parada; meridianelor eşite din uz li s’a schimbat destina
ţia, în sârme de funicular deasupra cărora circulă cu popas
voluntar, ideile. întrebuinţarea mijloacelor de expresie,
passe-partout pentru senzibilitatea universală, exploatarea
unor straturi şerpuind doar cu denumiri altele prin toate
corpurile, cuvântul cod telegrafic mondial, culoarea-senz
fix pentru toate retinele, iată agenţii de propagandă ai gân
dirii contimporane. Iată şi explicaţia valorilor cari nu pot
răsbi decât până la frontieră, îngreuiate de balastul tradi
ţiei, împiedicate precum caii în păşune, în propria lor con
strângere, limitate la interesul doctorilor dela Sorbona şi a
faimoasei „elite intelectuale 0 , încă trăitoare din graţia fri-
goriferului. Mirarea unui scriitor american faţă de extrem
de lenta împrăştiere in ţara lui a unor talente ca Charles
Maurras, Remy de Gourmont, Barres şi alte nume euro
pene consacrate, în raport cu frenetica înpământenire a mo
derniştilor Joseph Delteil, Tristan Tzara, Cocteau, Morani,
e însuşi exemplificarea fenomenului pentru noi logic. Sur
prinderea americanului e şi a argentineanului, australia
nului, japonezului.
*
* *
Relativ la stadiul artei japoneze, am avea poate încă opi
niile secolului trecut adică entuziasmul moderat pentru
sârguinţa artistului galben în exploatarea candidă a liniilor
subţiri, a florilor de lotus şi a cocorilor legendari, expresia
unei spiritualităţi cu stigmat oriental în care fantezia părea
inventivă fiindcă imita aidoma elemente din natură, necu
noscute europenilor. Eticheta exotismului fu găsită, fără ca
acei cari au iscodit-o să-şi dea seama, că au luat drept
caracterul unei mentalităţi, — eroare acreditată — imaginea
strict geogratică a unui popor pentru dânşii inedit. Japo
nezii nu fac exotism. Europenii cari comit japoniserie, î-1
fac fără să ştie. De fapt exotismul e un produs al Europei.
Până la răsbirea curentului de avant-gardă, Japonia era
cunoscută prin revelaţia fraţilor Goncourt, numai sub ra
portul plasticei. Poezia şi lirica japoneză a trebuit s’o des*
tăinuie, s’o stimuleze, injecţia nouilor preocupări. Arta ja
poneză de abea astăzi şi-a precizat vitalitatea. Mişcarea
modernă reprezentată prin revistele „Dododo-Dododo“,
„Gimgimgâm, „Don-Don & Comp., „Atelier & Comp.“
Q. V. X.... merge mână ’n mână, cu mişcarea modernă mon
dială.
Poezia japoneză desghiocată de contemplaţie şi repertoriul
cariat al miturilor, purificată de toate cristalele false cu care
ai împovărat’o tradiţia, e stăpână pe toate sensurile vieţii
moderne. Ultimele două numere ale revistei de avantgardă
„Mavo u , care apare la Tokio, în limba japoneză, sub condu
cerea excelentului scriitor Murciyama, constitue o mărturi
sire şi o contribuţie. Afară de poziile d-lor Nakano, Hase-
gava, Naito, Ţuboi, Tatuo Okada, Tominava, piesa d-lui
Stolynberg (Beţia) un studiu al d-lui Hirogi Haiaschi despre
Jeanne d’Arc de Delte un alt studiu al d-lui Olm Komaki
asupra lui Jaques Vache, textul e integrat de desenele d-lor
Tobaschi, Tatuo Toda şi Tominaca.
Iată în traducerea prietenului nostru I. Iasuharu Aoki, dela
legaţia japoneză din Bucureşti, o poezie a talentatului mo
dernist Tatuo Okada:
DĂ-MI FOARFECĂ MARE SĂ TAI GLOBUL IN DOUA
Trec acum lângă cutia poştei
Să miros boitul în dulapaşul de fier
Tot oraşul se cutremură
Un automobil a trecut prin mine
Şi-abea la un decimetru s’a rostogolit un butoi cu ciment
Armata a fost concentrată
Soldafii au pasul alergător şi numai sgomot le sunt bocancii
Iubirea urcă treptele lenevos
Chelnenjele sunt ciomăgite c’au urcat treptele
— Bună ziua, bai de-mi deschide I
— Hai de-mi închide 1
— Dă-mi foarfecă proasto
Cine-şi cunoaşte soarta de mâine e nenorocit,
E ultimul cuvânt al D-lui X, care a avut o haină gratuită de ocnaş
— Dă-mi te rog mai iute foarfecă căci vreau să tai globul în două
A I dar globul ml se pare că nu poate fi tăiat încă
Onorat public linişteşte-te !
Căci poimâine este ajunul zilei de mâine de peste un milion de ani
Numai din aceste versuri pline de savoarea dură a sen
zaţiilor citadine, se poate vedea că gândirea de astăzi a
Japoniei, a desfigurat radical vechile clişee, păşind viguros
pe drumuri, în care bambusul şi lampioanele de hârtie, au
devenit piloni de fier şi becuri electrice. F. Br.
„Dramă şi Comedie 11 . — Ansamblul rătăcitoarei trupe din
Vilna. se stabileşte în ţară, după o epocă de turneu prelungit. Se
fixează cu program, care nu mai oscilează între melodramă şi
pictură morală expresionistă, aparent. Prospectul lansat zilele
D-nii Sternberg şi Mazo directorii „Dramei* şi .Comediei,
văzuţi de Maxy
acestea e precis: noua grupare tinde să se îndrume pe căile
inovaţiilor moderne. „Nici compromis cu lipsa de gust; nici
compromis cu prost gustul!": ţipăt care justifică o existenţă
şi preţueşte cât o realizare.
Un om de gust, artist de bună esenţă el însuşi şi prieten al artei, j
d. A. L. Zissu, prietenul şi colaboratorul nostru, imprimă noului
teatru forma modernă şi financiară şi artistică. S’o spunem des
chis : numai neprecupeţitului său entuziasm şi priceperei sale
se datoreşte nouă societate „Dramă şi Comedie 0 .
„Integral 0 va colabora la noul teatru prin prietenii săi: A. L.
Zissu, I. Sternberg — acesta împreună cu d. Mazo deţine direc
toratul artistic şi administrativ, prin redactorii săi M. H. Maxy
care va monta câteva piese şi Ion Călugăru, secretarul comisiei
artistice a teatrului.
„Club des Jeunes 11 a publicat cu ocazia celei de a IX ex-
poziţiune de pictură la Lyublyana, o plachelă îngrijită, în trei
limbi, slovena, franceza şi germana, cuprinzând biografia artis
tică a fraţilor Kralj, promotorii expresionismului slovac.
Franc Kralj şi Tone Kralj, sculptori şi pictori, întrunesc amândoi
pentru cei ce uimiţi de plenitudinea şi maturitatea lor de reali- j
zare de abia 55 ani. Nenumăratele reproduceri ale operii lor,
pot sugera toată compentiinţa artei lor. Influenţa motivelor când
naţionale, când religioase, le imprimă un simbolism, care rămâne
veşnic viu, cu toate experimentele expresioniste, cubiste şi ab
stracte.
Există totuşi la amândoi o intensitate, o frământare, o cpuisare
de sine, calităţi pe cari editorii plachetei, le socot ca însăşi ge
neza artei lor.
„La vie eft le reve au cinema 0 .—Hollywodul nu este pare-
se pentru toate stelele din el firmamentul odihnei sau plăcerile
perpetue.
Intre ocupaţii multiple, în care poate amorul ocupă un loc ne
definit, răzbate câte odată lumina albastră a meditaţiei cu ur
mările ei.
Astfel Pola Negri actriţă germană de cinematograf fixată altădată
pe cerul nostru, azi pe cerul înstelat al cinematografiei americane
ca stea de rangul întâi, îşi notează în orele libere de cugetare,
interesante observaţii care nu ţin numai de specialitate.
