denaturare. De fapt subconştientul a fost întotdeauna utilizat de artişti. Eră firesc. In dâra 
de lumină a conştiinţei nu pot stărui în acelaş timp decât 6 până la 7 imagini. Un mate 
rial aşa dar insuficient pentru creaţie. întreg avutul de sentimente, idei, amintiri, peisagii, 
fâgăduinţi, melodii, săLslueşc nenumăraţi în dezordine, ca grâne în magaziile subconştientului. 
Din acestea gestul artistului se împliniâ. De aci ejacula inspiraţia. ssa 
Ca doctrină suprarealismul deci prezintă un principiu cunoscut. Paralel principiilor, realizările 
de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste. De altfel 
suprarealismul, — ca doctrină — nu-şi cere dreptul la realizări proprii. Efortul lui se mărgi- 
. 
neşte la o etichetare a realizărilor premergătoare sau actuale. In sensul acesta sunt etiche 
taţi suprarealişti! Shakespeare, Chateaubriand, Poe, Baudelaire, Rimbaud (acesta într’adevâr 
suprarealist), Mallarme, Jary, etc. In acelaş cens trebuie socotiţi suprarealişti Adrian Maniu 
în «Paharul cu otravă», şi uneori Urmuz. m 
Deplin suprarealist, şi acela căruia suprarealismul îi datoreşte mascat sistemul, e Tristan 
Tzara, — incontestabil poet. Suprarealismul e însă (ca dinamică) inferior dadaismului. Supra^ 
realismul e în analiză feminin expresionist. gn 
Dadaismul eră viril. Suprarealismul nu sdruncină. Şi apoi esenţialul : Suprar©@§i$muS 
RHI răspund© ritmului Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne 
interesează. Experienţa dadaistă — am mai spus-o — a folosit. Prin aceasta efortul modern 
de laborator, luase contact cu creerul contimporanilor. 
Cubismul, prin constructivism, îşi deschidea un drum nou şi pur de viaţă în spaţiu. ra» 
Era de reconstrucţie a Europei începea. 
Organisme vii, plăsmuiri în piatră, lemn, decor, avion, se freziau spre un pământ însângerat. 
Constructivismul; ordine abstractă cu armonie de legi şi linii echilibrate, era câştigat. 
In clipa aceasta de sinteză fixă, desagregarea suprarealismului nu avea răspunde nici unei 
necesităţi. Desenul naiv, dezorganizat, suprarealist nu putea lupta cu desenul construit masiv 
şi viril constructivist. La glasul secolului integral suprarealismul însemna deci o absenţă. 
Azi ora înfăptuirilor e plină. Poezie, muzică, arhitectură, pictură, dans, toate merg înlănţuite 
integral spre o gară definitivă şi înaltă. Suprarealismul a ignorat glasul secolului strigând; 
După expresionism, futurism, cubism, suprarealismul eră tardiv. Nu desagrega 
rea bolnavă romantică suprarealistă, ci ordinea sinte 
ză, ordinea esenţă constructivă,'clasică, integrală. 
Să nu uităm totuş că în Galileea profetul din Naza- 
reth nu a fost singurul. Din toate părţile Iudeei, în 
vremea acea de frământare a provinciei romane, ve 
neau cu glasul iederă spre ceruri aducătorii de cre 
dinţe. Totuşi peste peisagiul timpurilor cuvântul lui 
Crist, cuvântul unic a răzbit singur, de-apururi. Şi 
cuvântul lui eră mai abstract şi cel mai pur. 
Mucenicia celorlalţi rătăciţi în vreme, nu a fost nici 
ea inutilă. — 
In aspectul artistic contimporan, integralismul se va 
rosti dârz. Gestul lui fireşte nu e singurul. Dar în 
faţa spectacolului de adio, suprarealist, un lucru îl 
vom striga cu tărie; Integralismul e în _ 
ritmul epocei; integralismul începe stilul ffifcS 
veacului XX, ilarie voromca 
Construcţia integrală: VICTOR BRAUNER