fi putut apoi servi şi de desfătările unei con vorbiri alese. Dar o ştia pe Lia refractară sub tilităţilor, cu atât deci mai inaccesibilă. Mi|la însă o covârşise pe această sentimentală, peţn- tru soarta unui om tânăr încă, deosebit prin purtări şi simţire de oeeace până atunci cunos cuse şi lipsit de o mângâiere binemeritată. Pro blema lui Axei: cum să transforme prietenia şi înduioşarea fetii pentru un nefericit, în dra goste pentru un bărbat? Cariera de romancier a lui Willy zădărnicea neîndoios tranziţia. Cu viclenia lui calmă, Axei alese o cale nouă: a- ceea de camarad în vârstă, de liiminător dez interesat, de confident înţelegător. Nu-i smulse însă nici O; mărturisire relativ la sentimentele ei pentru Willy, deşi ei lîncepuse să se înţe leagă din priviri, să-şi vorbească aproape fără cuvinte. i j j \ ! Discret, de vreoi două ori, în faţa lui Darie, martor tolerat de toţi, Axei 'îşi şterse lacrimi romantice eu precauţii în aşa fel dozate, încât să-l vadă Lia. Vanitatea ei creştea, dar Axei simţise că deveniâ, pe nesimţite, supărător. Do rinţa îi dase puteri noui în lupta cu boala. în cheieturile îndărătnice, junghiurile cari îl abă- teau în nemişcare, cedau sforţărilor lui neli niştite de a se găsi pretutindeni şi de a afla ce se petrece. Cutreieră odăile în pantofi de flanelă pentru reumatici, sprijiniindu-se în bas toane şi de mobilele din cale. Lia se refugia în fundul grădinii. De teama de a o lăsă sin gură cu cellalt, Axei îşi trimitea fiul să-şi facă sub privegherea ei lecţia pentru a dqua zi. Da rie eră mândru de această complicitate cu tatăl său, depe urma căruia trăgea folosul de a res piră peste paginile cărţii mai de aproalpje pe d-ra Lia. Dar toleranţa nelimitată a celor cloui po trivnici faţă de prietenia lui cu Lia treziă în- tr’însiul sentimentul inferiorităţii lui neglijabile. Imperceptibil se amestecă aci şi conştiinţa unei dreptăţi nesocotite. îşi spuneă în colţul lui ceî mai sperios, că dragostea lor nu eră atât de nevinovată pe cât o arătă diferenţa de vârstă şi frăgezimea lui Darie. Duminicile lor se înte ţiseră. Se întâmplă ca Darie să se treziască, în zilele de lucru, Cu un ceas mai de vreme, pentru a-1 petrece în culcuşul profesoarei safe. Un desăvârşit mister acoperiă această infrac ţiune. La început înfundându-şi faţa în perne au chicotit şcolăreşte de teama surprindere!. Şi-au povestit în şoapte întretăiate de sărutări, o mulţime de lucruri. La răstimpuri Darie eră cuprins de un râs nervos dus 1 până la suferinţă de strădania de a şi-l stăpâni. Lia îi luă capul şi-l înăbuşiâ de cămaşa ei parfumată. Pe urmă un rit se stabili: nu mai aveau nimic a-şi spune. Darie îi sărută îndelung ceafa umbrită de bucle negre, gâtul şi-i sugeâ urechile. Lia suportă în ţepenită dela călcâie la bărbie, această des- mierdare neobişnuită. Dacă închideâ ochii, Da rie ştiâ că expresia Liei, intensă, nu e cea de totdeauna. Sfârşiâ prin a-1 rugă: lasă-mă. Şi-'i explică: mă gâdili. Dece oare amândoi au tre sărit odată groaznic şi sau depărtat unul de altul când li s’a părut că umblă cineva la uşă? In fiece seară, în ietacul lor, Lia cetiâ scri soarea nouă pe care Willy i-o lăsă pe masa cu oglindă. După aceea o adaogă teancului din sertar. Intr’o zi, când se gândise mai mult a- supra lui Willy şi a Liei şi a corespondenţei lor, Darie luă o scrisoare şi o duse tatălui. Axei vru să-l dojenească. Du-o numai-decât în- napoi, îi zise. Dar în loc să-i restituie scrisoarea, dă fuga şi ia-mi mai întâi gazetele, îi adăogă. Darie puse scrisoarea în sertar mai târziu. Ni meni nu cunoscu trădarea. Axei deveniâ dince- înce mai agitat, ceeace îi grăbiâ vădit vinde carea. Ajunse să se plimbe şi o jumătate de ceas neîntrerupt. Circuitul secretului se înteţiâ în cele patru suflete. Singură mama lui Darie nu bănuiâ nimic, căci nimănui nu-i da prin gând să o avertizeze. El lîşi simţiâ fericirea ameninţată clin toate părţile. Aveâ uneori mândria secretului său im precis. Alte ori suferiâ ştiindu-1 nesocotit şi ilu zoriu, adică supus interpretărilor. Adesea Lia păreâ că r i spune: cu un copil ca tine totul e îngăduit şi fiară gravitate; jocul nostru îl în trerup şi-l reiau şi-l dirijez după plac. Aprehen siune care adânciâ sub ochii lui Darie aceleaşi cearcăne săpate de agonia erotică sub pleoa pele lui Axei. Intr’o amiază, după dejun, la cafea, de faţă cu două bătrâne domnişoare din comitetul şco lar, Axei scoase din buzunar un volum franţu zesc, galben, şi-l întinse surâzător lui Willy. Acesta, cu ochii aţintiţi la volum, păli, i-1 smulse şi-l trânti de pământ, şi-acoperi faţa cu mâi nile şi fugi fără să mai tragă uşa după el. Axei isbucni în hohote. Pe fereastră, autorul fu ză,rit străbătând în fugă grădina, cu capul între mâini, caşicum ar fi fost lovit de insolaţie. Se făcu tăcere. Axei, cu o vervă triumfătoare, lă muri cum hazardul un[or frunzăriri prin biblio teca cercului, îi aduse în mâni romanul lui Willy 'sub iscălitura însă a unui francez autentic şi într’o ediţie anterioară cu douăzeci de ani. Willy nu făcuse decât să comande câteva zeci de coperte cu un titlu nou, cu numele său dea supra şi să camufleze astfel lucrarea obscură şi gloria unui uitat. Willy se înapoie seara târziu scuturat de fri