Fenfetre? sur l'Europe 
CINEMA 
Noi nu mai descoperim — inventăm. Natura 
am cucerit'O — acum o dublăm, o potenţiem, 
ca să fie mai demnă de noi. Ne^am creiat pe 
noi înşi-ne din creierul şi voinţa noastră, acu-' 
plându'ne bărbăteşte, senzual cu maş’Da. wm 
Propriile noastre miracole ne încântă. Fizicieni, 
ingineri, — cei d’intâi artişti ai vremei noastre, 
au construit instrumente sensibile, precise, ca' 
pabile să interpreteze la infinit, fidel, fiinţa 
noastră nouă, cerebral rafinat mecanizată, wm 
încredinţate „artiştilor 41 , inconştienţi de ei înşişi 
şi de timpul lor, servi fără mândrie şi fără 
inteligenţă ai formulelor de artă secătuite, ei 
n*âu putut ghici sursa inepuizabilă, senzaţională 
de realizare: Ecranul. 
Din fericire mulţimea cu intuiţia subterană a 
susţinut Cinematograful. mw 
Ceeace o încânta era miragiul de lumini, um 
bre,,, forme ce se perindau în perspectiva tuturor 
iluziijpr. 
Legendta filmelor, de mult o ghicea, publicul, 
aceeaşi, în toate. Actori, terorizaţi, trişti hie 
ratici,, sau sburdând cu atitudini de jder, ied 
sau castar. | wm 
Cinematograful se realizează împotriva lor. 
Fantezie lucidă, feerie cerebrală, spaţiul mobil, 
-pretext infinit al formei, forma prilej pentru 
lumină şi culoare, pictură dinamică. 
Sărbătoarea ideei, liberată în sfârşit de expri' 
marea statică putându'se succede sieşi logic, 
viu, în forme noui, docile ei. wm 
Interpreţii vor 
fi viguroşi şi optimişti pentru 
* ^ iliktraţiuneă instinctelor". Idee. Emo 
tivi pentru legendă. Agili şi eleganţi. 
Muşchi cu resorturi: nervii. Moderni. 
PEREZ 
„ENTRACTE OU LE 
CINEMA AUTONOME 1 * 
On argue qu’au cinema tout est affaire de techni- 
clte. Un beau film est un film bien fait. Ic», il 
cbnvient de rire. 11 n’y a que Ies enfants, Ies 
pions et Ies verificateurs, pour definir un beau 
pbeme : Nous avons mis le m6t'er â l’eau. Ce 
câdavre â ete â peu preş completement 6!imine 
en litterature, en peinture. en musique. Au 
cinema, il se porte fort bien. Le cinema attend 
Rimbaud. 
Choiera : IOSEPH DELTEIL 
II n'est pas si mauvais quand on n’a rien â dire 
de recourir â d’autres qui en savent plus long. Le 
systeme â la mode parmi Ies «modernistes» qui est 
pour une oeuvre scenique de solliciter le plus grand 
peintre, le plus grand musicien et le plus grand 
choreographe, systeme dangereux qui instaure- 
rent Ies Ballets de Diaghilew (qui sut avec succes 
de tous ces disperates, tirer de l’homogene) n’est 
pas cependant â dedaigner alors qu’il s’agit de 
gens sachant â peine leur metier et dont une 
competence si etrangere qu’elle soit â leur art, 
peut surfaire Ies intentions et la valeur. Picasso, 
il est vrai, ecrassa Ies ballets de Massine (il faut 
qu’on ecrive quelque jour sur la mort du ballet 
par la peinture); mais, au Ballets Suedois ou il 
n’y a ni soufle, ni ballet, il y a au moins Ies 
decors d’un Fernand Leger ou d’un Chirico, la 
musique d’un Satie, le scenario d’un Blaise Cen- 
drars. Ainsi <Relache» farce sans gout ni sul de 
Picabia nous valut avec toutefois un recit de 
Picabia d’Entractei de Reneî Clair. wm 
RENE CLAIR : filmul i,Entract«“|dii« „Relâche 1 * 
la baleturile suedeze 
«Entracte^ fut une vraie tranche d'art entre Ies 
deux tartines d’un sandviche rassis qui nous fit 
gouter d’assez mauvais danseurs se moquant de 
la danse, de la musique, de l’eclairage, de l’art du 
public et d’eux-memes. Picabia vint saluer en 
automobile, un public qui â son grande etonn-