parada; meridianelor eşite din uz li s’a schimbat destina ţia, în sârme de funicular deasupra cărora circulă cu popas voluntar, ideile. întrebuinţarea mijloacelor de expresie, passe-partout pentru senzibilitatea universală, exploatarea unor straturi şerpuind doar cu denumiri altele prin toate corpurile, cuvântul cod telegrafic mondial, culoarea-senz fix pentru toate retinele, iată agenţii de propagandă ai gân dirii contimporane. Iată şi explicaţia valorilor cari nu pot răsbi decât până la frontieră, îngreuiate de balastul tradi ţiei, împiedicate precum caii în păşune, în propria lor con strângere, limitate la interesul doctorilor dela Sorbona şi a faimoasei „elite intelectuale 0 , încă trăitoare din graţia fri- goriferului. Mirarea unui scriitor american faţă de extrem de lenta împrăştiere in ţara lui a unor talente ca Charles Maurras, Remy de Gourmont, Barres şi alte nume euro pene consacrate, în raport cu frenetica înpământenire a mo derniştilor Joseph Delteil, Tristan Tzara, Cocteau, Morani, e însuşi exemplificarea fenomenului pentru noi logic. Sur prinderea americanului e şi a argentineanului, australia nului, japonezului. * * * Relativ la stadiul artei japoneze, am avea poate încă opi niile secolului trecut adică entuziasmul moderat pentru sârguinţa artistului galben în exploatarea candidă a liniilor subţiri, a florilor de lotus şi a cocorilor legendari, expresia unei spiritualităţi cu stigmat oriental în care fantezia părea inventivă fiindcă imita aidoma elemente din natură, necu noscute europenilor. Eticheta exotismului fu găsită, fără ca acei cari au iscodit-o să-şi dea seama, că au luat drept caracterul unei mentalităţi, — eroare acreditată — imaginea strict geogratică a unui popor pentru dânşii inedit. Japo nezii nu fac exotism. Europenii cari comit japoniserie, î-1 fac fără să ştie. De fapt exotismul e un produs al Europei. Până la răsbirea curentului de avant-gardă, Japonia era cunoscută prin revelaţia fraţilor Goncourt, numai sub ra portul plasticei. Poezia şi lirica japoneză a trebuit s’o des* tăinuie, s’o stimuleze, injecţia nouilor preocupări. Arta ja poneză de abea astăzi şi-a precizat vitalitatea. Mişcarea modernă reprezentată prin revistele „Dododo-Dododo“, „Gimgimgâm, „Don-Don & Comp., „Atelier & Comp.“ Q. V. X.... merge mână ’n mână, cu mişcarea modernă mon dială. Poezia japoneză desghiocată de contemplaţie şi repertoriul cariat al miturilor, purificată de toate cristalele false cu care ai împovărat’o tradiţia, e stăpână pe toate sensurile vieţii moderne. Ultimele două numere ale revistei de avantgardă „Mavo u , care apare la Tokio, în limba japoneză, sub condu cerea excelentului scriitor Murciyama, constitue o mărturi sire şi o contribuţie. Afară de poziile d-lor Nakano, Hase- gava, Naito, Ţuboi, Tatuo Okada, Tominava, piesa d-lui Stolynberg (Beţia) un studiu al d-lui Hirogi Haiaschi despre Jeanne d’Arc de Delte un alt studiu al d-lui Olm Komaki asupra lui Jaques Vache, textul e integrat de desenele d-lor Tobaschi, Tatuo Toda şi Tominaca. Iată în traducerea prietenului nostru I. Iasuharu Aoki, dela legaţia japoneză din Bucureşti, o poezie a talentatului mo dernist Tatuo Okada: DĂ-MI FOARFECĂ MARE SĂ TAI GLOBUL IN DOUA Trec acum lângă cutia poştei Să miros boitul în dulapaşul de fier Tot oraşul se cutremură Un automobil a trecut prin mine Şi-abea la un decimetru s’a rostogolit un butoi cu ciment Armata a fost concentrată Soldafii au pasul alergător şi numai sgomot le sunt bocancii Iubirea urcă treptele lenevos Chelnenjele sunt ciomăgite c’au urcat treptele — Bună ziua, bai de-mi deschide I — Hai de-mi închide 1 — Dă-mi foarfecă proasto Cine-şi cunoaşte soarta de mâine e nenorocit, E ultimul cuvânt al D-lui X, care a avut o haină gratuită de ocnaş — Dă-mi te rog mai iute foarfecă căci vreau să tai globul în două A I dar globul ml se pare că nu poate fi tăiat încă Onorat public linişteşte-te ! Căci poimâine este ajunul zilei de mâine de peste un milion de ani Numai din aceste versuri pline de savoarea dură a sen zaţiilor citadine, se poate vedea că gândirea de astăzi a Japoniei, a desfigurat radical vechile clişee, păşind viguros pe drumuri, în care bambusul şi lampioanele de hârtie, au devenit piloni de fier şi becuri electrice. F. Br. „Dramă şi Comedie 11 . — Ansamblul rătăcitoarei trupe din Vilna. se stabileşte în ţară, după o epocă de turneu prelungit. Se fixează cu program, care nu mai oscilează între melodramă şi pictură morală expresionistă, aparent. Prospectul lansat zilele D-nii Sternberg şi Mazo directorii „Dramei* şi .Comediei, văzuţi de Maxy acestea e precis: noua grupare tinde să se îndrume pe căile inovaţiilor moderne. „Nici compromis cu lipsa de gust; nici compromis cu prost gustul!": ţipăt care justifică o existenţă şi preţueşte cât o realizare. Un om de gust, artist de bună esenţă el însuşi şi prieten al artei, j d. A. L. Zissu, prietenul şi colaboratorul nostru, imprimă noului teatru forma modernă şi financiară şi artistică. S’o spunem des chis : numai neprecupeţitului său entuziasm şi priceperei sale se datoreşte nouă societate „Dramă şi Comedie 0 . „Integral 0 va colabora la noul teatru prin prietenii săi: A. L. Zissu, I. Sternberg — acesta împreună cu d. Mazo deţine direc toratul artistic şi administrativ, prin redactorii săi M. H. Maxy care va monta câteva piese şi Ion Călugăru, secretarul comisiei artistice a teatrului. „Club des Jeunes 11 a publicat cu ocazia celei de a IX ex- poziţiune de pictură la Lyublyana, o plachelă îngrijită, în trei limbi, slovena, franceza şi germana, cuprinzând biografia artis tică a fraţilor Kralj, promotorii expresionismului slovac. Franc Kralj şi Tone Kralj, sculptori şi pictori, întrunesc amândoi pentru cei ce uimiţi de plenitudinea şi maturitatea lor de reali- j zare de abia 55 ani. Nenumăratele reproduceri ale operii lor, pot sugera toată compentiinţa artei lor. Influenţa motivelor când naţionale, când religioase, le imprimă un simbolism, care rămâne veşnic viu, cu toate experimentele expresioniste, cubiste şi ab stracte. Există totuşi la amândoi o intensitate, o frământare, o cpuisare de sine, calităţi pe cari editorii plachetei, le socot ca însăşi ge neza artei lor. „La vie eft le reve au cinema 0 .—Hollywodul nu este pare- se pentru toate stelele din el firmamentul odihnei sau plăcerile perpetue. Intre ocupaţii multiple, în care poate amorul ocupă un loc ne definit, răzbate câte odată lumina albastră a meditaţiei cu ur mările ei. Astfel Pola Negri actriţă germană de cinematograf fixată altădată pe cerul nostru, azi pe cerul înstelat al cinematografiei americane ca stea de rangul întâi, îşi notează în orele libere de cugetare, interesante observaţii care nu ţin numai de specialitate.