Lamento 
Ploi de Martie, tragedie citadină 
arborii-şi fac semn ca surdomuţii. 
Pentru spectacolul de adio 
plângeţi lacrimi de făină, sonerii, lumină 
de Sfântul Bartholomeu al afişelor. 
Dinspre bariere noaptea vântuie — 
treci între cristalele, feeric, deci — 
pe rugul lăuntric răstignită, 
în dâra farului, snop imponderabil 
ritm discret pneu rostogolit. 
Şi s’au aprins stelarele vitrine 
cumplit Negrul (tău) se strâmbă în carton 
înghite felinarele câte unul 
la intrarea în teatru va dansa,- va dansa; 
— Nu mă vezi, sufăr, sub Cilindrul inutil. 
1920. I. Vinea 
Coroana 
şi literatura 
Cloiia militară niu-ii mai atraige pe reig'i. Laurul 
vei de îi ispiteşte mai mult decât frunza de aur şi 
rubin. Frederic al Il-leiai o dispreţjuise până intri atât 
ca o părăsi a în mocirla câmpului) de luptă^ şi odată 
stăpân pe biruinţa disputa poeţilor zadarnica satis 
facţie a versificărei ei.. 
bol osul şi ponoasele acestei deşartă citim i suve 
rane le-a, tras Volltatire. Căci în spinitluaUull secol, 'li 
teratul era susceptibil de a! fi tămâliat sau cjibmăgit, 
după circumstanţă. Gentilomul îi respecta căpăţâna 
dar pentru spinare şil buci n’a;vea b în schimb, nioii o 
favoare. (Exceptând ratele cazuri de invertire). Se 
vede că le considera ca participând dintr’alt individ 
decât al celebratului venerat. De curând totuşi, se 
afirma în E raniţa, că literiile au fost maii fericite sub 
absolutismul de odinioară decât sub democraţia de 
astăzi. Pe atunci se'aicordaiu artiştilor sarcini: ştii pen 
siuni ca’r le înlesneau truda lor creatoare. Miicild 
restrângeri impuse libertăţii de cugetare erau uşor 
şi ou o cât mai multă graţie eludate de acei maeştri 
ai exprimării. Aceasta face parte, de altfel, dlintr’o 
estetică susţinută şi de contimporani. Iar corecţiu- 
nile. corporale, păţaniiiile voltairiene, au fost simple 
întâmplări, pasibil stimulente. 
Dar dorim artiştilor noştri, cari trăesc, incontes 
tabil în cea mai absolutistă dintre monarhiile exis 
tente 1 , toate bunele roade aic unui asemenea regim 
proprice spiritului creator. Dinastia noastră, e fără 
îndoială, întristată de o grafomamie hereiditară. Pă 
catul a 1 fost moştenit, odată c,u coroana, deia răpo 
sata Carmen-Sylva pe care răul a ţinut-o până la 
bătrâneţe ceeace dovedeşte că năravul literar nu 
strică vieţei. 
La Regina Maria, ca urmaşă idjjrectă, -se presu 
pune a fi> doar-un caz bana)l : de molipsite. Poeme în 
proză, feerii 1 !, drame şi nuvellă, complicate cu apucă 
turi picturale, generos risipite într’o argintie recoltă 
de cuini. Iar uf filmele ştiri spun că mollimai n’a cru- 
iţat nici: regaliele vlăstare, -că regina! Elilsâbetai îşi în 
cheagă nostalgia în strofe, că prinţul Cairof eh el tu- 
eşteîn între prinderii culturale un prisois de inspira 
ţie deviată, că cea mai tânără dintre domniţe s’a 
dedat cu pasiune, viciului literar. O atât' de bele 
tristică Dinastie şi totuşi o Curte atât de puţin aca 
demică ! O din tio ară orice prinţişor italian cu o sută 
de mii de supuşi, se socotia umilit fără câţiva ma 
eştri., adunaţi cu jertfe, de pretutindeni la serbările 
şi concursurile castelului. Mecenatul a bântuilt până 
la exagerare în Germania, pe lângă zecile d'.e mi 
nuscule tronuri şi a pricinuit acea minunată desicen 
tralf'izaire culturală care face astăzi forţai sufletească 
ă naţiunei. Ou toate acestea! feudalii ni au socatiSt, că 
pentru persoana' lor augustă scrisul ar fi un dar de 
strictă necesitate-. In marea; feiudă hohefnzolermliiană 
a G arpa ţii or însă, în care o tradiţie de cărţi poştale 
ilustrate arată de câteva' decenii poetesele cu scep 
tru visând rime pe malurile' Peteşului, nu s’a'u dat 
decât rare spectacole de' gală., în' franţuzeşte, pen 
tru delectarea „damelor" de onoare, a Jojei ;anba_ 
sadoriale şi a corpului de gardă selecţionat. Scriito 
rii se strânig în cafenele, savanţii în cluburile poli 
tice, nici o sforţare n’a finis vreodată să-i grupeze 
în jurul jpersonaldtăţeii care se vreai aictiivă, acapa 
ratoare şi variată a celei mai propagandiste dintre 
Regine. Pentru a contopi cele două lumi /ijreme'dlilal- 
bil dezunite şi opuse, ale oligarhiei rafinate şi ale ob 
scurei! noastre burghezii orăşeneşti şil ai pironi dea- 
supră-Je steaiua unui ideal comun, numai. Curte'a 1 
noastră despotică era indicată. 
Totul s’a mărginit la, câteva volume de mare lux, 
în vitrină. S’a crezut 'poate prea mult, în singura 
forţă a exemplului. 
E ceva. 
Dar pentru asta să fi' fost altfel conţinutul. 
I. Vn. 
N. Davidescu 
Inscripţii (Ed. Cultura Naţională) 
I11 literatura, română, poezia lui N. Davidescu, 
fortificată pe initransigeinţe estetice, îşi fixează des 
tinul, alături de creaţlunile excepţionale, într’o lentă 
dar statornică pătrundere în spiritul public. Deâlt 
fel nimic mai firesc. Fără evoluţie, poezia; româ 
neasca a trecut lai un moment dat în djaigărul unui 
simbolism ce nu-şi găsea justificare nicii în sensi 
bilitatea, niicii în modul nostru de a privi luimeat ex 
terioară. Această ,pre,maturitate a făcut ca simbolis 
mul să lâncezească mutîă vreme, floare exotică în 
sol neprielnic, în regiunile sterpe ale acrobaţiei 
verbale. 
D. jDâvi;d,eţseu redă simbolismului definliţia lui 
cea m,ai înaltă, cea maii intimă şi este prin aceasta 
un întemeietor. 
Ca o demonstraţiile severă împotriva desfrâului 
prosaic, d-sa se întoarce cu profunde veneraţii, la 
forma exterioară de expresie a versului pur. Poezia 
sa se închide cm majestate în 'austeritatea unor a 1 - 
lexandrinii desfăşuraţi înspre nebănuite rime ca va 
lurile în spre falleze. Această formă de expres/iie 
este o ehestfilune de predilecţie pur exterioară. Arta 
expresiunii safe rezidă, în primul rând, în puterea 
lăuntrică a versului. Poezia sa se arhitect urează 
în propriile ei elemente, şi în această technilcă care 
este însăşi o formulă a desăvârşim artistice, des 
coperim chemarea d-fui Davidescu de a reda sim 
bolismului întreaga lui vitalitate. Poetul îşi verifică 
emoţia la lumina' logicei salle şi şi-o exprimă prim- 
tr’o contopire a imidgilnei) în ritmu|l propriei ei ex 
presii. Versul este mânat pe 1 clapele emoţionate alia 
cuvintelor chemate anume pentru complectarea in 
tegralei simfonii. Cuvintele îşi asumă, în poezie, un 
sens de miraj, Alături de sensul lor original. ' 
Temele s,a)le? D. Davidescu este cercetătorul unei 
vieţi superioare de incantaţie şi perdiţiume. Avântat 
în ispre supreme cuceriri, va proclama dreptul la 
supremaţie a' fiinţai umane: 
...Şi isbuti-vom astfel să facem universul 
Să ne privească în haos drept axa şi drept centru 
A tot ce se petrece — şi isbuti-vom pentru 
Ce facem noi, să-l facem să-şi schimbe în spaţiu 
[mersul. 
E sfidarea temerară cu accente de brutalitate hu- 
goliană ce în curând în faţa realităţilor opresoare, 
îşi va ; ceda pasul umilirilor: 
...Dar strâns de a trupului meu închisoare, 
Ca şi heliotropu ’ntr’un cavou 
Mă răsucesc zadarnic după soare. 
Am citat aceste versuri nu pentru va|to,are’a lor— 
intrinsecă — ci penxru că în ele găsim oarecum cefe 
două stări în cari oscilează sensibilitatea d-fui Da 1 - 
videseu Elanuri vaste în spre infinit, desfăşurate în 
armonii de trâmbiţi trumfajle şi retrageri cari au 
câteodată ceva' din măreţila gra'vă a victoriilor greu 
câştigate: 
...Dar totuşi cugetă la lumea care 
S’a strâns ca să-ţi împiedice chemarea, 
Şi caută măcar prin resemnarea 
Căderei tale, să te simţi mai mare!... 
D. N. Davidescu este prin excelenţă poetul su 
fletului, de azi strivit între cutremurătoare aspira 
ţii şi tragice înfrângeri. 
H. Lofar 
Numărul viitor al 
CONTIMPORANULUI 
apare Sâmbătă 5 
Maiu 
Românii In străinătate 
Eneseu în America, De Max, Ventura, Lyonnel. Alice- 
Cocea, Clara Haskil, în vechiul Continent, au susţi 
nut în străinătate iarna asta ca niciodată prestigiul sen- 
zibilităţei artistice a românului. După succesele comedie 
nilor cari au culminat cu triumful Alicei Cocea, presa fran 
ceză la care se asociază cea belgiană, ameiucanâ, elveţiană 
vorbeşte cu deosebite elogii de concertele Clara Haskil. 
Natura muzicală deosebită a acestei pianiste, personali 
tatea ei artistică ce depăşeşte eu mult însuşirile unei 
excelente interprete, aii uimit pe toţi muzicanţii — ne spun 
cronicarii cu autoritate, din occident. 
Le Monde musteai din Ianuarie (Paris) sub semnătura 
lui E. D. Delage : 
,,Cu o aparenţă delicată, Clara Haskil este o artistă plină 
de energie şi pasiune. Interpretarea ce a dat lui Bach e cu 
totul superioară. Sub degetele ei, pianul capătă amploarea, 
varietatea şi fineţea sunfetului de orgă. 
Sonata op. 109 de Beethoven a fost redată cu cea mai 
mare adâncime, iar Scenes d’Enfants de Schumann cu toată 
frăgezimea şi delicateţea necesară... 
Cât despre virtuozitatea artistei .ea este incomparabilă 1 '. 
Gazette de Lausanne (11 Febr. corespondenţă muzicală 
din Paris. 
„Clara Haskil trebuie numărată prntre cei mai de frunte 
interpreţi contimporani. Şi ne vom feri să-i dăm titlul de 
virtuoză, fiindcă nimeni, ascultând-o, nu se gândeşte la 
virtuozitate. îbciodată apoi n’a fost artistă într’o mai 
splendidă stăpânire a forţelor sale. 
Dar şi câtă emoţiune a stârnit între pianiştii, sinceri şi 
musiciani, veniţi să asculte pe o colegă : Măreţ program 
susţinut dintr’un capăt la altul cu o bravură şi eu o măes- 
trie incomparabilă! Fie că Clara Haskil interpretează 
opere de adânc, sentiment, fie că execută bucăţi de strălu 
cire mai superficială, ea ştie să scoată dintr’însele maximul 
de emoţiune de graţie şi de spirit. Şi cu dânsa putem fi 
liniştiţi : succesele de rampă nu vor întunecă niciodată pe 
muziciană în folosul virtuozei...“ 
(Gustave Dore) 
The Neu'-York-Herald (Paris 25 Ianuarie) : 
„In concertul ei de Marţi seara (23 Ian.) Clara Haskil — 
o strălucită diseipolă a şcoalei franceze — a dat ca o mu- 
siciană desăvârşită o interpretare devotată operilor maeş 
trilor clasici. Virtuozitatea ei este impecabilă şi naturală. 
A adăogat o bucată de Albeniz redată cu mult farmec." 
Le Gdulois (Paris 29 Ian.) : 
...Recitalul d-rei Clara Haskil a dovedit că această pia 
nistă este tot atât de desăvârşită muziciană pe cât de stră 
lucită virtuoză". 
(Louis Scbneider) 
Le Mânestrel (9 Febr. 1923) : 
,,Un joc sincer, prob, care n’are în vedere decât opera, 
tecbnieă precisă şi diversă, o sensibilitate multiplă, nuan 
ţată, neturburată de ardoarea, temperamentului. 
Independence Belge (Bruxelles 9 Febr.) : 
„Concertul de eri al pianistei române Clara Haskil a fost 
într’adevăr senzaţional. întregul program a fost executat 
de d-şoara Haskil într’un chip pe care nu ezităm să-l nu 
mim de neuitat (urmează o lungă şi elogioasă analiză a 
programului). Cât priveşte cele două sonate de Scavlat şi 
Asturias de Albeniz, redate într’un tempo vertiginos, exe 
cuţia lor a fost uluitoare. A fost. o şedinţă dintre cele ce 
nu se pot uita !... 
Succesul d-şoarei Haskil stabilit dela început se trans 
formă la sfârşit într’un adevărat triumf. Clara Haskil s’a- 
afirmat ca una din cele dintâiu pianiste ale timpului". 
(E. Closson). 
Asupra aceluiaşi concert dela Bruxelles, cităm din „Etoile 
Helge" : „...Clara Haskil este un temperament, o personali 
tate dintre cele mai interesante şi cele mai desăvârşite. 
Toate genurile de expresiune sunt redate tot atât de bine 
în jocul ei, rând pe rând grav, pasionat, spiritual, duios 
6hu strălucit. Nuanţările sunt minunate : uşurinţa, clari 
tatea, fineţea tuşeului sunt pur şi simplu admirabile. Este 
într’adevăr genial acest joc atât de perfect şi totuşi atât 
de natural. Succesul mare! artiste a fost pe cât de entuziast 
pe atât de meritat". 
Expoziţii 
D. Architect E. Soaneu-Algi diplomat de gu- 
guvernul francez, deschide la Maison d Art în 
ziua de Joi 26 Aprilie expoziţia sa de desene 
şi architecturâ. 
Un geoglavan smegmatic, al cărui nume sfârşeşte, 
după cum se vede, cu un calambur transdunărean pe 
socoteala propriului cap al purtătorului, îşi etaleaza 
secreţiile intime pe paginile <tyn dos ale revistei 
„Facla“ desigur fără ştirea directorului, totdeauna 
surprins prin acea parte. E o încercare penibil coi - 
nutâ. de a polemiza cu noi• Cocea, lămureşte-l tu. 
Tot ceea ce putem face pentru Geoglavanul faclei 
tale e să-i oferim un bilet de baie.