p 
* 
I. 
Scaun Gongolez 
A R 
Colecţia Paul Guillaume 
TA N E 
Grup dc fetiş din Dahomcy — Colecţia Feneon 
O problemă estetică de actualitate, tratată în deajuns în occidentul posesor de colonii, rezolvată în parte, vulgarizată tot atât, 
lăsând încă^ deşertu i largi de explorare cu relativele miragii şi surprize pozitive pentru viitor. 
Arta neagră, prea puţin cunoscută în România, oglindeşte o civilizaţie pe care n'au bănuit-o vreodată la oameni pe cari, am 
fost deprinşi a-i cunoaşte goi, negri şi lucioşi ca ghiata proaspăt eşită din lustragerie. Civilizaţie aproape dispărută în între 
gime astăzi, ca o caravană arsă de flacăra simunului. 
Pentru a înţelege arta negrilor trebue să refacem drumul până la origina artei în sine. E necesar să cunoaştem cauzele care 
determină în omul primitiv această spontană- manifestare. - 
In lupta sa pentru existenţă, în instinctul de conservare al speţei omul îşi creează arme şi obiecte de primă necesitate pe care 
se căsneşte să le adapteze cât mai mult trebuinţei, intuind leg le ascunse ale frumosului în însăşi armonia utilului. » 
In clipele de răgaz când spiritul cere partea sa de existenţă şi desvoltare, omul primitiv continuă în virtutea acestui instinct 
jocul său copilăresc. Suprapunând sau juxtapunând conform fanteziei în cadrul armoniei obţinute ornamente care, pe lângă 
partea lor de utilitate: (seducţia sexului contrar, sau ascendentul asupra inamicului prin tatuare, împodobirea cu pene, colorarea 
armelor, întrebuinţarea măştilor de luptă etc.), îi procură şi o bucurie sinceră desinteresată: bucuria estetică. In acest instinct 
primordial găsim embrionul rudimentar al frumosului care, va produce mai târziu arta perfecţionată. 
Concomitent cu acest sentiment aparţinând vieţei superioare sufleteşti, se naşte în om în timpul luptei de conservare, sentimen 
tul religios. 
„Sufletul îşi crează în religie un sprijin împotriva viitorului nepătruns şi a puterei de neînvins a forţelor duşmane" (Ebbinghaus). 
Spre a putea învinge aceste forţe potrivnice, omul caută să cunoască esenţa lor. Printr’un şir de experienţe şi observaţii asupra 
propriei sale naturi ajunge la o firească analogie, considerând lumea exterioară însufleţită, tratând-o în consecinţă ca pe 
un semen al său. 
Printr’o transpunere dc reprezentări, omul populează universul cu demoni, genii, spirite etc. dotaţi de o forţă analoagă dar 
superioară, cari iau parte Ia toate acţiunile omeneşti. „Omul primitiv însufleţeşte lucrurile spre a le putea mânui" (Ebbinghaus). 
Ca urmare după asemănarea sufletească a omului, vor fi spirite bune şi rele. 
Spre a invoca protecţia unora şi a îmbuna pe altele primitivul recurge la rugăciuni, sacrificii etc. Spre a-i intra în voe el cio 
pleşte chipul spiritului adorat sau temut, oarecum, după chipul şi asemănarea omenească. 
Aci găsim deci, origina sculpturei antropomorfice animiste a negrilor cari, în fetişuri şi idoli ciopliţi îşi găseau însăşi ra 
ţiunea lor de existenţă fizică şi sufletească. Din concepţia lor spirituală asupra existenţei lumei exterioare s’a născut sculptura 
neagră, iar din instinctul ’de a triumfa în lupta zilnică pentru existenţă a luat naştere arta lor aplicată," care împreună supuse 
condiţiilor speciale de climat şi rasă au dat spre surprinderea noastră acea puternică expresiune de frumos, infinit de variat, 
subordonat şi armonizat însă, în câdrul ei de perfectă unitate. 
E greu de stabilit cu preciziune epoca în care s’a născut această artă 
Presupuneri cari, au oarecari şanse de stabilitate ne fac să credem că ea ar fi post-preistorică, ar aparţine încă perioadei mi 
tice şi e mai mult decât probabil, ca ar fi influenţat arta şi civilizaţia egipteană. In gravura preistorică'omul primitiv reproduce 
cât mai fidel, deci obiectiv, impresia primită din afară, pe când cioplitorul african şi oceanian de idoli, spiritualizează formele în 
care exteriorizează idei sau sentimente subiective. Ne găsim deci înainte cu un pas în evoluţia sensibilitâţei creatoare, fapt care 
ne permite susţinerea de mai sus. ■ , 
O chestiune care ne-ar putea abate însă e aceea a lipsei aproape totale a unei architecturi negre. . ; ^ 
Teza lui La Meunais care face să derive din arhitectură toate artele ne-ar servi prea puţin în aserţiunile noastre. 
Totuşi e prea puţin probabil, ca arhitectura, nu ca element de utilitate ci ca element de înfrumuseţare, care cere deci spre des 
voltare un mediu calm şi înfloritor social, să fie premers artelor isvorâte dintr’un sentiment primar de .imediată necesitate. 
„Architectura primitivă fu sau trebui să fie mult timp lipsită de elementul frumosului, pe când vânătorul sau războinicul aso 
ciind ideea teribilului la acea a frumosului se „decora" cu trofeele animale" (P. Rouaix). 
Prima locuinţă omenească e peştera, în ea găsim şi primele manifestări de artă: gravurile de os de ren la nord; picturile bo 
şimane în Africa, cu minunate scene de vânătoare său răsboi, pline de ritm şi mişcare. 
Viaţa spirituală a negrilor se desfăşoară în natura înpănată de divinităţi. i -■ _ 
Templul e pădurea cu miile de coloane animate: copacii. i ’ ' " 
Natura inspiră sentimentul architectonic artistului negru. Arborele îi procură materialul de realizare a operei sale sculpturale. 
Architectura evolu'âtâ, domestică, e cabana, iar cea religioasă templul, când condiţiile sociale şi fizice îi permit. 
Spre a te feri de profanare, Papuaşii construesc şi astăzi temple uşoare acoperite cu trestie pe piloţi de; lemn 
sculptaţi în forme omeneşti, .cariatide pline de sugestie! 
De obicei idolii sunt adoraţi în plin aer: ei stau la răspântii ca hermeşii eleni, ealvarele bretone [sau troiţele 
româneşti. 
IO