Ascensor triplu cu ascensiuni contrarii... bâr unde* furnici vin să guste absint... plop în vârf cu soaie
dantelat şi confetti de stele în frunziş...
un semaphor parle Ie fran<;ais sans accent... -
Ştiţi ce-i un semafor ? Demoniţă pluridigitală, antene prelungite în abstract, ştiinţific de fapt un protest
împotriva spaţiului. ^ ^
Astfel îl vedeam pe Max Jacob. Creerul funcţiona încetinit ca o haraba.
Intr’un desen de Picasso l-am suprins mascat în Schopenhauer. ||
Va-t’en farceur! Nu eşti mizantrop precum nu eşti decât recent catolic. ;
Dintr’o prefaţă, am înţeles însă că Max Jacob se numeşte Max Jacob.
L-am urmărit în sborul său peste veac. Am descoperit — Americă ultra comună — că inteligenţa
lucidă poate fi viteză; nu neapărat calmă, statică. Am descoperit, contradicţia între accepţia logică
a trechnicei, pusă la dispoziţie de civilizaţie şi refuzul artei exasperate mecanic, simultaneităţii im-
presive — şi că artificial nu-i decât ceiace nu vrei să accepţi.
Max Jacob nu e precis ceiace se chiamă scriitor.
Recent artele şi au găsit abia calea, expresia; esenţa materiei cu aburii peste mlăştini. Plastica adevenit
bitum, bazalt sticlă, cărbune. Bagi un bec sub marmoră şi ochii devin incadescenţi. Lipeşti mărci,
scoţi o madonă. Nu mai e pictură nici sculptură. Meşteşug înălţat peste un nivel inedit.
Natura a fost alungată din artă ; ea nu se deosebeşte de noi. O vom aprecia deci, cu milă, ca pe un
amor defunct. Cuvântul nostru va fi cifră cu care jonglezi. Cine nu-i acrobat nu scrie! De aceia arta
lui Max Jacob e un protest împotriva duratei şi spaţiului. Un pamflet grandios, svârcolit. Romanul său
nu ţinteşte la fabulă, deşi personagiile poartă nume. Agitatorul se menţine în altitudine ; ceia ce s’ar
puteâ numi obiectivitate. Un maestru priveşte depe sgârie-nori ferberea piftiei masse. Atitudine în
care nu s’a comp’ăcut Anatole France, calomniat sceptic din viciu şi n’a ştiut s’o păstreze pănă la
capăt Gourmont, monah cu accese sentimentale.
Acum ia Filibuth, ou le montre en or.
Aminteşte-ţi, Max Jacob parafrazează Nietsche : ,,Uh ecrivain doit ecrire avec son sang“ ; adică nu ne
trebue maculatură în baluri cernelite. Stil epocal nu înseamnă implicit pastiş comun, ci diferenţiere. E .
nevoe de coloană vertebală. Oamenii trebue să înceteze a fi moluşte. Anecdota lui Max Ja
cob, cetibilă, nu interesează. Dacă rămâi terre ă terre circuli subteran
prin suferinţă parisianâ ; vid de balast literar, vezi joc geometric, bucu
ria integrală de creaţie. Operă situată; turnul Babei peste amestecul lim
bilor. Opreşte-te şi la Cornet ă des! Un om botează, inedit, lumea. Cu nume
celebre în istorie. Lăptarul se poate numi Dostoeswski, portăreasa Mme de
Sevigne, femeia de la 00 — Georges Sand,mai pur — femee de litere.
Câte odată Max Jacob preface pagina în ecran. Agregatele în litere, scriu
memorii, tenori înebuniţi se agită, gândul fuge, fuge, cuvântul pierde ma
teria, devine spirit pur. Iată pe scriitor metamorfozat regisor, slovele actori!
Max Jacob medită însă în profunzimi inaccesibile. Inutil goneşti să surprinzi
pe anahoret. Iţi va răsări vedenia jidovului care râde amar şi reţinut.
Râde ameţit. Vrei orientare râsului ? Pentrucă lumea e clădită pe alt plan
decât cel ideal; pentru că fiinţele au prins forme mahalageşti, cugetă
se cred ind : spensabile — şi că ele-s cauzalitatea mişcării pla
neţilor. Râsul lui Max Jacob e râs. Atât. N’are nevoie de in-
terpret, precum Max Jacob n’are nevoie. Un artist integral tre- i
de M. H. m A x y bue integral cunoscut prin sine. Nu prin pâinia altuia.
ION CALUGARU ,