tineretului în febră. Se însămînţa entuziasm pentru muzica şi dansurile negre. Dragostea pentru arta primitivă a negrilor, înţelegerea şi perseverarea întru răspîndirea ei e una din temerarele contribuţii ale dadaiştilor. Influenţa a fost covîrşitoare : curentul pentru arta primitivă a făcut şcoală. Descoperirea filonului revine lui Dada. Tot în 1916 Tristan Tzara tipăreşte prima carte din Colecţia Dada: La premiere aventure celeste de Monsieur Antipyrine, ilustrată de Marcel Iancu. în anii 1917, 1918, cu acelaş braţ ferm Tzara agita ca un toreador flamura Manifestelor grupării. Cuvintele me tal incandescent culegeau efervescente aplauze. El era „cîntăreţul plin de farmecul teroarei, oferind îicherul poemului în cupa granatelor, explodînd în mîna lumii, statuia ecvestră a unui nou destin... Loviturile de bici pe hoitul unei literaturi înfloriau cicatricele de sidef ale unui trup nou. Fără smchisire distrugători ai senzurilor, nişte porcidecîini, nişte adorabili" (Stephan Roii). Grupul s’a mărit cu Wiking Eggeling creatorul primelor filme cubiste, Otto Flacke, Augusto Giacometti Hauser, Oskar Luthy, Mary Wigrnan. Prin colaborări ade rară Guîllaume Apollinaire, Pierre Reverdyşi Pierre-Albert Birot — autorul „poemei de urlat şi de dansat", poemă generatoare a unui lirism al faptei — adică poeţii cari în Soirees de Paris, Nord-Sud şi Sic au precedat Dada cu o poezie zisă „cubistă", pentru a se recomanda echivalentă picturii lui Picasso. Tristan Tzara redactează Buletinul aproape în întregime şi virulente Manifeste „pe cari nicio istorie a literaturii oricît de ostilă mişcării nu le va putea ignora. Profetul Dadaismului apărea la Cabaretul Voltaire cu ochiul impasibil apărat după transparentul monoclu cu panglică lată de moar, sfinx al unei legendare blîndeţi“(l). Buletinul îşi schimbă titlul cu numele străzii unde locuia Arp: Der Zeltweg. Tzara tipăreşte a doua şi ultima placheta din Collection Dada care va mai apare la Ziirich, Viag-cinq poămes. Hans Arp colaborează cu desene. (1) Anthologie de la nouoelle poâsiefranqalse (Edilions Kra, Pag. 423).