SIMULTANEISMUL IN ARTA
De vorbă cu Robert Delaunay
Robert Delaunay
In „Rue des Grands Augustins“ trotuarele sunt limpez',
Sena curge aproape şi anticarii îşi deschid ca nişte taba
chere dughenele.
Intri printr’o poartă veche, scara se învârteşte încet şi
iată : între fereştile mari ţesând ca un gherghef lumina, sala
în care respiri din plin, baie fosforecentă de artă pură de
pictură — pictură: atelierul lui Robert Delaunay.
Dela început viaţa, pulsaţia formelor te izbeşte în faţă ca
un vânt. Fără îndoială eîn aer chiar un magnetism abstract
care hotăreşte înlănţuirea gesturilor, liniilor.
Am crezut întotdeauna că melodiile notele plutesc în aer
şi îşi ehiamă prin ele înşile seducătorul precum în pădu
rile equatoriale şerpi cu pielea galbenă şi tare îşi aşteaptă
spre îmblânzire fakirul şi de asemeni culorile. Şi îmi în
chipui că Robert Delaunay s’a născut pictor şl fireşte în
istoria picturii va rămâne printre cei mai mari meşteri ai
culorii, cel mai mare poate.
Culoarea din pânzele lui Delaunay o simţi în gură, sen
zual nervii ţi se destind glasuri, trupul e clătinat plop.
Ce gheizeri formele, ce descătuşare, câtă mişcare între
planete, Şi pânzele sunt mari ca nişte ceruri noi.
Viaţa te îmbrânceşte, culorile CULORILE îţi muşcă arterele
îţi sângeră în unghiuri retina.
Robert Delaunay e muşchiulos îi ghiceşti un pumn dârz ;
privirea hotărâtă e umbrită vag şi e o tresărire de amintiri
şi năzuiri laolaltă.
Din toată fiinţa lui se desprinde o tărie sfărâmând idei
şi forme spre ale reconstrui explorator cercetând cele mai
depărtate graniţi ale posibilităţilor artistice.
Intr’un ungher privirile mi se opresc pe o pânză joc fan
tastic văzut prin ferestrele unui tren în goană.
Sunt „ Les fenetres".
Tabloul acesta, îmi spune Robert Delaunay, exprimă pen
tru întâia oară în chip deplin simultaneismul. Datează
din 1912 şi pentru el Apollinaire a alcătuit un poem în
2
jurul căruia o anedoctă penibilă a fost ţesută. Ţi-o voi
povesti poate.
Încă din 1919 în tabloul „La Tour“ corespunzând epo-
cei mele destructive simultaneismul era fiinţă.
— Dacă nu mă înşel, şi tabloului acestuia Apolinaire i-a în
chinat un poem. L-am citit, pare-mi-se pe o reproducere,
o carte poştală editată de Sturm în 1912.
— E exact. „La Tour“ a avut un mare răsunet, în Ger
mania mai ales. Totuşi eu îl socot mai puţin interesant
din punctul de vedere al „aportului pur nou. „Les fene-
tres“ mult mai semnificativ ca îndrăzneală, noutate pla
stică şi poetică înseamnă o rupere hotărâtă a tradiţiei.
Nici o legătură nu i găsesc în trecut.
Poate prima trăsătură a ideii acesteia să fie în notele
lui Leonardo da Vinci. La el am întâlnit întâia observa
ţie asupra diferenţierei artelor plastice de literatură. Dar
observaţia lui nu cuprinde decât partea funcţională, a vă
zului; efortul lui se mărgineşte în a dovedi superioritatea
intelectuală dată de simultaneismul ochilor „ferestre ale
sufletului" faţă de funcţiunea auditivă, succesivă a
auzului.
— înţeleg. Problema pusă de „Les fenetres“ erâ acea a
culoarei pentru culoare.
-- Nu voi încerca să-i neg pe co'oriştii dragi mie de
pildă pictorii din evul mediu, dar vei fi de acord cu
mine că rolul culoarei întrebuinţate de cei vechi sau de
y
moderni nu era într’un înţeles absolut pur ci din potri
vă : într’un sens descriptiv sau literar sau clar
obscur. Culoarea erâ departe de a fi „esenţialul 14 , lim
bajul universal.
— Şi în epoca aceasta curentul culorii erâ asimilat cu
bismului.
— Nu trebuie să uiţi că Apollinaire e acela care a tre
cut întâia oară cuvântul „cubism" în presă. Cubismul
cuvânt, nu trebue înţeles în acelaş chip ca impresionis
mul. „Impres:une“ e o denumire dată de un pictor vo
inţei lui de a picta, efortului de a reproduce fotografic
spectacolul din afară. Apollinaire voia prin înglobarea
tuturor tendinţelor sub aceeaşi formulă să formeze un
front unic al artiştilor împotriva incomprehensiunei pu
blicului şi amatorilor epocei.
Apollinaire asimila deci într’un sens mai mult politic de
cât artistic această naştere a culorii, cubismului si îi dă-
dea un înţeles „orfic*.
Cred că Cendrars a înţeles mai bine si simultaneismui.
y y
Dimpotrivă Apollinaire vedea o poezie suprarealistă (după
denumirea lui) şi în poemul «Les fenetres» e mai mult
decât o tehnică nouă.
— E poemul care a fost compus la cafenea din conversa
ţia unor prieteni ?
— Iată unde începe anecdota, mai exact penibila glumă
de care ţr-am vorbit înainte. Apollinare trebuia să scrie
o prefaţă în versuri pentru un catalog de reproduceri
din tablourile mele dintre 1909—1913. întâmplător, şi-a
amintit în mijlocul unor prieteni la cafenea că poemul