35
O soluţie de continuitate ca o scufundare uriaşă de
teren în urma unui cataclism desparte literatura şi istoria
ei. Un hiatus peste care s’au ridicat baricadele minţii
precum o grădină suspendată a unei semiramide răstur
nătoare de valori şi principii şi de pe care totul a fost
trecut prin ochiurile unui ciur inedit. DADA. Există o lite
ratură dinainte şi alta după Dada.
Dada n’a fost, n’a vrut şi n’a trebuit fi literatură, de
loc şcoală literară, ci numai dadaism. „O puşcă încărcată
cu sgomot pur“ (F. Brunea). Dada atotştiutorul a aruncat
la gunoi logicul şi arta iar locul lor l-a revendicat pentru
idioţia pură. Dada, acest inventator al telefonului cu spiritele,
a sfîrticat ca un fulger planeta unei arte facile şi a unei
literaturi în care creierul se mozolia ca într'o baie de
gelatină şi care asemenea sosului de sgîrciuri mai putea
fi conservată doar în răceala de cavou a bibliotecilor că
rora hîrtia imprimată se trimite din ordinul unui articol
de lege şi unde, din ceasul sosirii, i se pecetluieşte fişa de
încetare din viaţă.
Dada, anunţă unul din manifestele comune ale gru
pării (1), este „amărăciunea care îşi cască rîsul peste tot ce
a fost făcut consacrat uitat în limbajul nostru în creierul
nostru în obiceiurile noastre. El vă zice: iată umanitatea
şi frumoasele prostii cari au făcut-o fericită pînă la această
vîrstă înaintată".
(1) DADA SOULEVE IOUT, Paris 12 janvier 1921