LUI TUDOR ARGHEZI 
Nu există, în marile epoci de anarhie, figură mai plină de măduvă, specifică, ca 
aceia a reacţionarului. La mari energii slobozite, trebuesc mari energii de captare, 
mari stăvilare. Nimic nu-i mai greu de redus într’o schemă decât mişcarea pură, 
mai greu de realizat într'o figură, decât libertatea. Invenţia e un dar de sus, im 
personal; împrejurări excepţionale, un cutremur nervos, o boală nedefinită, o fac 
posibilă: Dacă n’o socotim ca geniul propriu zis, atunci, când ţâşneşte prin cineva, 
e că exprimă un hazard, califică o şansă. Omul e un animal de extrema-dreaptă: 
mulge, conservă şi utilizează. O forţă necunoscută dintr’însul provoacă, liberează, 
sparge rezervorii; o forţă conştientă din el, educată de dânsul, măsoară şi agoni* 
seşte. Animatorul—imaginea în banalitatea ei e semnificativă—ne apare ca o forjă 
elementară, ca o erupţie;. geniul însă e un lung produs, un belşug prevăzut, o 
revoltă. Intre biciul creator de mişcare şi zăbala care o temperează şi o opreşte, 
o întreagă viteză ia loc şi se defineşte. Nu există în istoria unei culturi decât cei 
cari dau naştere şi cei cari modelează. Cei cari se lasă târâţi dela unul la celălalt, 
nu sunt decât oile lui Panurg ale fiecărui secol, un flux de continuitate, o scurgere 
de sensibilitate cu care omul umple viduri, potcoveşte prăpăstii cu poduri, coase 
pământul cu şine, leagă cu vorbe de aer urechi urcate în văzduh, de metal. 19 
Nimic nu-i mai departe de sensul cuvântului reacţionar ca sensul cuvântului con- 
servator. Conservatorul e un spirit lent, o memorie leneşă, o incapacitate de*a să* 
vârşi ceva, dincolo de un calcul asigurat, cu prudenţă, impotriva accidentelor de 
orice natură. Reacţionarul e un mercur viu şi în acelaş timp, rebel; nimeni nu 
iubeşte mai mult câ dânsul gospodăria aşezată la adăpost de grindină, de ispită, 
de haiducie; nimeni nu se riscă însă mai mult ca dânsul, pentru plăcerea gratuită 
de a se risca; câştigul unui metru de zăpadă din polul nord, îi se pare incalcu" 
labil. Cât mai departe de instinctul pur, fie că duce la pierzanie, fie că duce la 
folos! reacţionarul pledează pentru omul activ, pentru o maşină provizorie de 
certitudini permanente: numai la dânsul o teorie a activităţii e posibilă, politică, 
metafizică sau artistică. Când o epocă a căzut, cu toată cutia ei de surprize, sin* 
gurul care'a moştenit-o în ceiace avea mai’durabil, e reacţionarul; singurul aşij* 
deri, care asimilează ce-i mai viabil, cu rapiditatea unei plante, din epoca căreia îi 
premerge. Marea forţă a omului nu'i în urechea cu care, atent, ascultă natura; e 
în raţionamentul cu care-o abstrage, o striveşte într’o pilulă şi se serveşte de dânsa 
împotriva durerei de cap. 
Sufletul meu'îşi mai aduce aminte, 
Şi^acum şi nencetat, de ce^a trecut 
De un trecut cernii e necunoscut, 
Dar ale cărui sfinte oseminte, 
S’au aşezat în mine făr’să ştiu... 
Nu vi se pare că Arghezi se clasează singur, printre cei cari conservă? 11 
Cuvântul meu să ardă, 
Gândirea mea s’arunce foc, 
In sinagoga lor bastardă... 
Să^mi fie verbul, limbă 
De flăcări vaste ce distrug 
Trecând ca şerpii când se plimbă... 
Nu vi se pare că Arghezi refuză să accepte, calcă peste paratonere, reacţionează ? 
Cuvântul meu să fie plug 
Ce faţa solului o schimbă 
Lăsând în urma lui belşug. 
O, dă-mi puterea să scufund 
O lume vagă, lâncezâridă, 
... i Şi să ţâşnească^apoi din fund, 
O altă limpede şi blândă. 
Nu vi se pare că Arghezi ştie ofece reacţionează, ştie ce vrea să distrugă, ştie ce vrea să conserve? H 
m 
Toată făptura lui Arghezi e o reacţie, întreg temperamentul lui un cal de bătălie, întreg spiritul lui o forţă ordo* 
natoare de haos. Acolo unde natura a greşit’o, unde buna rânduială e ştirbă, unde găuri s'au surpat din frecări 
cosmice, Arghezi e cel dintâi la lucru, cu imaginea şi cu târnăcopul. Visul Iui: un raft de imaterială ordine, mereu 
râvnită, niciodată ajunsă. Arghezi e împotriva a tot; în poezia lui împotriva elocventei, pentru restaurarea modestiei, 
pudoarei: ”* 
Genunchii copţi ca grâul 
Duc Domnului prinos. 
Fără'ndoială rîul 
îşi lasă pleoapa'n jos. 
In proza lui, împotriva laşităţii de expresie, pentru violenţă şi impudoare. Mistic, Arghezi dărâmă biserici; simbolist, 
Arghezi surpă, cu imaginile lui, cu sonoritatea lui vătuită, internă, cariatidele născute din muzică şi obscur, ale 
şcolii. Amicii mei s'au necăjit că Arghezi e împotriva poeziei noui, constructiviste; dar Arghezi a fost ca nimeni altul 
împotriva poeziei simboliste; poezia lui e, împotriva ei, cea mai teribilă şarjă. Deaceea poezia lui care-a 
fost nouă atunci, e*aşa de nouă şi astăzi; nu cei cari sunt mai mult în spiritul vremii, reprezintă mai 
târziu vremea. 
European, Arghezi sparge falsul europenism; el slăveşte pe Ănton Pan, nu pe Withman; iubeşte neolo' 
gismul şH găseşte păduchi. Dar în poemul Iui plin de refugiu şi răcoare, lava izbucneşte din când în Când, 
B. Ross Tudor Arghezi 
la procesul ziariştilor