REVISTĂ DE ARTĂ CONSTRUCTIVISTĂ INTERNAŢIONALĂ Director: SCARLAT CALLIMACHI 13 DECEMBRIE 1924 Construcţia da: MARCUL IANCU REVISTA „PUNCT". In primul număr al acestei reviste de artă nouă, n'atn scris, după obiceiul pământului, un cuvânt introductiv sau explicativ. Forma şi tendinţa ei au fost destul de clare pentru a nu nece sita o prefaţă îmbâcsită de tot felul de teorii şi promisiuni. Am rupt orice legătură cu arta trecututui, căci secolul nostru de emoţii puternice şi fulgerătoare are nevoe de forme noi pentru manifestările lui de artă. Nu putem continua a făuri opera de artă după reţetele şi technicile vechi, să zicem mai bine învechite, căci majoritatea aşa zişilor paseişti, nu sunt decât mediocri foto grafi ai premergătorilor lor geniali. Pentru a distruge această plagă a diferitelor arte, nu putem decât uza de mijloacele cele mai violente pentru a săpa o prăpastie cât mai adâncă între operile artiştilor constructivişti şi operile degenerate ale artiştilor sterpi, cari se sbat în propriul lor glod, făcând semne desperate, stupide, comice, pe care Ie numesc senzaţii vizibile de artă. Trebue să distrugem, cu riscul violenţelor şi exageraţiunilor inerente unei revo luţii,—fie ea şi în artă—toate creaţiile submediocre fie în pictură, fie în literatură, fie în sculptură şi muzică. Trebue să sădim în privirile speriate, revoltate, ale publicului, plăcerea contemplării a formelor noi de artă. Trebue să facem, încetul cu încetul, ca iubitorii de artă să huiduiască, din proprie iniţiativă pe toţi foto grafii, pe toţi iniţiatorii, pe toţi impotenţii artei paseiste. (Am întrebuinţat poate greşit cuvântul de „artă“, în ultima parte a frazei alăturate, căci: fotografia, plagiatul, imitaţia, nu sunt specii de artă). Ţara noastră din diferite cauze nenorocite n’a putut avea o artă proprie, originală. In pictură, în literatură, în muzică, artiştii noştri au fost influenţaţi de diferite elemente străine. Invaziile barbarilor, ocupaţiunile străine, revoluţia dela 1848, au distrus în mare parte, germenii din sufletele celor câţiva aleşi. Unii au putut cu toate acestea, supravieţui puţin şi astfel avem şi noi câteva încercări de artă. Astăzi, însă, când situaţia noastră, a Românilor, este cu totul alta, numai putem tolera astfel de imitaţii în domeniul artelor. Printr’o muncă grea şi îndelungă, vom distruge toţi viermii infectaţi şi descompuşi, cari sug şi murdăresc arta noastră. Vor dispare mulţi dintre acei, cari se bucură, astăzi încă, de admiraţia unor elevi de şcoală, de aplauzele unor bucătărese, de articolele unor scribi necinstiţi şi incompetenţi. Trebue să dispară, în fine, autorii dramatici de felul lui Camil Petrescu, lui A de Hertz, etc. mai sunt mulţi, trebue să dispară autorii de romane ca d-na Lucia Mantu, Brătescu-Voineşti şi poeţii şcoalei poporaniste, naţionaliste, etc. Trebue să dispară tot ansamblul pictorilor noştri academici. Epoca lor a trecut. Fotografia a făcut progrese uimitoare. Vrem artă nouă într’o ţară liberă şi nouă. Noi nu avem nici pretextul tradiţiunii în artă, încât ne este mult mai uşor ca altor popoare, să apucăm pe drumul acesta necunoscut al formelor noi. Celor slabi şi învechiţi în veşminte, le zicem tare: Vae-Victis!