'.*?
REVISTĂ DE ARTĂ CONSTRUCT1VISTĂ
DIRECTOR: SCARLAT CALLIMACHI | 7 FEBRUARIE 192 5
DIDA SOLOMON de Victor Brauner
Dida Solomon şi Ion Tâlvan au obţinut
de curând — la Iaşi şi Botoşani — mari succese
în piesele D*ra lulia de August Strindberg
şi Poveste de Scarlat Callimachi.
Pour ma „Chambre de reves“
en attendant Ies petits poissons, vous savez Ianco ?
J’ai escalade (oui cher Mousieur â l’oeil severe) le balcon de
la belle V^nitiene dont la chevelure rayonnait au soleil de midi!
J’ai pris mes petits ciseaux et lui ai ravi quelques meches
d’or pur!
J’ai demande a son voisin, le jeune rasta aux cheseux lui*
sants, de me lasser faire une legere tonsure sur son crâne
d’ebene. * „
Puis, d’un saut (jai ete, cher Monsier, jadis ecuyere de cir-
que) j’ai bondi dans la prairie ou jai recontre Ies brebis
blanches et jai fait une ample moisson de petites boucles de
laine frisee !
En passant preş du ruissean, j’ai ramasse Ies cailloux bleus
et roses et cueilli la mousse humide !
Et voilâ mon „Paysage de Reves“,
Les chovnt d'or seront: Ies vagues châtoyantes
Les petites boucles de laine,’: leur ecume
Les meches noires : leur profendeurs
Les petits caillaux bleus et roses: les galets
Qu’elles rouleront sur la greve ! ! !
Car, (cher Mousieur â l’oeil severe qui va se plisser tout a fait)
tous ces materiaux seront mobiles.! Des fils invisibles les main>
tiendront dans l’orche que je choisirai!
Puis, â la paroi ou j’accrocherai mon tableau, j’installerai
un ventilateur et des prises electriques et quand il me plaira
de vous inviter, cher Mousieur ă I’oeil, et vous chers cama-
rades â la grimace sceptique, je ferai jouer vent et lumiires
colorees dans mon „Paysage", toujours dans un orche choisi,
puis je courrai encore frapper â la porte de ma mechante voi^
sine, et j’ouvrirai la cage de l’oiseau emprisonne et lui ren^
drait son voi dont il animera mon „Paysage de Rdves“
SaureZ'Vous, alors,
(oeil pUsse et grimace sceptique)
vous emouvoir un peu
â ce nouveau spectade ?
Saurez'vous enfin entendre le mot:
Liberte, liberte, liberte!!!
Mais non !!!!!!
Vous etes tous (sauf le respect que je vous dois, cher Mou-
sieur. et le sourire que je vous garde, chers camarades,)
tous des MOUTONS !!!
Au moins si je pouvais vous tondre !!!
Mais non !!!!!!
Mes petits ciseaux y perdraient leur tranchant aiguise !
Et ce serait dommage!
Alice Baill
PUNCT No. 12
Trecătorul
Olga lranovna
O femee, 45 de ani
In Rusia: 1914-1918.
ZAIL STURM
Piesă în 7 Tablouri
PERSOANELE:
Zail Sturm, 32 de ani.
Sonia Vasilievna, 3o de ani.
Ivan Ivanovici Gribunin, 67 de ani, neguţător bogat.
Un doctor
Un brancardier
O infirmieră
întâiul soldat. — Al doilea soldat.
Soldaţi, femei, etc.
FEBRU ARIE 1925
Întâiul rănit
Al doilea ,,
AI treilea „
Tabloul 1
O stradă. O bancă de lemn.
Toamna. Frunze veştejite cad. Noaptea se lasă treptat.
Nici un trecător.
Zail Sturm şi Sonia Vasilievna stau pe bancă şi vorbesc cu o voce scoborâtă.
Zail: Sunt fericit!
Sonia: In sfârşit ne-am regăsit.
Zail: După trei ani de grea suferinţă.
Sonia: Am plâns mult.
Zail: Mă credeai mort ?
Sonia: Credeam că te-au omorât.
Zail: Am suferit, am plâns .. m’am rugat...
Sonia: Te-au chinuit.
Zail: Da.
Sonia: Da, mult de tot.
Zail: Mi-au distrus viaţa. Nu mai sunt nimic, nu mai
am suflet. Mi-e trupul pângărit şi frânt de mâi-
nile şi loviturile lor. Baţi câinii. E groaznic să
baţi un om... un om slab.
Sonia: Trebue să te răzbuni.
Zail: De ce să mă răzbun ? Vreau să uit. încerc să
încătuşez în uitare, aceşti trei ani... Clipele de
uitare sunt scurte... Apoi, trecutul revine mai
puternic, mai crud... (Se gândeşte) Sunt nopţi,
când mă culc devreme, — trupul mai puţin obosit,
gândirea limpede, — ca să mă pot gândi mai
bine la ziua de mâine, la ziua zdrobită de trei
ani, trăiţi în închisoare. In acele nopţi lupt împo-
triva suferinţeler mele, loviturilor cari-mi ard
mereu trupul şi înjurăturilor care-mi rănesc su-
fletul... Trebue să beau... Trnbue să mă’mbăt cu
băutura cea mai rea, atunci, beat, nebun, străbat
drumul viitorului meu...
Sonia: Viitorul tău e în răzbunare, în sânge.
Zail: Nu... Când puterii3 mă părăsesc, când toată fi-
inţa mea tremură de oboseală, de frică, — mă rog...
Sonia: Nu trebue să te rogi. Trebue să te răzbuni.
Zail: Să ucid ?
Sonia: Da.
Zail: Sânge... iară sânge...
Sonia: Cnmă, iată destinul nostru. Fiecare om poartă,
în el, o crimă, a lui... Şi trebue s’o săvârşească.
Zail: Dar cei ce nu ucid ?
Sonia: Săvârşesc fapte mai grozave decât crima.
Zail: Nu-i adevărat, Sonia. Glumeşti. Vrei să mă’n
spăimânţi.
Sonia: Să te înspăimânt?
Zail: Vrei să mă ’ntristezi.
Sonia: Nu Zail, ai îndurat prea mult, (II priveşte cu dra-
goste.)
Zail: (Privind la frunzele care cad domol) Ce Toamnă...
frig... foame... săraci, peste tot săraci...
Sonia: îmi place toamna. Toamna poţi plânge mai uşor.
îmi place să plâng, când frunzele sunt veştede,
când tăcerea vibrează în ramurile negre... şi mute.
Zail: Uită-te la grădina aceasta. Aleele sunt deşarte.
Se pierd în necunoscut, aşteaptă frigul, mizeria
iernei... (O pauză).
Sonia: Zail !
Zail: Mă mai iubeşti?
Sonia: Da. (Sensuală şi optimistă). Sărută-mă. Vreau
sărutări.
Zail: Da, da...
Sonia: Sărutările trecutului. (Se îmbrăţişează).
Zail: Aceleaşi.
Sonia: Mai sărută-mă odată. (Pauză).
Zail: Se’ntunecă-
Sonia: Mai rămânem. Vreau să iubesc, aici în singu-
rătate, departe de oameni.
Zail: Fie.
Sonia: E voinţa Domnului.
Zail: A Domnului ?
Sonia. El a creat omul. Iar crima e în om.
Zail: Nu.
Sonia: Ba da. Priveşte-mă! Port crima în mine. Mă în-
veseleşte, mă întărâtă, mă face să sufăr, să strig...
Se întinde ca lepra. Şi într’o zi voiu săvârşi
crima... crima mea.
Zail: Sonia, nu, nu !
Sonia: Zail, aş vrea să ucid. Pe cine? Nu ştiu... pe un
necunoscut, pe un trecător... pe un om. Vreae
să mă liberez de crima mea, de această obsesi
covârşitoare, hidoasă putredă... Când merg, câte-
PUNCT No. 12
FEBRUARIE 1925
odată pe stradă şi întâlnesc un om slab, obosit,
aş vrea să-l strâng de gât... Apoi, sunt sigură
c’aşi regăsi liniştea, poate fericirea.
Zail: Sonia, să mergem.
Sonia: (Cu bunătate^. Nu încă. (O pauză) Vorbeşte-mi
de tine, de cei tuei ani...
Zail: Nu.
Sonia: Vorbeşte-mi de odăiţa noastră.
Zail: In fundul unei curţi murdare, era o scară îngustă
şi neagră. Ducea la camera noastră.
Zail: Cine ştie ce suflet mizerabil stă închis, astăzi,
între cele patru ziduri reci şi incolore.
Sonia: Vre-un frate de al nostru.
Zail: Un sărac.
Sonia: Da, de sigur.
Zail: Un om plăpând.
Sonia : Plăpânzii sunt laşi.
Zail: Laşi ?
Sonia: Da. Trebuie să fim tari şi cruzi. Trebue să răz-
bunăm.
Zail: Nu.
Sonia : Trebue să răzbunăm pe cei ce suferă.
Zail: Mie groază de sânge.
Sonia : Doar sângele purifică.
Zail: Sonia, nu, nu.
Sonia: Trebue să-ţi reaminteşti trecutul şi tot ce ai su-
ferit, trebue să te gândeşti Ia ceilalţi.
Zail: Urăsc oamenii.
Sonia : Nu-i adevărat.
Zail: Ba da.
Sonia : Trebue să fii neînduplecat.
Zail: Sunt slab.
Sonia : Trebue să lupţi.
Zail: De ce ?
Sonia : Viaţa e un sacrificiu. N’ai dreptul să tremuri prr
vind în ochi pe cei cari ţi-au făcut rău (O pauză)
Iubitul meu, eşti trist... Grozav de trist... Te în-
ţeleg. Ţi-au frânt inima...
Zail: Mi-au distrus tinereţea, toate speranţele.
Sonia: Ei distrug zilnic alte vieţi.
Zail: Am fost student şi am lucrat zi şi noapte pen-
tru a cunoaşte tainele medicinii. Am vrut să-mi
dau viaţa pentru cei ce suferă în sălile triste de
spital. Ei m’au arestat şi m’au condus la închi-
soare. Am trăit 6 luni într’o celulă ca un criminal.
Si de ce ?
Sonia : Ai scos o broşură pentru muncitori, vorbeai de
Ţarul — Dumnezeu, de nebunii — miniştrii şi de
hoarda numită: armată.
Zail : M’au bătut până la sânge. Mi-au dat să mănânc
pâine putredă şi apă stătută... (Cu o voce sco-
borâtă) Mă înjurau şi mă scuipau în faţă... „Iudă“
„Jidov scârbos!... Apoi, se îndepărtau râzând.
Sonia: Sunt îngrozitori. (O pauză mai lungă) Ah !...
Zail: Să mergem. Vreau să beau.
Sonia : Nu Zail. O să-ţi facă rău.
Zail: Trebue să beau. Băutura m§ împiedică să îne-
bunesc. Mi-e frică si nu-mi pierd minţile... Orice
sgomot îmi pătrunde în creer, ca un vârf de cu-
ţit... capul îmi arde, numai pricep nimic, e îngro-
zitor...
Sonia: De când?
Zail: De când m’au bătut.
. Sonia : Spune, spune !
Zail: Nu mai pot.
Sonia : Vreau să ştiu, ce ai făcut în aceşti trei ani.
Zail: Am plâns, gândindu-mă la tine. Mă temeam.
Sonia : Ţi-aduci aminte de noaptea noastră din urmă ?
Zail: Noaptea aceea de dragoste ?
Sonia: Da. :
Zail: A doua zi, dimineaţa, m’au arestat. Era frig,
ningea. Străzile erau pustii şi închisoarea de-
parte. Un câine urla în fundul unei curţi — şi
un beţiv se clătina cântând.
Sonia: Iţi mai aduci aminte de atâtea nimicuri?
Zail: Da.
Sonia : Erai obosit. O presimţire vagă te-a ţinut treaz
toată noaptea.
Zail: Mă credeam în vis.
Sonia : Ce vis urât.
Zail: Da, urât.
Sonia : Şi vrei să uiţi ?
Zail: (Lipsit de convingere) Nu...
Sonia : Poţi uita?
Zail: (Cu multă energie) Nu !
Sonia : Dacă eşti slab, îţi iau eu locul.
Zail: (Cu blândeţe) O să mă ajuţi ?
Sonia : (Cu pasiune) Da.
Zail: Nu mă vei mai părăsi ?
Sonia : Nu.
Zail: Sunt atât de singur.
Sonia: Eşti un nenorocit, (Se uită lung la el O pauză.
Se sărută).
Zail: Nu te ’nspăimântă suferinţa ?
Sonia : (Cu ură) Nu, Nu.
Zail: Drumul e lung. (O pauză).
Sonia : Povesteşte mai departe.
Zail: .,.Şi am trăit 6 luni într’o celulă unde nu pătrun-
dea lumina zilei, (Râde) apoi m’au judecat. In
lipsă de dovezi m’au condamnat la 2 ani închi-
soare... Fără lumină... nici-o carte în singurătatea
aceea rece.
Sonia : Aşa, vezi trebue să ucizi. E dreptul tău.
Zail: Sânge... sânge...
Sonia : Vor plăti scump faptele lor.
Zail: Sonia! (Ii mângâie mâinele).
Sonia : Te-am aşteptat trei ani.
Zail: Sonia! (Ia capul Soniei între mâini şi-l sărută
lung) Femeea mea. (câteva clipe tăcute). Vei fi
soţia mea.
Sonia : După izbândă.
Zail: Eşti crudă.
Sonia : (Zâmbind) Nu...
Zail: Câte odată.
Sonia: Nu. Sărută-mă... îmi plac buzele tale. (Pau2ă). Să
plecăm.
Zail: Priveşte cerul.
Sonia : E negru.
Zail: Vine furtună.
Sonia : Haide ! (Se scoală) Unde eşti ? La ce te gândeşti ?
(Pleacă amândoi. El, uitându-se la ea).
Cortina
Scarlai Callimaclti
PUNCT No. 12
FEBRUARIE 1925
Sondă
3 Februarie
Co nstrucţie : MARCEL SANCII
Scară descinsă dela etaj cu trenurile de marfă
nervii semnalelor excită jass^ul geologic
mineral luna a intervenit inutil şi logic
pe gâtul bulevardului cinematografele eşarfă
drum vulcanizat vibrări pe cerul de cauciuc
tramway cabotin pe cablu dansator
identic arborii cu bani de zinc au sărit într’un picior
vântul trosneşte la încheieturi ca fotoliile de nuc,
tăcerea â’a răzimat de azilul comunal
Citroen patinează cu sponteneităţi şi magnet
orice frază filtru de alcool violet
emancipat oraşul a ţipat la arsenal.
Stephan
Equator fruntea sub sărutul amar
tren spre trecut gestul ca album sau vis
tuse ceasul prin pomi început de Făurar
amforă surâsul tău în coaste închis
Mereu paşii se destramă ca vorbe
aur acest gând ţH dărui inel
rătăcim ca’n biblie prin coridor în stea
in crescut un cuvânt ca o privire.
Trup dizolvat în peisaj acid
elastic psalm printre grădini şi scut
anotimp avion în piept desfăcut
după tine uşile cerului se deschid
os în nisip linişte întreruptă ca inimă
[ amurgul sparge fluier şi saltimbanc
rănile aerului glasul tău le vindecă
llarie Voronca
ETUVA
Nu suntem împotriva tinereţii. Din potrivă. Pretindem,
însă, că fiecare vârstă îşi are necesităţile ei.
In faşă copiii îşi administrează mici lacuri proprii. In
şcolile primare mâzgălesc pereţii. După ce cunosc tabla
lui Pitagora e de preferat să aţină calea servitoarelor,
decât să se dedea la practice de autofecundare. E şî
mai grav, însă, cazul când tinerii liceeni împart dragostea
de unul singur, utili2ând-o în poezii şi în proză.
In cazul acesta cred că fac literatură.
In Ioc să utilizeze normal funcţiile speciei, dicţionarul- •
româno-francez, gramatica, compoziţia, plimbările la aer
liber, grădina zoologică, ei agită o flamură şi petrec
clipă după clipă înmulţind vertiginos, repetat şi pasionat,,
frisoanele unui sex, care încă nu e format..
Regretăm sincer acest proces de degenerare. Nădăj-
duiam că generaţiile noi vor părăsi,—dacă vreţi—„Crucea
de piatră“ pentru un local mai higienic, ocrotit sanitar.
Dar, nici într’un caz, n’am fi dorit ca juneţea ţării noastre
să cheltuiască bani experimentând teoriile unui străin,,
care, în ţara lui, a făcut şcoală în economie politică,
nu în viaţă.
Decât o flamură stearpă, mai bine un chief cu prăji-
turi şi midinete.
Ubu-roi
A apărut:
Conservator el Co.
de N. Davidescu
Revista PUNCT Redactor Stephan Roii
STR. BARÂŢIEi No. 37 - Bucureşti