12 
Noua Poezie Maghiară 
O MIŞCARE MODERNA IN EXIL 
înainte de războiu literatura modernă ungară se 
grupa în jurul revistei „Nyugat" (orient) la Oradia 
Mare. Cel mai reprezentativ poet al mişcărei era Ady- 
Endre cu verbul vehement şi o putere de expresie 
cosmică. 
După 1914 întreaga literatură ungară părea desră- 
dăcinată. Atunci prima voce o luă mişcarea „Tett" al 
cărui director era Ludwig Kassak. Puternic învrăjbită 
cu evenimentele politice de atunci, revista lor a fost 
confiscată. Cu ajutorul juneţei pe care o câştigase în 
juru-i Kassak scoase noua revistă: „MA" („Astăzi") 
unde se întâlniră toate talentele tinere. Aerul încărcat 
roşu al revoluţiei împleti tinereţea cu ideologia revo 
luţiei care ar fi putut realiza când-va idealul artiştilor 
dela MA. Şi lumea aştepta noul Christos. 
Cu reacţiunea alba însă MA s'a exilat la Viena. Aci 
apare prima „epopee a mulţimei" de Kassak. Acum se 
modifică ? şi poezia fiindcă poeţii sunt sismografii tim 
pului. O perioadă nouă, o fundare nouă, o limbă nouă 
se naşte cu constructivismul colectiv. 
Prima antologie a grupărei MA era omul cercetător 
şi ros de nelinişte. A doua apărută acum de curând 
e imaginea omului nou care s’a găsit. 
Astăzi mişcarea modernilor din Viena ai căror cola 
boratori sunt L. Kassak, Dery Tibor, Glauber, Nadars J. 
Reiter R., Tamas Aladar şi Moholy-Naghy a devenit 
printre celelalte cea mai curată şi consequentă din 
Europa. 
KASSAK LAJOS 
Dacă n’ar fi decât după noi am fi fost morţi de 
mult. 
Primăvara sboară jos între ziduri ne întindem în 
linişte trupurile 
daţi uitării stâlpii de graniţă căci nu cunosc decât 
lumina curata în care ne scăldăm 
cerul şi norii ca mieii pornesc în depărtări şi noi 
clănţănim în noapte ca fiarele înfometate 
Nimic nu e de luat în seamă aci timpul prieteni a 
mâncat pânze de păianjen şi din limba beţivilor s’au 
făcut panglici de cântece 
Iată vin oamenii săraci de peste dealuri îşi ridică 
în palmă ochii în sus şi suspină ca isvoarele cari 
seacă 
am în mine cuvinte de spini şi fier frânt dar azi 
nu pot vorbi 
mă doare depărtarea dintre eu şi mine însumi 
cine are să deschidă porţile de aur ale prăvăliei 
noastre 
Soarele a sunat şerpii pădurilor fluturii oraşelor 
Mama şi-a pierdut copiii crescuţi cu pâine şi apă şi 
deatunci trăim fără pâine şi* apă viaţă împrăştiată 
Desen de CHARLES TEIGE (Fraga) 
T A M A S A L A D A R: 
GÂNDIM fără nelinişte despre culorile soarelui 
surâdem 
şi braţele amândouă le deschidem 
AEnunate sunt speranţele 
sunt legate de inimă cu panglici de gumă 
aşijderea gândirea e o floare 
rădăcinile şi-au drumul lor şi suferă 
şi vântul nu poate într’una cânta 
orbii trăiesc în lumină 
sapa şi piatra în palma 
sunt pierdute în fântână 
muzica n'o mai auzim 
cu steagurile ridicate privirile noastre înaintează 
bunătatea noastră a îngheţat în săli 
pe uliţi sub drape’e fără trupuri 
hohotesc întrebările 
departe înnoata păsările şi nu ştim care e îngerul 
zorile şi primăvara ne aşteaptă 
şi în adevărul într’aripat zăcem 
aproape morţi 
trişti poeţi. 
ED LA EEVUE EUROPEENNE 
L 'dl O M M E D E C H A I R 
E T 
L ’ H O M M E REFLET 
D E 
AA A X J A C O B