Spirala desăvârşirilor epocei de mecanica, impune vast şi realizarea integrală a trupului, de până acum, insuficientă. Intre efortul de valori metale şi răsunetul invenţiilor — neapărat — procesul de corespondenţă socială se violează brusc, profitând tezaurul noului ev. Prin paşii orelor electroide intuiţia vitală înde plineşte cetăţeni — satelit spintecând armura vremii. In locul templelor de confesie şi penitenţă sufletească, realitatea reliefului geometric şi rigid a sport-clubului, uzine; pentru pulsul dinam şî novator. Mişcare suplă, intens agilă, iată ce poate tresări curent, corpul laborator precis, corpul dur flexibil. Linia atlet închegată, pulsând viril în rezonanţa concertului actual urban. Cu sensibilitatea romantică din trecut trebuie să cadă în roţile evoluţiei şi anemia trupului — pentru performanţa muşchiului elegant fecund — deplin în atelierul cu viziuni inedite al inginerului intelectual, ingine rului rabotnic. Echilibrul mecanic al fiecărei mişcări pornite masculin şi geneza articulaţiilor precis destinse, e în simfonia noului ritm. Sportul boxului-—antrenamentul de cea mai completă educaţie fizică — este excelent. Boxul sezizat în senzul lui real estetic de factor vital; fără viziunea pumnului barbar. Emulaţia spontană şi dârză pentru nivelarea statului fizic. Ac ţiunea plină a corpului integral elastic dansator. Luciditatea şi calmul indispensabil temperamentului de citadin lângă*' motor şi autobuze, de pieton prin alfabetul modern al străzii sau călător cu acceleratul şi avionul. Doctrina corpului în perfectă gravitaţie şi manifestări spontane. Egal cu perfecţiunile noastre intelectuale, cultura muşchiului inventiv, concentrat, a devenit inerentă. Intre arhitecturile noui create pe perfectă bază de plan solid ţinut în beton, fără ornamentaţiile sentimentale, în muzeul de maşini al vremii şi furnicarul Ford-urilor prin bulevardele larg sparte, cerem' cetăţeni perfect desvoltaţi, deplini cu atelierele veacului în sânge. Vrem sportsmani şi sportsmane inundând co- reograf arena secolului, în locul perechilor flirtând blazat şi onanist în saloane. Vrem construcţia americanului boxeur, ritmul dansatorului negru, vigoare necontestat masculină în jass-ul zilelor şi creaţia creerului pur filtrat de corpul atlet sevos. Cum vrem opera intelectuală : Einstein, Freud etc., vrem forţa organică în trunchi încheiând : Dempsey, : Tom Gibbons, Harry Wills, Louis Firpo, Paavo' Nurmi. ST£P>maw koll Compoşifie da MATTiS TEyfSCH.