Full text: Punct : revista de arta constructivista internationala (5)

PUNCT No. 5 
DECEMBRIE 19 2 4 
Construcţie de: MARCU IAN CU 
ia 
DOMINO. 
Stelele şi-au înfipt degetele în ochi, corecturi de asfalt; 
Sensibil în tuş trupul celuilalt 
trec umbre’e cari au golit din seară: 
tripied botanic o lună amestecă’n dinţi alcool şi ceară 
Plopii aleargă la dreapta cu sondele de petrol, 
noembre a stors sulfat de cupru pentru fruct domnesc 
în spirale plămân fără dimensiuni in sol ; v 
întregi mânerele câmpului putrezesc 
Sub ferestre Ford-uri au epuizat faruri 
se invălure apa ceasului vânăt de humă 
între sârmele de in şi pojarul de grâu du-mă 
Vântul pe esplanadă a aruncat zaruri 
Acum să aminteşti în zgomotul rotund 
Vedenii cu panduri de chilimbar şi pas 
Saturn ca America de West fecund . 
Identic au dansat păpuşi albastre’n bas 
Viziunea ta a topit toate plugurile de alamă 
Stele acustice copiază indigo, masca ta 
în fiecare os te posed buric şi filigrană 
toate fotoliile pământului vor aplauda. 
iTEPHAN ROLL 
SFÂRŞIT. 
Spectacol de Zare se frânge. 
Toamna a dJB^PB dansat. Ceasul e deplin. 
Şi glasul pământului a răspuns cu pâine şi vin. 
Dinspre abator, noaptea se apropie cu ş^nge. 
Dureros drumul şi pe trotuar, mersul sonor. 
Apoi, sboruri (tfkmne în ogradă sparte. 
Noaptea cu ceru^n pentru fiecare fereastră se împarte. 
Alunecă un gând ca pe câmp umbra unui nor. 
Peste hergheliile toamnei, dâra stelelor ca în despletire 
hăţuri. Perde-te suflet ca o mireasmă. Treci. 
Mari, peste oraşe ventuze de umbră deci 
de prisos ierburi pletoase în amintire. 
Singur trupul tău ca o harmonică deşirat. 
Auzi corul - lătrat: sirene şi ciori - Ave-Marie. 
Abstract surâsul. Vântul prins de epilepsie, 
întreg şahul cer, în apă cu frunze răsturnat. 
Prin tuşea oraşului, stilet invizibil, pas 
îngeresc. — Tu — pe umărul nopţii, o amforă târziu, 
sanie subţire cu armăsari iuţi, ştiu 
o tristeţe vine spre mine ca pe o sârmă un glas. 
Apropiere tăcută, cu mâini — ferigă, 
întind asemeni unui gât, auzul atent 
şi deodată : muzică ţipând pe acoperiş strident. 
Liniştea s’a rupt de mine, ca o verigă. 
Acesta e gândul peste cupole despletit. 
Greu, huruitul roţilor în besnă 
şi nebunia ca un noroi până la glesnă. 
Nu auzi ? Râd pentru reprezentaţia de sfârşit. 
1922 ILARIE VORONCA 
T U Z L A 
Iui MARCEL IANCU. 
Luna lăsa pagini de argint 
şi vibrau buzele apelor 
neînţelese cetiri. 
Am dezlegat barca dintre stâncile de fier 
am desfăcut pânzele palide 
Ţii minte — pescarul tocmit 
ştia cântecele Dobrogii 
asfinţiri în bezna dela cârmă 
şi-l asculta marea când înceta. 
Pe sidef patinam în respirări 
— ce vânt moale aiura prin lume — 
drumul sticliâ mâna lui cu jucării de diamant 
luna eră oglindă uitată într’un palat 
ne gândiam la cine încă nu ne-a mângâiat. 
Pe ţărm cârciuma roşie danţâ 
şi’n fund dormiau bancurile de aur. 
T U Z L A 00 
Val pal stâncile arse 
albastrul sat într’un inel de var 
femeile ţăranului au unghii de mărgen 
şi se vând pe strass şi suliman. 
Vreau să rămân aci la Tuzla 
când valsurile tac în Casa Albă 
când pleacă şcolarii rahitici 
şl’n plajă sângeră macul sălbatic 
cheag tuşit de amiaza fragedă 
Seara bate semne din far 
pentru trâmbiţele vagi de apă 
când se întorc contrabandişti cu stele pe mâini 
când trec vapoarele şi planetele.
	        

Note to user

Dear user,

In response to current developments in the web technology used by the Goobi viewer, the software no longer supports your browser.

Please use one of the following browsers to display this page correctly.

Thank you.