PUNCT No. 12 
FEBRUARIE 1925 
odată pe stradă şi întâlnesc un om slab, obosit, 
aş vrea să-l strâng de gât... Apoi, sunt sigură 
c’aşi regăsi liniştea, poate fericirea. 
Zail: Sonia, să mergem. 
Sonia: (Cu bunătate^. Nu încă. (O pauză) Vorbeşte-mi 
de tine, de cei tuei ani... 
Zail: Nu. 
Sonia: Vorbeşte-mi de odăiţa noastră. 
Zail: In fundul unei curţi murdare, era o scară îngustă 
şi neagră. Ducea la camera noastră. 
Zail: Cine ştie ce suflet mizerabil stă închis, astăzi, 
între cele patru ziduri reci şi incolore. 
Sonia: Vre-un frate de al nostru. 
Zail: Un sărac. 
Sonia: Da, de sigur. 
Zail: Un om plăpând. 
Sonia : Plăpânzii sunt laşi. 
Zail: Laşi ? 
Sonia: Da. Trebuie să fim tari şi cruzi. Trebue să răz 
bunăm. 
Zail: Nu. 
Sonia : Trebue să răzbunăm pe cei ce suferă. 
Zail: Mie groază de sânge. 
Sonia : Doar sângele purifică. 
Zail: Sonia, nu, nu. 
Sonia: Trebue să-ţi reaminteşti trecutul şi tot ce ai su 
ferit, trebue să te gândeşti Ia ceilalţi. 
Zail: Urăsc oamenii. 
Sonia : Nu-i adevărat. 
Zail: Ba da. 
Sonia : Trebue să fii neînduplecat. 
Zail: Sunt slab. 
Sonia : Trebue să lupţi. 
Zail: De ce ? 
Sonia : Viaţa e un sacrificiu. N’ai dreptul să tremuri prr 
vind în ochi pe cei cari ţi-au făcut rău (O pauză) 
Iubitul meu, eşti trist... Grozav de trist... Te în 
ţeleg. Ţi-au frânt inima... 
Zail: Mi-au distrus tinereţea, toate speranţele. 
Sonia: Ei distrug zilnic alte vieţi. 
Zail: Am fost student şi am lucrat zi şi noapte pen 
tru a cunoaşte tainele medicinii. Am vrut să-mi 
dau viaţa pentru cei ce suferă în sălile triste de 
spital. Ei m’au arestat şi m’au condus la închi 
soare. Am trăit 6 luni într’o celulă ca un criminal. 
Si de ce ? 
Sonia : Ai scos o broşură pentru muncitori, vorbeai de 
Ţarul — Dumnezeu, de nebunii — miniştrii şi de 
hoarda numită: armată. 
Zail : M’au bătut până la sânge. Mi-au dat să mănânc 
pâine putredă şi apă stătută... (Cu o voce sco- 
borâtă) Mă înjurau şi mă scuipau în faţă... „Iudă“ 
„Jidov scârbos!... Apoi, se îndepărtau râzând. 
Sonia: Sunt îngrozitori. (O pauză mai lungă) Ah !... 
Zail: Să mergem. Vreau să beau. 
Sonia : Nu Zail. O să-ţi facă rău. 
Zail: Trebue să beau. Băutura m§ împiedică să îne- 
bunesc. Mi-e frică si nu-mi pierd minţile... Orice 
sgomot îmi pătrunde în creer, ca un vârf de cu 
ţit... capul îmi arde, numai pricep nimic, e îngro 
zitor... 
Sonia: De când? 
Zail: De când m’au bătut. 
. Sonia : Spune, spune ! 
Zail: Nu mai pot. 
Sonia : Vreau să ştiu, ce ai făcut în aceşti trei ani. 
Zail: Am plâns, gândindu-mă la tine. Mă temeam. 
Sonia : Ţi-aduci aminte de noaptea noastră din urmă ? 
Zail: Noaptea aceea de dragoste ? 
Sonia: Da. : 
Zail: A doua zi, dimineaţa, m’au arestat. Era frig, 
ningea. Străzile erau pustii şi închisoarea de 
parte. Un câine urla în fundul unei curţi — şi 
un beţiv se clătina cântând. 
Sonia: Iţi mai aduci aminte de atâtea nimicuri? 
Zail: Da. 
Sonia : Erai obosit. O presimţire vagă te-a ţinut treaz 
toată noaptea. 
Zail: Mă credeam în vis. 
Sonia : Ce vis urât. 
Zail: Da, urât. 
Sonia : Şi vrei să uiţi ? 
Zail: (Lipsit de convingere) Nu... 
Sonia : Poţi uita? 
Zail: (Cu multă energie) Nu ! 
Sonia : Dacă eşti slab, îţi iau eu locul. 
Zail: (Cu blândeţe) O să mă ajuţi ? 
Sonia : (Cu pasiune) Da. 
Zail: Nu mă vei mai părăsi ? 
Sonia : Nu. 
Zail: Sunt atât de singur. 
Sonia: Eşti un nenorocit, (Se uită lung la el O pauză. 
Se sărută). 
Zail: Nu te ’nspăimântă suferinţa ? 
Sonia : (Cu ură) Nu, Nu. 
Zail: Drumul e lung. (O pauză). 
Sonia : Povesteşte mai departe. 
Zail: .,.Şi am trăit 6 luni într’o celulă unde nu pătrun 
dea lumina zilei, (Râde) apoi m’au judecat. In 
lipsă de dovezi m’au condamnat la 2 ani închi 
soare... Fără lumină... nici-o carte în singurătatea 
aceea rece. 
Sonia : Aşa, vezi trebue să ucizi. E dreptul tău. 
Zail: Sânge... sânge... 
Sonia : Vor plăti scump faptele lor. 
Zail: Sonia! (Ii mângâie mâinele). 
Sonia : Te-am aşteptat trei ani. 
Zail: Sonia! (Ia capul Soniei între mâini şi-l sărută 
lung) Femeea mea. (câteva clipe tăcute). Vei fi 
soţia mea. 
Sonia : După izbândă. 
Zail: Eşti crudă. 
Sonia : (Zâmbind) Nu... 
Zail: Câte odată. 
Sonia: Nu. Sărută-mă... îmi plac buzele tale. (Pau2ă). Să 
plecăm. 
Zail: Priveşte cerul. 
Sonia : E negru. 
Zail: Vine furtună. 
Sonia : Haide ! (Se scoală) Unde eşti ? La ce te gândeşti ? 
(Pleacă amândoi. El, uitându-se la ea). 
Cortina 
Scarlai Callimaclti