A D E V A R C O NIC
- BASM MECANIC -
Călătoriam, deşi descoperisem : se poate fugi şi de sine însuşi. Purificat de luciditate vesela, ascultam vreme
sunând în zinc, spaţiu curgând troiene de tărâţe, expres plescăind ; pif-paf-pâf-pâr-târ, pif-paf-pâf... păduri curgeau
ca gârlele, curenţi violenţi aprindeau surprize nopţii...
Cer străluce şi, intrăm în gară. Pe spinarea dâmbului, trei., ca trei bolovani.
— Eşti curios să ştii şi senzul celor trei. Destinde-te pe geam, mai ales că ’n vis trupul e gumă sau orice, după
preferinţă.
— A! Trei mineri, cu pipe.de turbă ’n bot! Zi-le : Buna vreme! Au să-ţi răspundă.
“ Priviam Şiretul şi gândiam, de s’ar oţeli apele ce fabrici de prese hidraulice, ce plaje cu nisip şi fete goale...
Pe unde-i tăcere ar vâjâi turbine electrice, ar mişuna norod, s’ar auzi glasul fierului,, mânuit de om cum’l
vrea... Avem însă o descoperire mai mare...
— Amicii mei, deşi nu pricep nimic din visul vostru, nu greşesc... aţi descoperit o mină de aur?
— Nu! Pământul s’a stârpit. A fost cu omul ca doica; îl alaptă pân’l înţarcă. Scurmă rănunchii iadului: nimic.
Strădania şi minunea îl mai află. Creerul înţeleptului străluce şi smulge ungherelor... Nouă ne-au spus camarazi
belgieni, cine rupe floarea de ferigă în noaptea de Sâinziene înnoată în avuţii...
— Feriga e doar, amicii mei, piantă criptogamă! ■; . f
— De aceia ne am hotărât. Truda de dobitoc e pentru motor; oamenii ca păsările să trăiască. Tufele de
ferigă sunt în crâng. De trei nopţi pândim. încă două ceasuri şi, vine Scaraoschi, le prinde în clei de măduvă
de bivoliţă. Pe urmă, vinde flori pentru suflete.
—, Ar trebui să fim trei; ne mai trebue un tovarăş.
— Eu sunt nebun, voi deasemeni — Nu cred încă în nebunia noastră; dar mă va umple ca o boală de ochi.
— Ai jurat sub carpăn şi ai suflat asupra vântului să orbească şerpăria de draci ?..
— Nu — dar se poate. Spuneaţi însă că trebuie să fi trei... eu, eu, amicii mei, mai am un chiriaş în mine: un
prinţ papal.
— Nu-i nimic, crapă de groază.
Nou porniş peste privelişte. Iaz de ghiaţă se înalţă trup de peşte, peste cu glas de clopot; gaiţe frunzăresc
durerile atmosferelor, opresc una, o repetă în cor; apele cântă fals..’. Dar iată, o flotilă aeriană de draci
acrobaţi fac loopinguri, catâri speriaţi s’au înălţat călărind pe crupa vântului, mânzi râd si gonesc, gonesc , copi
tele cântă pe sârme de telegraf, sunete se împart automat ca afişe, vântul s’a aprins Violet ; subtil, suspină
orchestra stâlpilor de telegraf în desfăşurarea şoselelor..
— Prieteni, vă spun drept, muzica e incompletă cât lipseşte o primadonă...
— Taci. Nu spune vorbe de ruşine... Cădem şi ne prefacem în mătrăgună...
In ascensiune, desferecăm poarta vămilor văzduhului. Plutim în cercuri, late de sute kilometri — ca vârstele
copacului. Cercul târfelor tocite, fără vibrare ; cercul muerilor svârcolite ’n delicii; cercul fetelor bătrâne cu sentimen-
' ' talitate băşicată la tălpi — în sfârşit cerc celest su
prapus peste întunecime ca lumina.’ Turle se gonesc
şi-şi frâng crucile, popi poartă planete cu cruci în
dreapta şi flanele, ca pieile de zebră. Un viraj :
suntem iar pe pământ.
— Am trecut, fraţilor, cu bine întâia ispită. Să po
posim, să ne sfătuim. Cel mai bătrân dintre mineri
se propuse avantgardă, să ne evite surprizele
neplăcute. Eram gata s’admit. Din principiu nu
contrazic. Al doilea miner îşi simţi bravura jignită
de curajul confratelui.
— Nu ! La mine pisica nu mănâncă oţet şi buza
calului n’o cos cu sula. Toţi trei sau nimeni.
— Prieteni, unul din voi doi are dreptate: — eu.
V’aş sfătui. —
— Nu e nevoe! Pornim iar.
Cercuri se îndeasă mereu concentric. Au culori de
ciocolată, cafea, lapte şi produse industriale. O li
nişte suavă ne îmbie la melancolie, poate. E marea
ispită care te umflă şi te prăbuşă. Iezerele som
nului se tulbură ca la vânat de peşte cu dinamita.
Descărcări de forţe electrice scântee albăstrit şi
iată, am ajuns — în sbor spiralat, aproape de
piscul conului. Coloane în marş se îndreaptă îm
potriva noastră, infanteria draci'or ne înconjură :—
o nouă ascensiune şi pipăim cu creştetul capului
vidul...
Vârful se deschide ca un rât de porc. Am înfrânt
ispitele... O cataractă nedefinită ne înghite...
— Noapte de Sâmziene, amicii mei, e
noapte. Cerbul şi-a lepădat, poate, coar
nele, voi sunteţi mineri, prinţul papa'
stăruise, interior în bătăi de ornic.
Portret .(parmorii, 1909)
BKÂNCUŞI
ION CALUOARU
