PUNCT No. 5
DECEMBRIE 19 2 4
Construcţie de: MARCU IAN CU
ia
DOMINO.
Stelele şi-au înfipt degetele în ochi, corecturi de asfalt;
Sensibil în tuş trupul celuilalt
trec umbre’e cari au golit din seară:
tripied botanic o lună amestecă’n dinţi alcool şi ceară
Plopii aleargă la dreapta cu sondele de petrol,
noembre a stors sulfat de cupru pentru fruct domnesc
în spirale plămân fără dimensiuni in sol ; v
întregi mânerele câmpului putrezesc
Sub ferestre Ford-uri au epuizat faruri
se invălure apa ceasului vânăt de humă
între sârmele de in şi pojarul de grâu du-mă
Vântul pe esplanadă a aruncat zaruri
Acum să aminteşti în zgomotul rotund
Vedenii cu panduri de chilimbar şi pas
Saturn ca America de West fecund .
Identic au dansat păpuşi albastre’n bas
Viziunea ta a topit toate plugurile de alamă
Stele acustice copiază indigo, masca ta
în fiecare os te posed buric şi filigrană
toate fotoliile pământului vor aplauda.
iTEPHAN ROLL
SFÂRŞIT.
Spectacol de Zare se frânge.
Toamna a dJB^PB dansat. Ceasul e deplin.
Şi glasul pământului a răspuns cu pâine şi vin.
Dinspre abator, noaptea se apropie cu ş^nge.
Dureros drumul şi pe trotuar, mersul sonor.
Apoi, sboruri (tfkmne în ogradă sparte.
Noaptea cu ceru^n pentru fiecare fereastră se împarte.
Alunecă un gând ca pe câmp umbra unui nor.
Peste hergheliile toamnei, dâra stelelor ca în despletire
hăţuri. Perde-te suflet ca o mireasmă. Treci.
Mari, peste oraşe ventuze de umbră deci
de prisos ierburi pletoase în amintire.
Singur trupul tău ca o harmonică deşirat.
Auzi corul - lătrat: sirene şi ciori - Ave-Marie.
Abstract surâsul. Vântul prins de epilepsie,
întreg şahul cer, în apă cu frunze răsturnat.
Prin tuşea oraşului, stilet invizibil, pas
îngeresc. — Tu — pe umărul nopţii, o amforă târziu,
sanie subţire cu armăsari iuţi, ştiu
o tristeţe vine spre mine ca pe o sârmă un glas.
Apropiere tăcută, cu mâini — ferigă,
întind asemeni unui gât, auzul atent
şi deodată : muzică ţipând pe acoperiş strident.
Liniştea s’a rupt de mine, ca o verigă.
Acesta e gândul peste cupole despletit.
Greu, huruitul roţilor în besnă
şi nebunia ca un noroi până la glesnă.
Nu auzi ? Râd pentru reprezentaţia de sfârşit.
1922 ILARIE VORONCA
T U Z L A
Iui MARCEL IANCU.
Luna lăsa pagini de argint
şi vibrau buzele apelor
neînţelese cetiri.
Am dezlegat barca dintre stâncile de fier
am desfăcut pânzele palide
Ţii minte — pescarul tocmit
ştia cântecele Dobrogii
asfinţiri în bezna dela cârmă
şi-l asculta marea când înceta.
Pe sidef patinam în respirări
— ce vânt moale aiura prin lume —
drumul sticliâ mâna lui cu jucării de diamant
luna eră oglindă uitată într’un palat
ne gândiam la cine încă nu ne-a mângâiat.
Pe ţărm cârciuma roşie danţâ
şi’n fund dormiau bancurile de aur.
T U Z L A 00
Val pal stâncile arse
albastrul sat într’un inel de var
femeile ţăranului au unghii de mărgen
şi se vând pe strass şi suliman.
Vreau să rămân aci la Tuzla
când valsurile tac în Casa Albă
când pleacă şcolarii rahitici
şl’n plajă sângeră macul sălbatic
cheag tuşit de amiaza fragedă
Seara bate semne din far
pentru trâmbiţele vagi de apă
când se întorc contrabandişti cu stele pe mâini
când trec vapoarele şi planetele.
