15 .ARLEQUIN. (triumfător) De ideia minunată, de ideia sal vatoare. EREMlA. (trist) Salvatoare pentru Dumnezeu, care nu pu tea, doar, să distrugă în plină creaţie. ARLEQUIN. (exaltat) Şi pentru noi, ursuzule! Căci, odată cu viaţa am căpătat şi o ţintă: ceiace îndeplinesc părinţii noştri în spaţiu, spre bucuria Domnului şi strălucirea pă mântului, vom îndeplini noi, progenituri rupte din coapsa lor, în sufletul şi viaţa celui mai nobil şi mai ciudat animal din cuprinsul acestui pământ (îşi freacă mâinile de bucurie) Eu, mă voi revărsa in fibrele cele mai tainice ale omului. Dacă va da de veste şi-mi va simţi suflul de lumină, se va bucura şi va râde ca un Dumnezeu. Dacă nu, voi râde eu de neghiobia lui, voi hohoti frenetic, cum numai eu ştiu să râd. Şi atunci te vei furişa tu, eternă lacrimă, în su fletul neghiobului. Dacă îţi va simţi ghiaţa şi amarul, va plânge el, dacă nu—vei plânge tu de mila lui. Cum ai plâns, atunci, când te băteau turiile deasupra neantului. (Dindă- rătul eucaliptului apar un bărbat şi o femeie — Adam şi Eva, — amândoi pe jumătate goi, ţinându-se senin şi copilăresc de mână. Speriaţi, se opresc subit şi feţele lor se contractează alternativ de tristeţe şi bucurie, de zâmbet şi melancolie, după cum privirile lor se întâlnesc cu Ar- lequin sau cu Eremia). ARLEQUIN. (exclamă) lată-i 1 Ne seamănă leit. Ne vom în ţelege de minune. Suntem făcuţi unul pentru altul. (îşi freacă mâinile şi face, hohotind, salturi în jurul femeiei, care, dela o vreme, schiţează graţii vagi, zâmbind întâi uluită şi apoi amuzată. Adam, fascinat o clipă de încrun tarea stufoaselor gene ale lui Eremia, se smulge din cleş tele lor şi privind spre saltimbanc schiţează un zâmbet de dobitoc supus. Printre ramuri coboară un şearpe încolă- cindu-se în jurul trunchiului. întinde gâtul peste capetele perechei şi pe vârful limbei joacă în faţa femeiei un măr uriaş şi rumen. Eva se uită mirată şi priveşte nedumerită şearpele şi mărul). EREMIA (speriat) Uite, ne scapă şi iar rătăcim fără rost şi fără ţintă. ARLEQUIN. (sfidător) Nu ne scapă ! Ori ce ar născoci fe lonia şearpelui. Ai noştri sunt, precum noi suntem ai lor; pentrucă noi toţi aparţinem vieţii. EREMIA. Paiaţă imbecilă ! Nu vezi cursa ce ni se întinde? Mărul acesta ascunde în carnea lui fragedă şi aromata-i izeamă elixirul revelator. Nu vezi cum frumuseţea lui a şi prins muerea în mreje ? (privirile de nedumerire ale Evei se luminează şi se desluşesc) Dacă cum-va muşcă, îl îmbie şi pe bărbat să facă la fel. Şi atunci (sarcastic) nu ne ră mâne decât să atârnăm de ramura asta, ursita noastră. In loc să pătrundem noi în măruntaele lor tăcându-i jucăria noastră şi a vieţii, flacăra luminii pornită din ochii lor deş teptaţi, va săvârşi ceiace nu s’a îndurat să facă Creatorul — ne va distruge biruindu-ne. Pe omul deşteptat şi atot ştiutor plânsul meu nu-1 va mai emoţiona, precum râsul tău nu-1 va mai amuza ; va trona deasupra acestor slăbiciuni. Vai nouă 1 Vai şi de viaţă, căci revelaţie înseamnă capătul îndoelilor, sfârşitul frământărilor, moartea vieţii. ARLEQUIN. Destul cu vaetele, nătângule bărbos I Va fi cum am spus eu ! Cum a hotărât Cel de deasupra noastră. (Intr’un salt e lângă Adam. Ii vorbeşte insinuant) Ştii tu, omule, ce-i dincolo de aceste frumuseţi? Ştii tu ce-i din colo de pământ? Dincolo, elemente ale căror furii nu le-a putut înfrâna nici Dumnezeu, muşcă de o vecinicie carnea infinitului şi macină tot ce întâlneşte în cale; dincolo de porţi e infernul ; dincolo de rai e prăpădul. De nu vrei să fi aruncat furiilor, nu lăsa femeea ademenită de bestia sperfidă, să muşte din mărul otrăvit. (Eva întinde braţul spre măr) Muşcă-i braţul întins. Repede, repede, ca să nu apuce să muşte din măr. (Adam se repede şi muşcă braţul întins al Evei. Mărul se rostogoleşte. Femeea scoate un ţipăt de durere şi voluptate. Mai ales, de voluptate. In ochii bărbatului se aprind lumini ciudate, nările i se dilată, piep tul îi svâcneşte, muşchii braţelor se contractă. Dintr’o săritură de tigru se aruncă asupra femeei, o înlănţue săl batec şi o acoperă cu sărutări. Eva, la început îngrozită, se abandonează tot mai mult, pe când în ochii i se aprind aceleaşi aprige lumini ca în ai lui Adam. ARLEQUIN. (triumfător) Ni s’a împlinit ursita, Viaţa, pe care năpârca era s’o gâtue, Va deslănţuit. (arată spre cei doi înlănţuiţi) Jocul l’am câştigat noi. Revelaţia nu va mai veni să ucidă viaţa. EREMIA. (trist) Ori când vre-o dihanie ar putea să readucă mărul otrăvit şi să-l joace ademenitor ’naintea ochilor omenirii. ARLEQUIN. (îşi freacă mâinile satisfăcut) De măr am în grijit eu. (declamă,) El pluteşte acum pe talazurile infini tului, iar omul în goană după el, va trebui să vâslească pe valurile vieţei, între cascadele râsului meu şi stâncile plâm sului tău şi nu-1 va mai ajunge nici odată, căci, viaţa odată deslănţuită nu se va mai lăsa răpusă de înţelepciunea re velatoare. Iar noi, Arhanghelii vieţii (Intre timp perechea s’a desfăcut molatec din îmbrăţişare şi prinşi subsuoară se îndreaptă spre fundul scenei şoptindu-şi unul altuia cuvinte ba duioase, ba aprinse. La un moment dat, Eva zăreşte un leu uriaş şi rămâne înmărmurită. Fascinată, se desface din braţele lui Adam şi se apropie de leu, rnâri- gâindu-1 pe coamă şi pe după gât. In ochii Evei se aprinde iar flacăra de odinioară şi pieptul îi svâcneşte. Eremia, care cel dintâi a observat jocul, e dintr’o săritură în spa tele lui Adam. Vorbeşte stăruitor şi alarmant). EREMIA. Te pierde muierea. Intoarce-ţi faţa de la dînsa, altfel te paşte prăpădul de dincplo de porţi. Sau, vei ajunge în această frumoasă grădină, unde azi eşti împărat, să te târâi ca un vierme. Crezi tu că frumuseţea leului păros şi cu labele înfipte în noroi au năucit-o? Mândria cu care-şi poartă coama a năucit-o. (In acest timp Eva se gudură tot mai voluptos şi mai lasciv pe lângă leu). ADAM. (deodată luminat) lngenunchie aci şi sărută pra ful tălpii, perfidă usurpatoare a lui Lilith! Din sângele meu ai sorbit, din coapsa mea te-ai înfruptat, pentrucă, beată, să le aduci holocaust acestei hâde bestii? ! EREMIA. Te pierzi, te pierzi ! Nu trufie, ci mândrie ţi-am cerut. (Adam eşit din fire se repede cu pumnii ameninţători). ARLEQUIN. (care tot timpul făcea tumbe în jurul Evei şji al leului, strâmbându-se la Eremia, se interpune dintr’o săritură, între ei şi Adam. Către Adam, mieros). Priveşte, copilule şi desfată-te. Pentru aceasta te-a trimis Stăpânul meu şi tatăl tău îa acest rai fermecat. Priveşte aceste umile dobitoace şi admiră înţelepciunea cu care au pătruns sensul vieţii ce le-a hărăzit înaltul Creator în preajma ta. Ele nu se pierd cu firea, pentrucă să nu piardă o clipă din viaţă. (Adam zăreşte în fundul grădinei un grup bizar luminat violent: un măgar rumegând, alături de. el un câine care urinează pe piciorul său. Lângă coada mă garului un pisoi acuplat cu o pisică linge cu limba genun chiul măgarului. Alături, un alt măgar cu urechile din cale afară de lungi şi ciulite râde ostentativ în faţa spectacolului. Adam isbucneşte într’un râs desfrânat; Arlequin râde şi el Eremia se apropie de Eva şi-i vorbeşte disperat.) EREMIA. Stricată mică şi trufaşă ! Nu vezi cu câtă nepăsare îşi râde bărbatul de rătăcirea ta. Te-ai înşelat închipuin- du-ţl că-i aţâţi mândria. Batjocură e tot ce ai suscitat într’în- sul. (In timpul acesta toată grădina — vegetaţie şi animale —capătă un aspect desgustător. Adam, îngrozit, dă să fugă.) EVA. (care a căpătat un cap de cucuvae, se repede cu mâinile întinse, implorătoare) A fost o jucărie! Ţi-o jur pe această dulce rană. (arată rana de pe braţul muşcat). AŢAM. (sălbăticit) Piei, Lilith! EVA. Dar nu sunt Lilith, sunt Eva ! ADAM. Eşti Lilith! Priveşte-te ! Pe Eva ai alungat-o, gră dina aceasta ai vrăjit-o! lată, e plină de surorile şi fraţii tăi ! Fug, alerg după Eva. Raiul, el însuşi, a urmat-o. Şi- acum dincolo ! (fuge). EREMIA. (înaintea lui. Tragic şi solemn.) Ii avem! ARLEQUIN. (triumfător) Ii avem !! EREMIA. (în acelaş ton) Am biruit! ARLEQUIN (voios) A biruit viaţa ! (Toţi dispar. Pe urma lui Arlequin năvăleşte şi ’naintează un val de lumină.) A. L. Zissu