I % 5 r PUNCT No. 11 FEBRUARIE 1925 m pe ra fesselor şi pe semenea ocaziuni, Cotadi şi Dragomir Cotadi este scurt şi pântecos, cu musculatura pro eminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară şi odată înăuntru şi veşnic neras. Părul negru ca pana cor bului e plin demâtreaţă şi încărcat cu sclipitori şi scumpi piepţeni de baga. Cotadi nu are mai niciodată poziţiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de şiţă ce-i formează un fel de cuirasă şi care deş'-l jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârşită abnegaţie direct pe piele şi sub cămaşa ţărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea de vine de două ori mai lat şi cu totul străveziu, dar acea sta numai de două ori pe an şi anume când soarele ajunge la solstiţiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi (în afară de aceia de a-şi lipi fu gumă-arab'că, diferiţi nasturi şi insecte moarte pe pieliţa fină şi catifelată a guşei sale) —mai este şi aceia că, din dosul dughenei unde şade, să caute să atragă cu şiretenie pe câte un client al său în dis cuţii, la început cât se poate < e plăcute şi din ce în ce mai animate, până ce reuşeşte, i jţind fonul,- să facă să fie . oda-t-ă-^-c prdr-azis zr. Pi 11 r u WWmWm' cit mutfifa mf ca care îl are înşurubat la spate care îl pune to.deauna în mişca punând în nedumerire pe clienţii săi şi băgând în spe- rieţi pe cei mai slabi de înger. Acest capac mai servă Iui Cotadi-şi ca perete pe care se urinează mai ales iarna, câjid e frig afară şi nu poate eşi din prăvălie, deşi trebuie iă-i fie destul de dezagrea bil aceasta, capacul fiind ataşât Ia spate iar nu în faţă. De asemenea el servă Ia nevoe de urinar şi pentru cei lalţi clienţi mai vechi ai magazinului şi pentru intimii casei deşi, încă dela început, Cotadi, cu ocazia instală- rei mecanismului, nu era dispus să facă nici o concesie, probă că pusese pe un zugrav de firme să i scrie pe acei capac: «Murdăria oprită». Despre origina şi rudeniile lui Cotadi nu se ştie a- proape nimic precis — se crede că face parte dintr’o familie nobilă al cărui ultim descendent nu a rămas de cât o mătuşă a lui bătrână, care şade la mahala şi care zilnic îi trimete scrisori pline cu epigrame spirituale com puse în dialectul macedonian, precum şi pacheţele mici cu tărâţe, sperând prin această să-I abrutizeze şi să-l facă să renunţe de bună voie, la partea de moştenire ce i s’ar cuveni după moartea ei. Toate acestea ea i-Ie tri mete printr’un băiat foarte deştept, cu urechile nichelate şi cu pantalonii vârgaţ 5 , numit Tudose. Cotadi, care este însă un om care judecă, ştie să rabde toate ace te curiozităţi ale bătrânei şi se consolează de toate mizeriile vieţii cu sincera prietenie ce-i-o arată Dragomir, vechi camarad de şcoală şi tot deodată cel mai bun prieten. Dragomir este foarte lung, cârn, cu ochi rotunzi şi foarte mobil; având gâtul subţire de culoarea cafelei cu lapte şi fasonat ca la strung, şi purtând două smocuri fine de păr, lustruite şi negru ca pana corbului, care-i atârnă ca un decimetru pe ceafa-i rotunjită şi lăsând să se scurgă din ele la vârfuri câte două picături limpezi de undelemn franţuzesc. Dragomir are o inimă foarte bună. Când vede pe iu bitul său Cotadi că, cu toate pocniturile ce le dă în du şumea cu muchea capacului de cutie de pian. nu a pu tut reuşi încă să pună în nedumerire pe naivul care a roi. mmmm^H ! M%i ştie. Cot ştiatiL- .pe--ce ami c preţios şi excfepţionjjjl a pus mâna, spre a putea acapara pentru totdeauna sursa eternă a bogăţiilor din capul lut Dragomir a lăsat prin' testament / ca să fie îngropat în Aceiaşi groapă cu acesta/în' speranţa că din câte două picături d| undflemn franţuzesc; de’cea mai fină calitate ce se scuţg la fiecare secundă din smocurile de pă| ale acestuia, vor răsări cu timpul livezi întregi de măslini deasupra, livezi cari împreună cu terenul deveninţi de drept proprietatea familiei sale, aceasta va avea astfel la îndemână destul untdelemn gratuit spre a întreţine candela după obiceiul creştinesc. Urmuz avut imprudenţa să-I contrazică, atunci Dragomir, bă nuind cât de delicioasă trebuie să fie senzaţia artistică şi rafinată ce o urmăreşte prietenul său, îi sare în aju tor şj spre a da învins pe clientul său atât de tare de înger, îşi lungeşte gâtul cu un supliment de mucava, de un metru şi 20 c. m., pe care se sue graţios edera şr alte plante agăţătoare şi care are în partea de sus un aparat care arată cele patru puncte cardinale, Pentru toate aceste importante servicii, precum şi pen tru acele că ţine contabilitatea prăvăliei, că dă în fiecare zi grăunţe la păsări şi că-I reprezintă pe Cotadi ca pro curator mai în toate procesele ce le are, Dragomir este răsplătit cu vârf şi îndesat, putând însă să ia ori şi când masa de seară la Cotadi şi care se compune din picio ruşe de caracatiţă şi pâine; pe lângă aceasta se mai a- daiigă în fiecare Duminică şi sărbători bisericeşti câte un lighean mare plin cu scoruşe în care de multe ori, se ascunde câte un bobînaş de armiciu pentru dres cio rapii, — ceiace face lui Dragomir o surpriză din cele mai plăcute. In plus Dragomir mai are dreptul că, de câte ori va fi timfl de ploaie să poată împreună, cu întreaga rece noaptea în jumătatea din stânga unei n zidal de la poarta locuinţei lui Cotadi, te fiiid rezervată pentru vardistul de zi. i ' wdtt-şeminpic-tle~ [ sa familie, p( firide situată cealaltă jumă| hWi t ă $ teme A apărut: Conservator et Co. de N. Davidescu 75 H. P, H. Walden Berlin Kurt Schwitters Hanovra Yarşovia L, Kassak Viena Mitzitsch, Belgrad Surrealisme Ivan Goli Paris Revista PUNCT Redactor Stephan Roii STR. BAR&TIEI Mo. 37 — Bucureşti