poezia-poezie, poezia ciment, poezia planşă, inginer 
de creer, organism viu integrat simplu între fenome 
nele naturale. Fireşte, în cadrul acesta de vigoare 
multiplă şi nouă, cuvântul e tăiat şi el dintr’o carieră 
virgină. Fraza devine luminoasă cu o ordine proprie 
uneori invenţie surpriză a poetului drumului de fier 
de azi. Prin ea inteligenţa îşi desfundă neprevăzute 
culuare, scuturată violent din lenevia unei platitudini 
repetate. 
Expresia poetului nou e plină de cutezare, de savoare 
absurdă: târnăcop, bumerang, salt întrecând în 
înălţime toate performanţele mondiale. 
Alături de limbă, notaţia e întotdeauna sângerândă, 
crudă, svârcolindu-se şopârlă în tăiere. Dincolo de 
înregistrările trecute sau prezente, senzaţia prinsă stea 
în cleştele poemului actual, înviorează, uimeşte pă 
trunde ca o injecţie. 
E oareşicum în pasul acesta o întoarcere spre izvorul 
de început (senzaţie primă) răzbind dârz printre 
pietrele şi drumurile aspre de carpen în munte. Pe 
aici malurile sunt apropiate, apa rea, în torent bolo 
vani bătrâni lovesc genunchii. Prin stânci numai 
plămâni cu respiraţie tare, muşchi vânjoşi pot 
pătrunde. 
Drumul e lipsit de odihnă, luntrii strâmte ameninţă 
cu prăbuşire vântul trece prin coaste ca prin cozi de 
cai. Nu e loc pentru pântecele întins leneş pe chaise- 
longue ; pieirea pieptului uzat şi flax ca o mănuşe. 
Poetul nou e un explorator înfruntând meridianul cel sinucidere ■* M - H - Maxv 
mai primejdios, coborând în însuş miezul înţelegerei equator încins sau pol -cu zăpezi ca bretele. Pe umeri 
lui preerii cresc. 
Stepe, mări, saltimbanci, trenuri îi circulă în artere. - 
Există un înţeles care trebuie perceput cu antenele fiinţei întregi, mai presus de inteligenţă şi de logică. 
Poezia nouă cuprinde ritmul cel mai variat fără să fie ritm,-rima cea mai surprinzătoare mai presus de rimă. 
Poemul ţipă, vibrează, dizolvă, cristalizează, umbreşte, zgârie, înspăimântă, sau calmează. Imaginele se îmbulzesc 
nu în comparaţii sterpe ci în asociaţii fulgere frunziş în noapte. 
Orice vers e o sumă de noi posibilităţi, o altă soluţie a eqiiaţiei primare. ; 
Triumful poemului nou începe fecund cu Mallarmâ. E desigur în toată expresia şi realizarea acestuia cel mal 
construit ascensor pentru sgârie-cerul imaginaţiei actuale. 
Generaţia ultimelor ani (din Franţa mai ales) a adus o contribuţie rodnică neaşteptată. 
Totuş, efortul de continuă cercetare a poemului nou, oboseşte repede. Mulţi dintre răscolitorii de eri sunt azi 
în declin, tot mai aproape de sucombare; între pulpele lor istovite calul sălbatec de savană nu se mai frânge* 
Singur, printre ei (nume care trebuie reţinut) Tristan Tzara, biruie cu o vigoare mereu reînoită. In el se rup 
diguri, vuiesc peşteri, se strânge cheag ţipătul de acum. 
Limbă nouă, senzaţie crudă, construcţie clasică obiectivă (impusă de o ordine şi constrângere proprie) poezia 
actuala umflă coaja solului, circulă sevă prin nervura frunzelor, ţâşneşte apă minerală. 
Sâ-i primim deci lovitura în tâmplă, să-i simţim in măduvă glasul aruncat peste gâtul ^ acestui ceas, îndemă-* 
natec ca un lasso de westman. . . : . . * . 
Ilarie Voronca