Ha / Ha ! Ha ! 
ce cai de curse 
sângele meu şi al tân 
cum se iau Ia întrecere 
pe nesfârşirea aibă. 
In nopţile care urmară experienţa o luarăm dela început, desăvârşind acum amănunţimile încetinind 
gesturile de dragoste, savurând contrastul dintre sex şi zăpadă, încălzind şi îngheţând trupul 
Rissovei laolaltă. Veniam după miezul nopţii, bătaia abiâ simţită în geam, apoi scoborârea nudă a 
Rissovei şi svârcolirea, svârcolirea spasm pe cearceaful natural între arborii desfrunziţi. Doamnelor 
şi Domnilor, părăsiţi-vă paturile în noaptea nunţii, săriţi din expresul Paris-Viena VIAŢA NU 
MAI POATE CONTINUA AŞA, o nouă formă politică e o sticlă cu vin (acelaş) dar cu eticheta 
schimbată. Educaţia copiilor noştri e primejduită, eu vă promit; 
1) Plătirea datoriilor externe şi interne. 
2) Desfiinţarea impozitului pe venit. 
3) Egalitatea în faţa zăpezii. 
A patra noapte Rissova în zăpadă a tuşit sec ca şi cum ar fii pocnit voit încheieturile. Mai târziu 
în tuşea asta era artă cumpănind ritmul pomilor, grilajului, secundei: 
După o săptămână Rissova era atât de albă, atât de mult zăpadă, o duceam în braţe dela fereastră 
în parc şi puncta cu lumini roşii câte flori imaginate în anotimp. Tuseâ cu multă pricepere acum 
şi sângele îl scuipă mozaic ispitind sensualismul stelelor. 
Desigur mătuşa şi unchiul s’au alarmat. Au chemat doctori; evadările noaptea mau mai fost po 
sibile şi asta a fost pierzania Rissovei. Nu ftizia ci încătuşarea în casă atunci când trupul chema 
chema chema înjunghierea sexului şi zăpezii. 
Eram acum zilnic în casă. Unchiul mă considera oficial logodnic şi mă priviâ cu o răutate stăpânită 
consolându-mă. 
Scăparea ne mai fiind realizabilă şi mama bătrână neliniştindu-se, consiliul de familie a hotărît 
trimiterea Rissovei acasă în aerul curat şi liniştit, în satul... x (acesta). însărcinarea de a întovărăşi 
mi-era încredinţată mie. 
Eram acum în compartimentul rezervat nouă. Rissova învălită în blăni multe şi calde, cu faţa ca 
un nume scris în argilă, fruntea subţire precum spuma valurilor şi cu braţele rarefiind gândurile, 
trupul tot cretă sfărâmându-se încet în răsuflare. Tăceam amândoi, numai ochii Rissovei mari des 
luşind un alfabet în atmosferă invizibil. 
Rissova, ochii tai cu terenuri sportive 
cu câmpuri şi sonde de petrol 
cu hipodromuri cu hangare de avioane 
ce tipografii, ochii tăi 
şi pupilele tale, rotative imense 
cum se desfăşoară din privirile tale 
toată viafa mea 
ca un jurnal cu ultimele ştiri. 
Trenul înâintâ şi la Curtici se făcu verificarea paşapoartelor. Faţa Rissovei se estompă tot mai mult 
erâ acum din hârtie tăiată neîndemânatec de un copil jucându-se. Nu departe de graniţa ungară a 
început să horcăie. Mai erau câteva ore până la satul X unde mama bătrână trebuiâ să ne aştepte. 
Deodată o tuse lungă şi sânge închegat pe buze. M’am aplecat peste ea ca fântână. Gândul cu- 
noaşterei îmi încleşta cu fier meningea. Poate voi afla : 
— Rissova. Rissova. Ce simţi ? 
De fapt, invaziunea străină rece a sfârşitului o simţiam şi eu. Dar voium să ştiu, să ştiu. 
— Rissova, spune-mi: e o lumină, e întuneric, e durere sau bucurie încleştând arterele. 
Mâna subţire întinse o cutie de metal. Erau înăuntru bureţi mici. 
— Iată aici aici, plămâni în aiurări scuipând tuse. 
— Nu asta, Rissova, nu asta. — Dar ochii intr’o tresărire s’au neclintit. 
întrebarea erâ de acum inutil. Trenul s’a oprit cinci minute aici. Pe peronul gării mama bătrână 
împreună cu fetiţe şi şcolari scunzi aduceâ flori şi ca săbii subţiri glasuri slăviau revenirea. Am 
scos şi eu capul pe fereastră precum ceilalţi călători miraţi. Nu puteam să dau un cadavru pentru 
bătrâneţea unei institutoare. Hotârîrea o luasem repede. Bătrâna nu mă cunoştea. A început să 
întrebe căutând prin vagoane. A trecut şi prin faţa compartimentului meu dar eu acoperisem chipul 
Rissovei imobil. Când trenul şi-a reluat mersul, copiii cântau depe peron scuturând panglici cuvintele: 
Ei ne Kleine Geige 
mocht’ ich haben 
Eine Kleine Geige 
mocht’ ich gern 
Trei staţii mai încolo am scoborât şi eu singur, după c e cu grije, luasem Clarei Rissova orice 
indiciu de identificare. Ii ştersesem buzele de sânge şi taţa-i erâ liniştită poate vie. 
Cadavrul ei a fost în Ungaria prilejul unor lungi discuţii: CRIMA SAU SINUCIDERE. Toate 
cercetările fiind însă zădarnice Rissova fu trecută dela morgă sălilor de disecţie universitare. 
Institutoarea bătrână a murit câteva luni mai târziu fără să cunoască sfârşitul. 
Hiras Kreach tăcu. Un tren ţipă şi ne scutură capetele. p e peronul mic se înghesuiâ acum o mul 
ţime înfrigurată chemându-se prin cuvinte pe care nu l e desluşiam, prin gesturi cărora le atribuiam 
sensuri. Erau şi fetiţe ducând în mâini coşuleţe cu igliţe şi bumbacuri. Apoi peronul se goli şi 
trenul hurui mi^cându-se greu. Atunci am observat că Hiras Kreach nu mai erâ pe bancă lângă 
mine. Mi s’a părut că-i recunosc silueta la o fereastră a ultimului vagon în goană. 
Dincolo, peste linii, câteva vagoane încărcate cu lemne erau triste şi în gură un gust sec. 
Numai prin auz, glasul lui Hiras Kreach, se prelungiâ încet ca glicerină: să ştiu, să ştiu. 
|i| Paris 1925 llarie Voronca