Full text: Integral : revista de sinteza moderna : organ al miscarei moderne din tara si strainatate (6/7)

* 
filmului nou 
In lupta ce se desfăşoară între filmul american şi cel european 
ambele plate în expresia lor, cineva nou venit este pe cale să 
câştige. Filmul nou începe să înflorească, întârziat, clătinându-se 
dar totuşi existent. 
Şi de astă dată, efortul spre eliberare revine Europei îmbâcsită 
de tradifie, vast laboratoriu de experienţe, în ciuda logicei care 
ar presupune iniţiativă Americei, ţară liberă de trecut şi deci 
susceptibilă de paşi fără ezitare. 
îşi ţin echilibrul, alături, ca doi plopi, Franţa şi Germania. 
Deoparte L’inhumaine al lui Marcel l'Herbier (film reprezentat 
şi la noi) şi Entr’Acte de Renă Clair, amestec de constructivism 
natură şi umanitate. 
Apoi filmul absolut: 
Imaginile mobile ale lui Fernand Leger şi Dudley Murphy 
(Paris) şi Simfonia diagonală a lui Viking Eggelling (Berlin). 
Dacă avantgarda cinematografică franceză a înţeles să păstreze 
în filmele ei contactul cu umanitatea, realizând din timp în timp 
suficient, câte o operă, Germania mai respectuoasă în cre 
dinţa ei despre epoca actuală, a creat un institut permanent de 
cercetări: secţia culturală a societăţii Ufa. 
L’inhumaine mai reprezentativ în decor, armonie de planuri albe 
şi negre, cu amestec de maşini, în care roiesc oameni, a căror 
exteriorizare pare anacronică în raport cu decorul. 
Lipsit de suportul pe care specialiştii au ştiut să-l adauge în chariot de G. Lepappe 
Franţa, muzica special adaptată a lui Darius Milhaud, filmul a 
pierdut reprezentat la noi, din intensitate. întovărăşit de o muzică nepotrivită, după ce interpretarea Georgetei Leblanc (siluetă 
amintind jocul paseist şi teatral al Sarei Bernard şi masca exploratorului Amundsen) a lui Jacque Catelain şi Philippe Heriat, dis 
tonau vizibil de decor, filmul n’a avut succesul aşteptat. 
A reuşit totuşi, graţie tocmai acestei lipse de armonie să atragă atenţia profanilor asupra decorului. 
Perspectiva 
In timp ce la noi, specialiştii de ocazie anunţau montarea impresionistă (?) a filmului l’inhumaine, dincolo în Germania, No- 
vembergruppe în colaborare cu secţia culturală a societăţii Ufa a organizat un matineu special dedicat filmului abstract, 
încercarea este prea importantă ca să nu-i subliniem semnificaţia. Fernand Ldger şi Dudley Murphy au imaginat o bandă în care 
se amestecă obiecte obişnuite de altfel: pălării de paie, sticle, biele, roţi dinţate. Apoi cifre şi litere văzute din toate părţile. Toate 
acestea la un moment dat, diformate de oglinzi. Dar încercarea pare că n’a reuşit. Repeţirea continuă a obiectelor oboseşte. 
Autorii au confundat ritmul cu mişcarea. Incoherent şi lipsit de disciplină filmul n’a interesat. 
Mai reuşit, deşi prolix, Entr’acte al lui Rene Clair este o foarte bună bandă comică. 
In general aceste două filme înseamnă, în afară de câteva interesante noutăţi, un efort fără prea mare importanţă. 
Mai înţelegători, germanii au încercat, fără să plece dela elementele obişnuite, să creeze ceva nou. Ei au înţeles că într’o realizare 
absolută, totul se reduce Ia ritm, rezultantă a celor două culori primare: albul şi negrul. 
Construcţia logică a filmului îi creiază o viaţă proprie deşi, trebuie s’o spunem, nu exclude o uniformitate şi o răceală oarecum 
caracteristice încercărilor germane. 
In această direcţie, găsim realizarea lui Viking Eggeling, Simfonia diagonală. 
Pornind dela simpla reprezentare a liniilor în alb şi negru care formează elementui principal, alte motive vin să se aşeze deasupra 
formând noi planuri, mereu schimbătoare. Acest ritm al mişcării are aparenţa unei simfonii muzicale prin farmecul şi chiar prin 
emoţia care se degajează. 
Aşa cum se prezintă încercările amintite mai sus, ele nu înfăţişează noutatea în sine. Privite deaproape, recunoaştem cinematografii 
în forma lui primară, atunci când în locul anecdotei fotografiate fără alte preocupări, dominau cele două elemente de bază alei 
artei liniştite: ritmul şi fotografia. 
Trebuie să mărturisim că toate încercările despre care am vorbit ca şi celelalte nerelevate, nu reprezintă efortul colectiv şi ar 
monic al operei de artă cinematografică, visată. 
Este în afară de îndoială posibilitatea existenţei în timp a filmului numai abstract. A stărui în această direcţie ar fi să ne împot 
molim în erezia filmului vechiu, care rămăsese deasemeni la o formulă stereotipă. 
Ori ce încercare de izolare şi ciopârţire a artei, înseamnă romantism. A izola complect arta de viaţă şi a !creia acestei reprezentări 
un decor unilateral (uzina sau natură) este o eroare. 
Punctul principal în jurul căreia gravitează arta cinematografică, omul, nu este prin firea lui element abstract. 
Un episod nu este neapărat un fragment. El poate fi o unitate de sine stătătoare, capabilă să fie reprezentarea ideală a indivi 
zilor de orice vârstă. 
Goethe nota undeva că oamenii întrunesc în viaţa lor scurtă pe rând, toate epocile. 
Anecdota se poate deci desfăşura, în decoruri multiple, variate şi fără legătură vizibilă. 
Paralel cu desfăşurarea locului şi în armonie cu el, jocul actorului trebuie să apară nou, bazat pe ceia ce este mai reprezentativ: 
invenţie şi surpriză. 
Viaţa nu cunoaşte logică, sau mai exact logică aparentă. 
Există undeva adânc, între elementele şi fenomenele naturii o legătură invizibilă şi nesesîzabilă brusc. Atributul acesta exclusiv al 
fenomenelor devine caracteristică de geniu atunci când apare în manifestarea umană. 
Aşa trăeşte fenomenul Chaplin. 
In el trăesc eroii din Commedia del’Arte, clovnii tuturor vremurilor, cabotinul de music hali şi interpretul din teatru. 
Fantezie vagabondă, din care ţâşneşte invenţie, surprize fără legături aparente, dar care în raportul lor par, după reflexiune, vădit 
logice. 
Dinamic prin amestecul de expresie al mimicei şi al mişcării jocului arta lui Chaplin ne apare ca cea mai ideală şi mai potrivită 
epocii care se desfăşoară. 
Mai presus chiar, după părerea noastră decât jocul fără astâmpăr al lui Douglas Fairbanks, actor ideal după credinţa lui Mayer- 
hold, am dori să vedem contopite într'un singur om cele două atitudini. 
Iar desfăşurarea geniului acestor doi oameni, într’un decor vast, în care măsura în care ele ocupă loc în spaţiu şi în om, maşina 
natura sufletul, să formeze acea realizare echilibrată armonic, formulă înfruntătoare a veacurilor. 
B. Florian
	        

Note to user

Dear user,

In response to current developments in the web technology used by the Goobi viewer, the software no longer supports your browser.

Please use one of the following browsers to display this page correctly.

Thank you.