Full text: Integral : revista de sinteza moderna : organ al miscarei moderne din tara si strainatate (6/7)

SIMULTANEISMUL IN ARTA 
De vorbă cu Robert Delaunay 
Robert Delaunay 
In „Rue des Grands Augustins“ trotuarele sunt limpez', 
Sena curge aproape şi anticarii îşi deschid ca nişte taba 
chere dughenele. 
Intri printr’o poartă veche, scara se învârteşte încet şi 
iată : între fereştile mari ţesând ca un gherghef lumina, sala 
în care respiri din plin, baie fosforecentă de artă pură de 
pictură — pictură: atelierul lui Robert Delaunay. 
Dela început viaţa, pulsaţia formelor te izbeşte în faţă ca 
un vânt. Fără îndoială eîn aer chiar un magnetism abstract 
care hotăreşte înlănţuirea gesturilor, liniilor. 
Am crezut întotdeauna că melodiile notele plutesc în aer 
şi îşi ehiamă prin ele înşile seducătorul precum în pădu 
rile equatoriale şerpi cu pielea galbenă şi tare îşi aşteaptă 
spre îmblânzire fakirul şi de asemeni culorile. Şi îmi în 
chipui că Robert Delaunay s’a născut pictor şl fireşte în 
istoria picturii va rămâne printre cei mai mari meşteri ai 
culorii, cel mai mare poate. 
Culoarea din pânzele lui Delaunay o simţi în gură, sen 
zual nervii ţi se destind glasuri, trupul e clătinat plop. 
Ce gheizeri formele, ce descătuşare, câtă mişcare între 
planete, Şi pânzele sunt mari ca nişte ceruri noi. 
Viaţa te îmbrânceşte, culorile CULORILE îţi muşcă arterele 
îţi sângeră în unghiuri retina. 
Robert Delaunay e muşchiulos îi ghiceşti un pumn dârz ; 
privirea hotărâtă e umbrită vag şi e o tresărire de amintiri 
şi năzuiri laolaltă. 
Din toată fiinţa lui se desprinde o tărie sfărâmând idei 
şi forme spre ale reconstrui explorator cercetând cele mai 
depărtate graniţi ale posibilităţilor artistice. 
Intr’un ungher privirile mi se opresc pe o pânză joc fan 
tastic văzut prin ferestrele unui tren în goană. 
Sunt „ Les fenetres". 
Tabloul acesta, îmi spune Robert Delaunay, exprimă pen 
tru întâia oară în chip deplin simultaneismul. Datează 
din 1912 şi pentru el Apollinaire a alcătuit un poem în 
2 
jurul căruia o anedoctă penibilă a fost ţesută. Ţi-o voi 
povesti poate. 
Încă din 1919 în tabloul „La Tour“ corespunzând epo- 
cei mele destructive simultaneismul era fiinţă. 
— Dacă nu mă înşel, şi tabloului acestuia Apolinaire i-a în 
chinat un poem. L-am citit, pare-mi-se pe o reproducere, 
o carte poştală editată de Sturm în 1912. 
— E exact. „La Tour“ a avut un mare răsunet, în Ger 
mania mai ales. Totuşi eu îl socot mai puţin interesant 
din punctul de vedere al „aportului pur nou. „Les fene- 
tres“ mult mai semnificativ ca îndrăzneală, noutate pla 
stică şi poetică înseamnă o rupere hotărâtă a tradiţiei. 
Nici o legătură nu i găsesc în trecut. 
Poate prima trăsătură a ideii acesteia să fie în notele 
lui Leonardo da Vinci. La el am întâlnit întâia observa 
ţie asupra diferenţierei artelor plastice de literatură. Dar 
observaţia lui nu cuprinde decât partea funcţională, a vă 
zului; efortul lui se mărgineşte în a dovedi superioritatea 
intelectuală dată de simultaneismul ochilor „ferestre ale 
sufletului" faţă de funcţiunea auditivă, succesivă a 
auzului. 
— înţeleg. Problema pusă de „Les fenetres“ erâ acea a 
culoarei pentru culoare. 
-- Nu voi încerca să-i neg pe co'oriştii dragi mie de 
pildă pictorii din evul mediu, dar vei fi de acord cu 
mine că rolul culoarei întrebuinţate de cei vechi sau de 
y 
moderni nu era într’un înţeles absolut pur ci din potri 
vă : într’un sens descriptiv sau literar sau clar 
obscur. Culoarea erâ departe de a fi „esenţialul 14 , lim 
bajul universal. 
— Şi în epoca aceasta curentul culorii erâ asimilat cu 
bismului. 
— Nu trebuie să uiţi că Apollinaire e acela care a tre 
cut întâia oară cuvântul „cubism" în presă. Cubismul 
cuvânt, nu trebue înţeles în acelaş chip ca impresionis 
mul. „Impres:une“ e o denumire dată de un pictor vo 
inţei lui de a picta, efortului de a reproduce fotografic 
spectacolul din afară. Apollinaire voia prin înglobarea 
tuturor tendinţelor sub aceeaşi formulă să formeze un 
front unic al artiştilor împotriva incomprehensiunei pu 
blicului şi amatorilor epocei. 
Apollinaire asimila deci într’un sens mai mult politic de 
cât artistic această naştere a culorii, cubismului si îi dă- 
dea un înţeles „orfic*. 
Cred că Cendrars a înţeles mai bine si simultaneismui. 
y y 
Dimpotrivă Apollinaire vedea o poezie suprarealistă (după 
denumirea lui) şi în poemul «Les fenetres» e mai mult 
decât o tehnică nouă. 
— E poemul care a fost compus la cafenea din conversa 
ţia unor prieteni ? 
— Iată unde începe anecdota, mai exact penibila glumă 
de care ţr-am vorbit înainte. Apollinare trebuia să scrie 
o prefaţă în versuri pentru un catalog de reproduceri 
din tablourile mele dintre 1909—1913. întâmplător, şi-a 
amintit în mijlocul unor prieteni la cafenea că poemul
	        

Note to user

Dear user,

In response to current developments in the web technology used by the Goobi viewer, the software no longer supports your browser.

Please use one of the following browsers to display this page correctly.

Thank you.