1
C l> a p 1
Cinematograf. Arbust crescut odată cu băiatul patronului: Chaplin.
Charlie Chaplin înseamnă elementul omenesc în desfăşurare. Curg evenimentele cum curg în mare, apele, asemeni
pietrelor preţioase. Viaţa eroilor lui Chaplin n’are limite. Ne gândim la acea încă reconfortantă frază a lui Gide «Limi
tele nu sunt de cât în artist, fericit acel care le lărgeşte în el. le apropie şi care supune sie-şi mai mult, cât mai mult
posibil din natură*. E însuş Chaplin, cel veşnic în căutarea a noi orizonturi. Ori care e filmul Charlot în război, Pelerinul
sau chiar Goana după aur, dibuirea invizibilă pentru cei mulţi trăieşte totuş o viaţă proprie.
Eroul e un om de toate zilele. Lucrurile de afară nu adaugă nimic vieţii sale. Fiindcă resortul e în interior. Destins îl
împinge spre acţiune: spre tot ce poate oferi sprijin neliniştei. Odată pprnit, Charlot nu va întârzia să-şi atârne bastonul
chiar de coarnele boului: în mintea lui, acestea reprezintă ideea de cuier.
Filmele lui Chaplin trăiesc numai printr’nsul. Fiecare gest e un poem.
Sunt drumuri pe care le bate firesc, fără dificultate. Ca o chemare a fatalităţii. Umanitatea se resfrânge în el. Totul
trăieşte graţie vrajei sale.
Vorbele n’ar avea senz nu fiindcă e vorba de o artă tăcută. Dar fiinţa aceia firavă are muşchi de gumilastic şi aproape
toată gama mişcării.
Cineva l’a situat alături de Bergson, Pascal şi Freud. Poate cu dreptate.
„Bergson susţine că nu există reprezentare, crierul nu e o fabrică de reprezentări. Dar inventează imaginea pe care o
situează la jumătate distanţă între percepţie şi obiect, Reprezentare sau imagine, problema în artă rămâne aceiaş. (1)“
Este aproape toată arta lui Chaplin, dacă n’ar sta alături Pascal şi mai ales Freud. Dela acest din urmă aflăm secretul
artei lui Chaplin.
Cândva într’o convorbire intimă despre Charlot ni se amintea de o anumită conformaţie exagerată a unui element vital.
Pentru artistul chemat să-şi creeze o lume imaginară dincolo'de realităţile chiar tentatoare, surplusul de vitalitate fer
mentează. Gem dorinţele ca porţile neunse. Troznesc incheeturi cu chemare de artero-scleroză. în plină piaţă americană,
într’o lume în care sergenţii de stradă abundă, fiecare fior erotic înseamnă gestul spontan, creator de iluzii. Christ
rătăcind pe străzi asfaltate, între case de carton şi oameni angajaţi cu ziua.
Pelerinul cuprinde o semnificativă scenă. împins de şerif pe solul mexican, acoperit de flori, Charlot (erou în care
dormitează un poet şi un om) se grăbeşte să-i aducă cele mai frumoase. Pentru Chaplin, înţelegerea lucrurilor nu e în
funcţie de ceilalţi sau de posibilităţi. Nimic nu poate opri realizarea unei funcţii (moartă sau animată). Chibritul scos
din buzunar (o scenă dintr’un film) se aprinde din întâmplare : un automobil în goană se freacă de el. Charlot nu cu
noaşte surprindeiea. Totul intră într’o ordine firească, neturburată decât de fantezia creatoare a artistului ce vânează
surpriza.
Gândiţi-vă la scena din Charlot la miezul nopţii. Obosit de zadarnice încercări de a urca o scară ce lua proporţi,
prin repetirea mişcării, Charlot ia o hotărâre eroică : se înarmează cu un alpenstock, cu frânghie şi celelalte accesorii
necesare alpinistului.
Ca toţi zeii, Chaplin e o revelaţie. American reprezentativ pentru epoca de aur a ţării sale, problemul Chaplin trăeşte
din mariajul dintre psihic şi conştient. Este o fericită îmbinare şi nu întâmplătoare. înaintea lui Freud, americanul Wi-
lliam James făcuse din aceste două elemente, baza filozofiei sale. Şi iarăş nu fără legătură cu mediul american, cerce
tările mult anterioare lui Freud, ale Iui Havelock EUis.
Chaplin e o sursă de gesturi. O fântână arteziană cu surprize ce dezarmează prin simplicitatea lor. Nici o urmă de lo
gică. Totul e de judecat în urma gestului. Arareori e posibilă prevederea.
Cine ar fi putut prevedea în Goana după aur, mutarea zăpezii din faţa unei case în faţa celeilalte, ca să obţie o plată
dublă, dela un om care refuzase la început să-i dea ceva pentru aceiaş operaţie. După realizare, gestul apare firesc.
Cheia acestei logice nu este însă universală.
Fiecărei surprize chapliniene îi corespunde o altă formă de cheie.
Pentru Chaplin viaţa nu are poteci. El bate drumul cel mare. In fiecare zi, la aceiaş oră facem aceiaş drum. Dar câtă
diferenţă dela întâmplările lui Charlot la ale noastre.
Artist de adâncime, Charlot nu cunoaşte epuizarea, Vremea nu-1 învecheşte, Povestea Iui se păstrează neatinsă, cu li
coare de mumie, eternă. De aceia Chaplin trăieşte ca o fatalitate.
Printr’o apropiere subterană, Francis Carco (2) amintea alături de Chaplin, de marele său coleg întru vagabondaj, Fran-
cois Villon. Intre cele două vieţi, una fictivă şi alta reală, nu zărim legătura decât în penumbra psicho-analizei lui Freud.
Imaginea mişcătoare de pe ecran, unde Chaplin îşi plimbă silueta de căutător de aur, se datoreşte în totul geniului
său. Regisor îndrăzneţ, cine i-a putut opune vre-o noutate după imaginea de umbră a trenului sosind în gară din
Opinion publique. Fărc a avea ochiul propriu zis plastic, fiecare scenă îşi are viaţa ei. Albul fără margine al câmpiei
înzăpezite (pe care mânată de vânt) coliba dansează charleston nu e imagină demnă de Ingres ?
Dispreţuitor al trucului propriu zis, a cărui însemnătate în arta tăcută e vizibilă (Marcel l’Herbier, Murn’au, Wiene, E. A.
Dupont, Lubitsch cu ultimul film Evantaiul doamnei Windermere s’au ilustrat suficient în această direcţie) Chaplin a
ştiut găsi în elementele specifice fiecărui lucru sau fiinţe ca şi în compoziţia lor, valoarea necesară pentru echilibru.
Amintiţi-vă de scena din Goana după aur. Georgia promite că va veni după Crăciun. Charlot devine vesel. Fetele
pleacă. Ori care regisor ar fi bracat peste capul lui Charlot sunlightul şi i-ar fi exploatat faţa căutând expresia aur.
Plan primar, joc de umbră şi lumină. Deci echilibrul cu obişnuitele mijloace de trucaj.
Chaplin însă cunoaşte altfel echilibrul. Ameţit de bucurie, el desface pernele. Coliba se umple de fulgi, precum vara
câmpiile de păpădie. De sus până jos e un văl de fulgi: vălul bucuriei nebune.
Creator de valori, Chaplin a găsit cinematografului una din formulele azi potrivite. Puiul, O idilă de câmp, Pelerinul,
O viaţă de câine, Charlot soldat, sau Goana după aur, sunt poeme de sine stătătoare, ale căror cuvinte, rime şi ritm
sunt imagini tulburătoare prin frumuseţea lor. Dealungul operei lui Chaplin, trăieşte vie linia ferată a artei sale.
Fiecare film îşi are scena sa capitală. Legătura lor e vizibilă şi armonică.
Freamătul de aripi al îngerilor din Puiul. Marea scenă a lui David şi Goliat din Pelerinul. Goana bavarezului după
Charlot-arbore în Charlot soldat. Dansul cu nimfele în o idilă pe câmp.
Sunt realizările visate de toţi ce au pregătit drumul practicabil al artei noi, dela Mallarme la Andre Breton.
B. FLORIAN
1) Vezi Imagini şi cărţi din Franţa de B. Fundoianu,
2) „Dimineaţa* din 4 Şeptembrie 1926.