35 
O soluţie de continuitate ca o scufundare uriaşă de 
teren în urma unui cataclism desparte literatura şi istoria 
ei. Un hiatus peste care s’au ridicat baricadele minţii 
precum o grădină suspendată a unei semiramide răstur 
nătoare de valori şi principii şi de pe care totul a fost 
trecut prin ochiurile unui ciur inedit. DADA. Există o lite 
ratură dinainte şi alta după Dada. 
Dada n’a fost, n’a vrut şi n’a trebuit fi literatură, de 
loc şcoală literară, ci numai dadaism. „O puşcă încărcată 
cu sgomot pur“ (F. Brunea). Dada atotştiutorul a aruncat 
la gunoi logicul şi arta iar locul lor l-a revendicat pentru 
idioţia pură. Dada, acest inventator al telefonului cu spiritele, 
a sfîrticat ca un fulger planeta unei arte facile şi a unei 
literaturi în care creierul se mozolia ca într'o baie de 
gelatină şi care asemenea sosului de sgîrciuri mai putea 
fi conservată doar în răceala de cavou a bibliotecilor că 
rora hîrtia imprimată se trimite din ordinul unui articol 
de lege şi unde, din ceasul sosirii, i se pecetluieşte fişa de 
încetare din viaţă. 
Dada, anunţă unul din manifestele comune ale gru 
pării (1), este „amărăciunea care îşi cască rîsul peste tot ce 
a fost făcut consacrat uitat în limbajul nostru în creierul 
nostru în obiceiurile noastre. El vă zice: iată umanitatea 
şi frumoasele prostii cari au făcut-o fericită pînă la această 
vîrstă înaintată". 
(1) DADA SOULEVE IOUT, Paris 12 janvier 1921