8 
■ I ■ 
Desen de VICTOR BR AUNER 
DE LA FUTURISM LA INTEGRALISM 
Sensibilitatea ultimelor decenii: sensibilitatea de transformist. 
Măşti succedându-se ca pasageri într’un hotel; siluete evoluând ca echilibrişti pe sârmă; fizionomii alcătuite labo 
rios’ şi îndelung, pentru fastul unei singure clipe ; spectacolul brusc al unui foc de artificii. 
In vălmăşagul de situaţii şi profesiuni, în concertul brutal al emulaţiei torenţiale, în carnavalul desăvârşirilor sân 
gerânde şi al plăsmuirilor ’ revoluţionate, — câte un balet oferit vertiginos ineditului. Viaţa dansând în orice bal; 
artistul dansând în orice viaţă. 
In această foarte acută risipă de pragmatism, — fatal — ochiul a pierdut obişnuinţa delimitărilor generale. întâr 
ziere îndărătnică, fecundă totuşi, asupra unei unice pagini. Investigaţii de orfeum. Punct care, hipertrofiat de o 
cotidiană stăruinţă şi întrebuinţare, tindea să ia proporţii de suprafaţă şi volum. Avânt stimulat de orgoliul inu 
tilităţii. Privirea, * din contemplativă devenită subit abil detectiv, se opria asupra amănuntului, cu o inzistenţă de 
burghiu. O prodigioasă şi desnădăjduită cultivare de detalii. Detalii specifice, proprii modelului, purtând definitiv 
eticheta singularului; dar, toate, sfârşind numai cu simpla şi insuficienta intuire a întregului. — Tren-fulger care, 
prin monoclul vertigiului, nu putea abuza decât de o singură faţadă a gării. 
■ 
A fost o falşă înţelegere a sensului perspicacităţii. Pătrundere, adâncă poate, dar fără întindere. Anchetare price 
pută, dar mărginită unui teren înăbuşit de ziduri copleşitoare. 
Amăgindu-ne pe noi, bănuim a înşela şi pe alţii. Având pleoapele lipite de neîmplinirea somnului de dimineaţă, 
îi presupunem pe toţi matinali. Suntem’însă în anul 1925. Ne considerăm destul de mândri, ca să mai fim ipo 
criţi şi să ne deghizăm sub modestii metodic speculate. Conştiinţa propriei noastre inteligenţe ne străpunge ascuţit, 
ca’un miros lacrimogen de fermol. Sfidăm, cinstit şi desinteresat, ignoranţa şi imbecilitatea tuturor semidocţilor. Şi, 
în togă de oţel, ne ridicăm, drepţi şi fără ură, pe tronul de acuzator public’ al procurorului nestrămutat şi pătimaş. 
De fapt, pentru noi, umanitatea nu poate fi considerată decât în dmp. (T. S. F., intelectualismul actual, recentele 
maree sociale, au distrus spaţiul). Astfel, o îinpărţim în două mari epoce: preistoria şi istoria. Preistoria nu inte 
resează decât pe arheologi. Istoria ne poate ocupa şi pe noi. Şi pe noi. Dar perioada istoriei începe de la noi; 
din copilăria noastră, Mai precis: dela Marinetti. In consecinţă nu cunoaştem decât: Arta veche şi Arta nouă. 
Arta veche: Futurismul, Expresionismul, Cubismul, Dadaismul, etc... Arta nouă: Integralismul. 
Arta veche: desvoltarea, educarea şi cizelarea antenelor adevăratei sensibilităţi, antene aproape atrofiate de neuz, 
în vedereâ descoperirii luminii, în vederea inventării vieţii. 
Cortegiu multicolor de precursori. Aşteptare. Pipăire senzuală şi eroică, explorare şi exploatare incisivă, când dege 
tele născânde, înprumutând simţuri străine, nu deosebiau, în î’ntuneţicul înconjurător, materiile fecale de diamant. 
O rază fugară, nedumerită şi ca un semn de întrebare, se impunea retinelor buimace, cu vigoarea unui astru. 
Amintiri ereditare cântau gloria perimatului. Gravitatea newtoniană era în luptă cu avionul încă sub tutela bibe 
ronului. In peisagiul sterp, reflexe nenumărate începură a izbucni din de patru ori patru sute de puncte cardinale. 
Pieptenele gândirii le culegea, însă, pe fiecare în parte. Mâini ample se deslindeau dârz spre ele, încercând să 
le capteze în cuvânt, culoare, eprubetă. Monopol al detaliului. Nici un pumn n’a boxat cu soarele. 
A fost arta de eri. Pulverizând existenţa — originar compactă şi indivizibilă — se vântura convingerea stăpânirii 
complexului într’un atom. Sisteme, teorii, manifeste. Numele şi’insignele multiple (Futurism, Expresionism, etc.) 
n’au fost decât variatele faţete ale aceleiaş sensibilităţi, virtuţi şi calităţi diverse ale aceluiaş suflet, — utilizate 
separat şi sub altă emblemă, necoordonate cu restul ofi’lit de neglijare, neînchegate sistematic î’ntr’un tot. îndelet 
niciri mărunte, caracteristice fiecărui debut de veac. Lipsia viziunea panteistă a concentrării plurale; lipsia, iniţial, 
puterea de sinteză. 
Futurismul a epuizat dinamica. In detrimentul tuturor celorlalte forţe. Dinamica psihică a eului; dinamica molecu 
lară exterioară, Deci: cuvinte în libertate, succesiune de valori (plastice sau morale), descompunere de contururi. 
Ex Libris dc SIDNEY HUNT