Full text: Punct : revista de arta constructivista internationala (5)

PUNCT No. 5 
decembrie: 1924 
* 
Fedor. — O să fie obosit. Zăpada e adâncă. 
(Uşa se deschide de vânt.) 
Rebeca. — Cine-i acolo? 
Fedor. — A deschis vântul uşa. (O în 
chide). 
Rebeca. — Ce frig e şi numai avem lemne. 
Fedor. — Iarna se vesteşte lungă si grea. 
(Intră Rabinul şi tatăl lui Fedor). 
Rebeca. — In fine, iată-te! Eram îngrijo 
rată. 
Fedor. — Eram sigur că te voiu găsi aici, 
tată. 
Bătrânul. — Ne-am întâlnit pe stradă. 
Rabinul. — Rebeca pregăteşte-ne ceaiul. 
Rebeca. — (Luând samovarul de pe dulap). 
Au uitat să ni-1 fure. 
Bătrânul — Unde l-aţi ascuns ? 
Rebeca. — In grădină. E un prieten din co 
pilărie. 
Rabinul. — A fost cumpărat de mama mea 
de mult de tot. 
Bătrânul. — (Privindu-1 de aproape). Ce lu 
crătură frumoasă. 
Fedor. — N’am mai văzut un samovar aşa 
de frumos. 
Rabinul — Cei bătrâni, numai puteau con 
cepe lucruri atât de frumoase... 
In zilele noastre oamenii, nu 
ştiu decât să omoare... 
Bătrânul. — „Iubiţi-vă unii pre alţii" ! 
Rabinul — lisus moare in sângele celor 
cari I se închină. 
Bătrânul. — „Iubiţi-vă unii pre alţii"... Unde 
e dragostea Lui. 
Fedor. — Au uitat-o. 
Bătrânul. — (Mângâindu-şi barba albă, cu o 
voce foarte blândă). „Iubiţi-vă 
unii pre alţii". 
Rabinul. — A iubit prea mult, a iertat prea 
mult, crezând că ucisese prin 
dragoste şi iertare veşnicul in 
stinct omenesc, instinctul răs- 
bunării. Numai această forţă 
sângeroasă îmboldeşte popoa 
rele să procreeze, să-şi iubească 
copii, să ucidă pentru ei, să fie 
asemenea fiarelor şi să nădăj- 
duiască o fericire trecătoare... 
Bătrânul, — Omul — fiară. 
Rabinul. — Nu există decât omul fiară. Acei 
ce au o altă credinţă sunt bol 
navi visători, sau nebuni. Poate 
cineva, nega ceeace spun ? 
Bătrânul. — Acum câţi-va ani ţi-aş fi spus: 
Nu-i adevărat, dar astăzi... 
(Tăcere). 
Rabinul: — Copii se nasc, ca să răzbune pe 
acei, ce n’au putut, Iipsindu-le 
tăria, curajul, sau timpul — să 
pregăteascăpealţii pentru onor... 
Căci, o ştim cu toţii sângele îşi 
aie miresma lui. 
Bătrânul. — Şi ea ne atrage. 
Rabinul. — Copilul se rraşte şi părinţii lui 
îi arată îndată o iubire neţăr 
murită. De ce?*Pentrucă această 
fiinţă mică ş' urkă este unealta, 
unealta visată, aşteptată, găsită. 
Atunci, începe o muncă amă 
nunţită şi obositoare ^pregătirea 
copilului pentru groaznica me 
nire, care-1 aşteaptă. Şk creşte 
într’o seră luminoasă şi^supra- 
încălzită. . 
Bătrânul. — „lubiţi-vă unii pe alţii." 
Rabinul. — In dorinţa sângeroasă a răsboa- 
elor şi â revoluţiilor. 
Bătrânul. — Ca apoi, să se odihnească in 
linişte. 
Rabinul. — Şi cu conştiinţa împăcată. 
(Un surâs ironic luminează chi 
pul său obosit). 
Rebeca. — (După o pauză). Fierbe apa. 
(Către Fedor). Ia din dulap, 
patru ceşci. 
Bătrânul. — Să fumăm şi să uităm că suntem 
oameni. 
Fedor. — (Punând ceşcile pe masă). Şi 
mai ales. că trăim în Rusia. 
Rebeca. — In această biată ţară, care n’a 
fost decât un vis. 
Bătrânul. — închişi în odăile noastre, să re 
trăim trecutul. 
Rabinul. — Pentru aceasta trebue putere 
şi curaj. Iar eu sunt bătrân, bol 
nav şi frica mă urmăreşte cu 
privirile ei fixe şi reci. 
Rebeca. — Tată mai avem zahăr? 
Rabinul. — Puţin. 
Rebeca. — Va fi pentru oaspeţii noştri. 
Unde e? 
Rabinul. — In cutioara de lemn. 
Rebeca. — (Aducând cutia.) lată comoara. 
(Râde). 
Bătrânul. — (Către Rebeca.) S’o împărţim. ’ 
Rebeca. — Veşnic acelaş. (Şi surâde dră- 
gostos.) 
Bătrânul. — Au trecut ani mulţi de când co 
pii noştri se jucau împreună în 
grădină. Barba mi-a albit, pute 
rile mă părăsesc şi sunt aproape 
singur. In pământul umed şi tăcut, 
am ascuns pe aceea care m’a 
făcut fericit timp de patruzeci 
de ani. Chipul ei, ochii ei al 
baştri şi vocea ei blândă, sunt 
giuvaerurile mele, pe care le 
ţin ascunse şi pe care nici un 
soldat din armata roşie, nici un 
lucrător mârşav nu vor putea 
să mi le fure! Cu aceste iluzii, 
trăesc fără să mă uit în jurul 
meu şi merg spre o lume uouă 
şi necunoscută. In curând voiu 
avea răspunsul lui Christos. Voi 
sti, de ce a iubit atât oameni... 
(Tăcere). Şi atunci voiu înţe 
lege patima lor pentru sânge. 
(O tăcere lungă.) 
Rabinul. — Şi noi asemenea orbilor, căutăm 
un ideal pierdut în ciaţă. Voi îl 
numiţi lisus, noi Moise. Nebunie! 
Căci, nu vom şti, niciodată nimic, 
lisus, Moise, Budha, nu sunt de 
cât o singură fiinţă ; Dumnezeu. 
(Pauză). Infinitul, necunoscutul, 
nevăzutul, ne copleşesc. Dumne 
zeu este pentru om, ceeace este 
flacăra pentru fluture: îl atrage 
ca să-l distrugă 
Bătrânul.— Totuşi, te duci la templu. 
Rabinul. — Mă aoropii de Dumnezeu. 
Bătrânul.— Dar, întruchiparea Dumnezeului 
nostru este însuşi distrugerea 
înceată. 
Rabinul. — Da. 
(Afară se aud strigăte şi detu 
nături de armă. 
Rebeca. — (încet de tot). Ucid pe cineva. 
Rabinul. — Stingeţi lumina. 
(Fedor stinge lumânarea. Iarăşi 
strigăte şi detunături). 
Rebeca. — Doamne ! 
Fedor. — (încet către Rebeca). Te vor uci 
de, fără să fi fost a mea. (Ii ia 
mâna şi o sărută cu dragoste). 
Mă iubeşti, Rebeca ? 
Rebeca. — De ce iţi trebuesc, veşnic, vorbe? 
Fedor. — Răspunde-mi, Rebeca. 
(Se aud gemete). 
.Rebeca. — (Apropiindu-sa. de fereastră). 
E un rănit lângă casă. 
Rabinul. — Nu sta lângă fereastră. Cineva 
poate să te vadă' 
Rebeca. — Văd un bătrân... în zăpadă... 
Sânge împrejurul lui,... N’a murit 
încă... Suferă... Numai e nimeni 
pe stradă... Soldaţii fără milă 
l’au lăsat în stradă, în zăpadă şi 
în frig... Fulgii ii acoperă încet 
trupul. Auziţi cum geme? (Toţi 
ascultă). 
Rabinul. —Trebue să-i venim în ajutor. 
Fedor. — Dar, dacă se reîntorc şi nu-1 mai 
găsesc acolo ? 
Rabinul. —L’au uitat .. Mă voiu duce eu. 
(Se îndreptează spre uşe). 
Fedor. — Nu, lăsaţi-mă pe mine. 
Rebeca. — Fedor ! 
Fedor. — Ce-i ? 
Rebeca. — Nu te duce ! 
Fedor. — Trebue. (Iese. Pauză luneră. Se 
deschide uşa încet şi Fedor tâ 
răşte în odaie, trupul unui bărbat). 
Bătrânul.—Să aprindem lumânarea. 
Rebeca. — Da... Cine e ? 
Fedor. — Nu ştiu. 
Rabinul. — E rănit grav ? 
Fedor. — (încet). Aşa îmi pare. (Rebeca 
aprinde lumânarea). 
Bătrânul. — (Privind pe străin). Cum se 
poate. 
Rabinul. — Ce ? 
Bătrânul.—E contele Kusov. 
Fedor. — Contele Kusov ? 
Bătrânul. — Da. (11 priveşte de aproape). 
Rănit la piept. 
Fedor. — Mi se pare c’a murit. 
Rabinal. — Nu. Respiră încă. 
Fedor. — încearcă să deschiză ochii. (Câ 
teva minute tăcere). 
Contele Kusov.— Au... violat... pe fiica mea... 
In faţa... ochilor mei... Copilul 
meu... drag... M’au ucis... Mor... 
Sărmana mea... copilă... Dumne 
zeu... a uitat... pe oameni... (Sus 
pină adânc). Apă! (Rebeca îi dă 
să bea. Contele bea şi apoi în 
chide ochii). m 
Rabinul. — Moare. 
Contele Kusov. — Fiica mea!.. (Tăcere). 
Rebeca. — A murit. 
Bătrânul. — Da. 
Rabinul. — Setea de sânge. 
Bătrânul. — Patima lor. 
Rabinul. — Ucigaşii, asemenea corbilor, ca 
ută pradă. In faţa suferinţei, o- 
chii lor strălucesc... Mă doare 
cumplit... îmi vine să plâng... să 
plâng pe toţi aceşti necunoscuţi... 
(plânge. Toţi privesc, în tăcere, 
cadavrul). Mă tem de aceste 
fiare. (Pauză). Oare frica mă face 
să plâng?... Poate.. (Pauză). 
Am şi eu o copilă... Rebeca!... 
Da... Şi o iubesc...E viaţa mea.., 
„Iubiţi-vă unii pre alţii”... Mi-e 
frică.. mi-e frică...„lubiţi-vă unii 
pre alţii”. 
Bătrânul. — Minciună ! 
Rebeca. — Nu. 
Rabinul. — Nu ? 
Rebeca. — Nu. 
Rabinul. — Iertarea, iertarea, poate fi ade 
vărată? Nu este numai o iluzie? 
Rebeca. — Iubirea este lumina. 
Rabinul. — Atunci e noapte acum ? 
Bătrânul.— Nu. Omul nu poate iubi. 
Rebeca. — Da tată, e noapte. 
Rabinul.— Mintea mea sfârşise prin a nega 
totul: pe Dumnezeu, iubirea, 
iubirea aproapelui... 
Rebeca. — Tată!... Este oare ceva mai sfânt 
decât dragostea veşnică ? 
Fedor. — (încet), Rebeca ! 
Rebeca. — (Lui Fedor, în şoaptă). Nu încă. 
Fedor. — De ce ? 
Rabinul. — (Visător). Mi-e frică. 
Bătrânul.— De cîne ? 
Rabinul. — De oameni. 
Rebeca. — Dragostea va învinge întunericul. 
Rabinul. — Trebue să iubim pe cei slabi. 
(Pauză). Când vor veni zorile?... 
Mâine?... Niciodată?... Poate... 
Bătrânul. — Niciodată ! 
Rabinul. — Aştept... zorile... 
CORTINA 
SCAP LAT CALLIMACHl 
Din pricina sărbătorilor de crăciun, 
„Punct" va apare în număr dublu, cu un bogat 
material art stic, în ziua de 3 Ianuarie 1925. 
Acest număr festiv va conţine articole 
şi desenuri semnate de: Kurt Schwitters, 
H. Walden, Juliette Roch, Nic. Aseiev, Ion 
Vinea, Marcel Iancu, Victor Brauner, Miliţa 
Petraşcu, Dida Solomon, F. Brunea, Scarlat 
Callimachi, I. Voronca, M. Cosma,St. Roii, etc. 
Preţul acestui număr excepţional va fi 
de 5 lei. 
Revista PUNCT 
RFHAPTAP VICTOR BRAUNER 
KCUAU I UK STR BĂR £ TIE , No 37 
Tip. RAPID, Bucureşti Str. Vasite Lascar 47
	        
Waiting...

Note to user

Dear user,

In response to current developments in the web technology used by the Goobi viewer, the software no longer supports your browser.

Please use one of the following browsers to display this page correctly.

Thank you.