9 
Verişoară, fată de pension 
Verîşoară, fată de pension, îmbrăcată în negru, guler alb, 
Te iubesc pentrucă eşti simplă şi visezi 
Şi eşti bună, plîngî, şi rupi scrisori ce nu au înţeles 
Şi îţi pare rău că eşti departe de ai tăi şi că înveţi 
La Călugăriţe unde noaptea nu e cald. 
Zilele ce au rămas pîn’la vacanţă iar le numeri 
Şi ţi-aduci aminte de-o gravură spaniolă 
Unde o infantă sau ducesă de Braganza 
Stă în rochia-i largă ca un fluture pe o corolă 
Şi se-amuză dînd mîncare Ia pisici şi aşteaptă un cavaler 
Pe covor sînt papagali şi alte animale mici 
Pasări ce-au căzut din cer 
Şi lungit lîngă fotoliul ced în doliu 
Jos — subţire şi viformd — stă un ogar 
Ca o blană de hermină lunecată de pe umeri. 
Dînsa vrea să o ridice dar 
îşi aduce aminte şi îşi mîngîie colierul de pe gît 
Pentrucă zăreşte cavalerul — şi atît : 
Se apropie de bancă sora Beatrice sau Evelina 
Profesoară de istorie sau de greacă şi latină 
O, dece cînd se apropie vacanţa 
O, dece trec zilele aşa de rar... 
Frunzele şi florile cad ca foile din calendar; 
Viaţa-i tristă, dar e totuşi o grădină !