Şi totuş, te cuprind sub piele ca o pigmentaţie ciudată. Ce infuziune de sânge cum te plimbi prin 
vinele mele, cu mâinile în buzunar fumând un tutun tare. 
Pot preciza unde eşti, trimite comunicate aeriene, iată acum (când scriu) te-ai oprit în vâna pul 
sând braţul drept. 
Am luat o cafea neagră (60 de centime). (Incoerenţa scrisorii începuse să mă plictisească). 
Bulevardul era încă rece cu vitrinele nedesfăcute ascunzând strălucirea blănurilor ca sub o zăpadă 
cenuşie. Circulaţia neîntensă îmi lăsa o respiraţie liberă. Aşi fi vrut să alergăm pe trotuarul clar 
împreună. Dar pe tine nu te pot poseda decât într’o realitate interioară. Desigur ne putem culca 
împreună. Pasiunea adevărată însă nu mi-o dă sexul ci glasul tău. 
Dela operă am luat o stradă lăturalnică. Am ajuns la birou. Şeful — o privire metalică. Mă do- 
ria? Teancul de dosare îmi acorda o linişte îndoelnică. Până la prânz era o muncă stupidă para- 
lizându-mi temperamentul dar cât ceai de tei pentru exces. 
Intre degete maşina de scris devenia fluier, saltimbanc, orgă, pântec cu încordare nervoasă. 
Ferestrele biroului (ţi am mai scris) dau spre stradă. In faţă redacţia unui mare ziar şi Hautpar- 
leur-ul şi rostogolirea vehiculelor. 
La amiază năvălirea în restaurante la «Prix-fixe». Sălbătăciţi funcţionarii cu fălcile intrate cu oase 
lungi mestecând sumar porţiile atât cât să se poată întoarce la lucru. Apoi urmează orele fier 
binţi şi lungi lunecând peste ele până la îmbrăţişarea în panică. 
(Aici am sărit două pagini. Citesc sfârşitul): 
Peste câteva minute viu. Prezenţa ta mă va scoate din mine ca un scafandru. 
Voi urca numărând treptele până la ventricolul drept. 
Şi în nemţeşte : Hochachtungsvol 
Ana 
Pe marginea patului Ana împreunase mâinile micşorându^şi zâmbetul ca o lampă. 
Prin fereastra deschisă două linii roşii semnalau luna. In articulaţie simţiam un gust amar. 
Oraşul cu pulsaţia întreruptă părea straniu ca borcane de farmacie, târziu. 
Şi pentru că glasul meu eră pentru Ana flagelaţie, am început să declam : 
Iţi închin un imn ţie veac al mediocrităţii 
nu mai vânăm ursul sur prin munţii Americii 
braţele noastre nu mai sângeră păduri sălbatece 
ne operăm visele ca intestine 
singuri ne închidem în mucegaiul birourilor 
dimineaţa dactilografele îşi îmbrăţişează logodnicii 
până la revederea din ceasul nopţii 
când vor face dragoste pe saltele de paie, 
Dar în aer sufletele ni se sărută 
clădim un cer peste acoperişuri ca mădulare 
pe bulevarde sirenele autobuzele 
cum acompanează concertul prin fără fir 
veac al asigurărilor şi al reclamei luminoase 
e ora când englezii o aplaudă pe Raquel Meller 
şi refuză buchetul de violete 
aruncă lumini jocurile de apă 
scrâşnesc din dinţi marile cotidiane 
şi iată: agenţii companiilor de afişaj 
primenesc rufăria zidurilor. ‘ ‘ \ ' 
. : '• -; : i . < ?•' v.;' v • i f-Xq; 
Lângă mine Ana asculta aplecându-şi trupul diluându-se nesimţit. • 1 ? ' • 
Mă durea acum cumplit tăcerea palidă infiltrarea imaterială reacţiune chimică între noi. 
Şi deodată prin sticla veştedă tăiată crud, o lumină. ; 
In odaie: Ana, luna şi eu. . 
La etajul al optelea maşina de cusut cuvânta întrerupt. Şi altceva nimic.. 35 ■.;< ..... / u 
llarie Voronca