită să prezinte rezultatele de azi,
funcţionează continuu prin clasele sale populate cu elevi,
prin atelierele sale lucrătoare. Producţia e destul de spor
nică şi diferită. Calitatea obiectului reese din răsfăţul teh-
nicei artisanului model.
E cel mai mare câştig ce s’a dobândit; e meritul d’întâiu
al d-lui Vespremie.
Dar dacă tehnica s’a ridicat la o altitudine ce adeseori e
suficientă, stilul tuturor obiectelor e mult prea divers, ca să
fie reprezentativ. Prin programul aprioric, ofertanţii bunu
lui decorativ, se iluzionau asupra unui stil ce se va isbândi
dintr’o conlucrare cu publicul contribuabil şi jertfa adusă
pentru primul contact s’a prezentat diferită. Selecţiunea s’a
produs în folosul unui mijloc colorat totuşi cu pretenţiuni.
E tragedia plebiscitului.
S’a dovedit cu această ocaziune nevoia unei instituţiuni ga
rante pentru toate stilurile puse în circulaţie, din nevoile
publice.
Dacă indicaţiunile impuse dintr’o anumită lipsă de simţ
decorativ, al unei clientele rău învăţată, rău instrunită, vor
determina în conducătorii Academiei o atitudine corespun-
® I • • 3E2
zătoare, atunci atmosfera expoziţiei va deveni... obiectivă.
In consecinţă, presupunând că învăţământul decorativ s’ar
bizui numai pe noţiunile seci ale meşteşugului tehnic ex
perimentat pe agreabilul decorativ al tuturor stilurilor po
sibile, ar rămâne ca rolul „Academiei Artelor Decorative"
să se reducă la un sistem de pastişare tehnică, la o anchi
lozare spirituală şi estetică. E nevoe deci, să se cunoască
cât de mare poate fi influenţa străzii, şi cât de tenace se
poate menţine o credinţă, atunci când există.
Deşi printre profesorii Academiei, sălăslueşte un arhitect
modernist, rolul său a fost limitat la o clasă de desen şi
pictură liberă, fără alte rezonanţe asupra atelierelor.
Constructivismul, sau mai bine zis estetica constructorului
nou, manifestat curent în periodicele moderne, şi exempli
ficat totuşi prin colaborarea noastră la expoziţia menţio
nată, e doar avertismentul platonic al unui crez ce a deter
minat aiurea revizuirea atâtor valori.
Este tot ce am avut de spus asupra iniţiativei cele d’întâi
mişcări de artă decorativă. m. h. m.
Uf In anii de lapte şi miere de după răsboi, nevoile deco-
raţiunii interioare au silit pe cetăţeanul nostru să capete (
gustul picturii similare timpului mănos. Creşterea ca număr
a pletorii de transformatori de culori în „artistic" a dove
dit comercial existenţa unor lăcaşuri cu producţiuni perio
dice de artă.
Părea până la un moment, că un concubinaj etern se va
înfiripa între adaptaţii aspiraţiilor imuabile ale noului lirism
pictural şi producătorii înzestraţi cu har de sus.
O simplă deviare a nevrozei financiare, a slăbit ţâţânele
amorului de bază, şi cârdăşia, lipsită în equilibru de că
priorii de odinioară se lichidează.
Instituţiunile ce au patronat rendezvuurile, gem de liber
tate şi de spaţiu.
Totuşi pe alocuri se mai încumetă un nume, să consfinţeze
necazul unei luni, tragedia unei vieţi.
Şi’n această situaţie, se deschid două săli noi de pictură,
sub auspiciile a doi cunoscuţi critici de artă. Amândoi ho
tărâţi să reprezinte pe ecranul lunar al sălilor respective,
tot ce arta noastră are mai de seamă după priceperea..,,
d-lor.
E un început de selecţionare! e un început de constrân
gere. E o operă de sistematizare, pentru care nu’ţi trebue
decât o voinţă de arhivar, un gust al tău plus a tot ascul
tarea patetică a aproapelui cumpărător. E tot ceeace do
rim, criticilor activaţi de nevoile artistului selecţionat, în
epoca de dogmă a falimentului economic.
H§ Printre răsfăţaţii toamnei picturale, am întrezărit în mod
special două pictoriţe.
Amândouă echilibrate la un nivel — cu gravitatea la o pe
riferie a revoluţiei cubiste.
D-ra Andreescu, (Sala Mozart), puţin matură în mijloace,
se întreţine cu uşurinţă din spiritul şi tehnica lui Andrâ
Lothe, a cărui elevă se dovedeşte.
Aceeaşi lumină sfărticând planurile, aceeaşi împetrire de
forme care tae posibilul oricărei elansări. Culoarea locală