35 O soluţie de continuitate ca o scufundare uriaşă de teren în urma unui cataclism desparte literatura şi istoria ei. Un hiatus peste care s’au ridicat baricadele minţii precum o grădină suspendată a unei semiramide răstur nătoare de valori şi principii şi de pe care totul a fost trecut prin ochiurile unui ciur inedit. DADA. Există o lite ratură dinainte şi alta după Dada. Dada n’a fost, n’a vrut şi n’a trebuit fi literatură, de loc şcoală literară, ci numai dadaism. „O puşcă încărcată cu sgomot pur“ (F. Brunea). Dada atotştiutorul a aruncat la gunoi logicul şi arta iar locul lor l-a revendicat pentru idioţia pură. Dada, acest inventator al telefonului cu spiritele, a sfîrticat ca un fulger planeta unei arte facile şi a unei literaturi în care creierul se mozolia ca într'o baie de gelatină şi care asemenea sosului de sgîrciuri mai putea fi conservată doar în răceala de cavou a bibliotecilor că rora hîrtia imprimată se trimite din ordinul unui articol de lege şi unde, din ceasul sosirii, i se pecetluieşte fişa de încetare din viaţă. Dada, anunţă unul din manifestele comune ale gru pării (1), este „amărăciunea care îşi cască rîsul peste tot ce a fost făcut consacrat uitat în limbajul nostru în creierul nostru în obiceiurile noastre. El vă zice: iată umanitatea şi frumoasele prostii cari au făcut-o fericită pînă la această vîrstă înaintată". (1) DADA SOULEVE IOUT, Paris 12 janvier 1921