Full text: Integral : revista de sinteza moderna : organ al miscarei moderne din tara si strainatate (3)

fierbinte; pamfletul lui regăseşte o nesfârşită rezervă de tact, în sintaxa frazei; şi, în ex-ierodiaconul Iosif cevâ 
misterios rămâne din ierodiacon, o extază, o tăcere de gospodărie eternă, o limbă de liturghie ortodoxa şi pravoslavnică. 
E o tăcere dc 'nceput &e leat, 
Tu nu^ţi întorci privirile 'napoi ; 
Căci Dumnezeu, păşind apropiat 
Ii vezi lăsată umbra, printre boi. 
Omagiul pe care i-1 aducem acum lui Arghezi e pentru noi de multă vreme un rit; sunt ani decând îl plictisim cu 
admiraţia noastră; sunt ani decând paşii ne-au dus, pe jos, dealungul şoselei plină cu pomi chinuiţi de praf, până la 
Văcăreşti, unde îl găzduia vremelnic, patria. Pe-atunci, Arghezi era poet numai pentru câţiva prieteni şi câţiva efebi; 
cele 5 volume pe cari le vesteşte astăzi îl vor crea pentru cafenele si gloată; noi îl ştiam demult, îi aveam cu toţii 
volumul de versuri m caeţele mici, copiate de noi şi dificil adunate din reviste 
In care latele panglici w 
Intorsus’au de^atâtea ori 
Volumul lui Arghezi, imprimat de noi se numea: Agate Negre — şi nu Cuvinte Potrivite. II considerăm ca o primă 
ediţie, originală, executată pentru rari bibliofili; sub Cuvinte Potrivite noi vom citi întotdeauna Agate Negre. Pe vre- 
muri „Rampa punea în notă că nu-şi ia răspunderea celor ce afirmam despre Arghezi, comisarul. Bolintin (Niculescu) 
ne privea strâmb, Ia albumul de omagiu pe care i-1 voiam oferi în temniţă n'a primit să colaboreze nimeni, în afară 
de veşnic adorabilul Galaction, veşnic tânărul Hinulescu. Şi dl. Lovinescu s’a supărat pe noi în loc să ne fie recu 
noscător că, ob)igându-l să vorbească de poetul Arghezi în volumul său X de critică, l'am cruţat provizoriu, de ridi 
colul de-a fi vorbit cu obrăznicie de cel mai mare contemporan al său. BS 
Nu se cuvine ca, într’un omagiu, să facem analiza unei opere. Arghezi ne place şi ne irită, ne târăşte şi ne repugnă; 
la nimeni diamantul nu e mai conrupt de cărbune, la nimeni mai lipită de frunză, omida. Jumătate de veac după 
noi, când toate se vor fi cântărit şi aşezat, în antologie nu se va mai găsi decât tot ce-a fost diamant în Arghezi. 
Contemporanii lui nu l'au cunoscut însă totdeauna de la distanţă ; izvoarele lui n'au fost totdeauna reparatoare pentru 
rinichi' sleiţi; apa lui strică câteodată dinţii, dacă n’ai avut prudenţa s’o bei cu un pai de sticlă. Ce pildă de belşug 
şi sănătate poezia Iui! Ce forţă enormă de remineralizare. Proza lui însă — deşi adeseori mai mare decât poemul — 
s’a servit şi a servit, prea multe lucruri; mare în creaţie, primejdioasă în influenta ei. Dacă poezia lui Arghezi desco 
peră un ser, proza lui în schimb, a creat în noi, subtilă, o nevoie de viciu, o beţie ruinătoare şi latentă de cocaină, 
li recunoaştem influenţa curativă, în marea liberare pe care ne-a adus-o de falsul exotism, de falsa literatură, de 
falsul sentimentalism, de falsul modernism. II recunoaştem nefast, în atâtea altele; o nevoie de artificiu, o neputinţă 
de-a vorbi direct, ca Stendhal, o demoralizare a limbei din usaj, o preţiozitate nouă care jertfeşte ideia unui sistem 
de imagini şi limbe; unui sistem de vorbe — toate astea nu sunt oare în noi din influenta lui’Arghezi? 
De departe, suntem bucuroşi, că-i putem trimite lui Arghezi, pneul acesta omagial; omagiul nu ne-ar fi fost însă 
întreg dacă am fi voit, fără pudoare să-l măgulim; Arghezi n’are nevoie să fie măgulit. De departe suntem bucuroşi 
că prieteni, cu memoria teafără, ne dau şi nouă posibilitatea unui toast. Am fi răspuns oricând, după oricâţi ani de 
tăcere, după oricâtă izolare de un mediu pe care l’am urî, dacă patria, ca un panglicar dibaci, nu şi-ar scoate steagul 
prin geniul câtorva. Un artist ca Arghezi e unul din rarele cazuri cari demonstrează că puţuri de păcură mai pot 
izbucni dintr’un pământ crezut sterp. O limbă ca a Iui Arghezi pledează pentru viabilitatea unei limbi. O poezie ca 
a Iui Arghezi crează ceva care nu se poate rupe întreţine şi o bucată de moşie. 
li doresc lui Arghezi — aşa cum şi-a dorit-o şi el cândva — ca gândirea lui, în ţelina românească, să nu fi fost decât 
un plug 
Ce faţa solului o schimbă. 
Paris, Aprilie B. Fundoianu 
>
	        

Note to user

Dear user,

In response to current developments in the web technology used by the Goobi viewer, the software no longer supports your browser.

Please use one of the following browsers to display this page correctly.

Thank you.