SU PR A REAL IZ MUL IN
CINEMATOGRAF
Visul se prezintă amestec de incoerenţă şi' relief, exprimat
vizual. Condiţii toate comune cinematografului. Suprarca-
lizmul îşi găs:şte astfel realizarea mai potrivită aici, decât
în literatură.
Nu vom aminti feeria lui Douglas Fairbanks (le voleur de
Bagdat) real şi ireal. Dar trăesc în noi toate operile lui
Charlie Chaplin purtătoare de elemente suprarealiste.
Toată dpera lui Charlie Chaplin nu e decât automatism
psihic, (formula lui Breton) realizat înaintea lui, cu mijloace
mai expresive.
Caivaranti Filmul «L’inhumaine» Episodul poliţiştilor îngeri din The Kid, urcarea scărei cu
alpenstocul din Charlot â minvitaşi chiar scena predicei
din The Pilgrim, sunt realizări de cel mai curat suprarealizm.
Tot atât de evidentă apare şi toată scena visului din Malec în Scherlock Holmes junior.
Regisor inteligent, Buster Keaton a ştiut păstra caracteristica visului; dormind, eroul lasă liber dorinţele lui, care personificate în-
tr’un alter ego pornesc în acele faimoase peregrinări, în care incoerenţa şi relieful scenelor capătă acea^valoare ce nu-şi găseşte
expresie în cuvinte, ci ca orice^vis.Jn 'imagini. ' ,
Suprarealizmul se prezintă astfel'cu-afinităţi specifice pentru arta mută.
Dela Freud, la Andre Breton, trecut prin toate furcile caudine âle analizei, visul se încorporează definitiv r în cadrele artei mute.
Andre Breton descoperitor de artă nouă, coborâtă direct
din dadaismul lui Tzara. Automatism psihic : incoerenţă;
locuţiune comună prinsă în haos de vorbe; sau expri
mare pură a gândului.
Nu vom analiza valoarea nouei expresii în literatură. Ne
vom mărgini să amintim că suprarealizmul (aşa îl numeşte
Breton) nu poate exista de sine stătător, ca expresie unică,
universală.
Visul nu reprezintă întreaga existenţă umană. El trăeşte
component al unei formule chimice, variate.
Visul apariţie vizuală şi nelogică; evocarea verbală a-
dică logică şi coerentă a unei stări pure de inconştienţă,
este dificilă chiar dacă mijloacele cele mai lucide ne-ar
ajuta să găsim disciplina realizării nelogice. Nu ştim de
ce teoreticianul noului curent n’a înţeles să încorporeze în
întregime descoperirea lui în viaţă.
A privi exclusiv opera de 'artă ca o rezultantă a visului
(Pourquoi n’atiendrais-je pas de l’indice du reoc, piua
que je n’atfends d’un degrâ du conscience chaque : jour
plus eleuâ ?) este o erezie; dar introducerea lui ca ele
ment de îmbogăţire a mijloacelor de expresie, ca element
dominant adesea in compoziţia artistică este o necesitate.
Ceeace în literatură înseamnă cel mult deschiderea unor
drumuri noui de eventuale realizări, reprezintă în cinema
tograf o existenţă organică mai veche, susceptibilă de
perfecţionare', fapt realizabil imediat.
In nici o manifestare de artă ca în acea mută, exemplul
nostru nu apare mai vădit.
Vagabondajul din vis, personal, eliberat de acea -cons
trângere care îi acorda conştiinţa, trăeşte virtualmentc în
realizarea cinematografică.
A realiza literar imaginea lui Breton ; Qu-a-hon su faire
des diamanfs, sinon des riuieres ?, o imagine pur vi
zuală, nu este facil lucru. Trebuie un efort de imaginaţie
ca să putem evoca dinamizmul imaginii. In cinematograf
însă, după cascada de diamante prezentată pe ecran,
apariţia unei întinderi de apă curgătoare sclipind în soare,
este infinit mai sugestivă şi evocatoare decât descripţia
însuşi. Sau căderea de apă a cascadei nu este un rău de
diamante ?
Cinematograful nu înseamnă reproducerea naturei sau a
oamenilor, chiar dacă ar fi necesar pentru vanitatea lor
acest lucru. Cinematograful este o artă care cuprinde to
tul din afara şi înăuntrul omului. Realitatea poate fi de
corul în care sunt surprinse stările sufleteşti umane. Arta
ce se mărgineşte la redarea parţială a naturei sau uma-
nităţei este o artă unilaterală.
Arta trebue reintegrată în viaţă şi poate că alături de
nouile curente în artă cinematograful este sortit aceluiaş
destin.
Ir. interior de sală obscură, urmărind imaginele pe ecran
de câte ori nu am simţit starea de abandon şi inconştienţă
caracteristică visului ?
A lua parte static la o acţiune străină nouă, deci contra
rie visului în care personal suntem actori, este tot atât
de interesant ca şi st *rea de actor din vis. Dinamicul pe
liculei creiază efectiv iluzia că trăim în vis şi luăm deci
parte la acţiune.
/■
Socrate (lemn
1953)
Brâncuşi
Barbu Florian
