PUN
Sonia :
Zail :
Sonia:
Zail :
Sonia:
Zail:
Sonia;
Zail :
Sonia:
Zail:
Sonia:
Zail :
Sonia:
Zail :
Sonia;
Zail :
Sonia:
Zail :
Sonia:
Zail :
Sonia:
Za//:
Sa/z/a:
Zail:
Sa/z/a:
Zail:
Sa/z/a:
Za//:
Sonia:
Za// :
Sa/zz'a :
Zail:
Sonia:
Za//:
Sa/z/a:
Za//:
Son/a:
Zail;
Sa/z/a:
Za//:
Sa/z/a:
Za/7:
Sonia:
Zail:
Sonia:
Zail;
Sonia:
Zail:
Sonia:
Zail:
Sonia;
Zail:
FEBRUARIE 192S
Sonia:
Da.
Zail:
Lasă-mă să citesc. (0 priveşte cu disperare)
Citeşte, iubitule.
■(Zail încearcă să citească. Sonia se retrage
într’un colţ al odăii).
Sonia:
Zail! (0 pauză de câteva minute) Zail! (Se
apropie de pat şi se pune în genunchi) Zail
ascultă*mă !
Zail :
Iar ţi-e frică de mine ?
Sonia:
Eu.. eu...
Zail :
(Cu bunătate) Suntem toţi slabi.
Sonia:
Mă iubeşti ?
Zail :
Da.
Sonia:
0 să mă iubeşti întotdeauna ?
Zail :
(Cu o voce stinsă) Da.
Sonia:
Trebue să vorbesc. Zilele şi nopţile trec încet
şi durerea mea devine din oră, în oră, mai
grea. Mă simt slabă, fără puteri. Numai pot
să mint... să te mint... Da, să te mint.
Zail :
Să mă minţi?
Sonia:
(Cu vocea răguşită şi repede) M’am... m’am
vândut...
Zail :
Te-ai vândut? (Suspină profund. Se uită lung
la ea).
Sonia:
Ne trebuiau bani.
Zail
(Ca un ecou) Bani.
Sonia:
Trebuia să plătesc medicamentele.
Zail :
Picăturile mele.
Sonia:
Şi lemnele.
Zail :
Si doctorul...
Sonia:
(Cu violenţă) Tăci! Destul.
(Continuarea în numărul viitor)
Scarlat Callimachi
LA REVUE EUROPEENNE
Edmond Jaloux
Valery Larbaud
Andre Germain
PhiEippe Soupault
G III Richter, Berlin
Dfir Sfurm 9 H. Walden Berlin
Les Feuilles Libres, Paris
Alta Tensione, Milano
T No. 14
Nu.
Sonia !
Nu, nu astăzi, mâine, poate...
Mâine ?
Poate ?
Vorbeşte-mi acum.
Nu. Nu pot să-ţi spun adevărul.
Sunt bolnav.
(Cu mai multă putere) Nu.
Foarte bolnav... voi muri... în câteva zile.
Nu-i aşa ? Ţi-am spus...
N’ai să mori.
Ţi-a spus tot adevărul...
(Neînţelegând) Cine ?
El.
(Distrată, obosită) El ?
(Cu nerăbdare) El, doctorul.
A spus că te vei vindeca... Răbdare.
(Cu bucurie) Atunci ?
Sunt atât de neliniştită.
(Gânditor) De câteva zUe eşti atât de tristă...
îmi vorbeşti cu frică. Pare că ţi-ar fi frică de
mine. Ai urme de oboseală pe faţă. Privirile-ţi
sunt duse... mâinele-ţi tremură, când mă a-
atingi. Plângi adesea.
(încet) Plâng?
Plângi în ascuns.
Zail!
Vorbeşte-mi!
Peste câte-va zile.
De ce-mi ascunzi ceva ?
Nu... da... mâine, mâine...
De ce mâine?
Eşti bolnav, slab...
Vorbeşte-mi! Mi-e teamă de necunoscut. O
mul e atât de slab şi soarta sa atât de crudă.
Crudă ?
Spune-mi adevărul.
Mâine...
Nu.
Lasă-mă. Fii bun şi mare. - •
Mâine voi fi şi mai slab.
Nu. (Tăcere lungă).
Dumnezeu a făcut omul mic şi slab. Univer
sul e mare şi rece, iar fiinţa mică care se nu
meşte «om» umblă în acest univers şi tre
mură. căci totul în jurul lui ţipă, plânge sau
râde : viciul şi nebunia... (Cu ură) virtutea, ier
tarea, dragostea şi toate aceste spectre nu
sunt făcute decât ca să roadă sufletul şi cor
pul acestui „om“. Nu mă asculţi ? Dumnezeu
a creat omul ca să-şi râdă de el.
Zail (Cu frică) Destul!
Iată omul său, (Râde)
Eşti nebun ?
Nebun ? Nu... dar ziua fatală va sosi şi raţiu
nea mă va părăsi..
Destul! (Cu frică) Destul !
(Linişte)
Dă-mi o carte... Vreau să citesc.
(Cu blândeţe). Ai să oboseşti iubitul meu.
Vreau să citesc.
Nu mult.
Nu mult. (Ea îi dă cartea) Eşti supărată?
Nu.
Sunt bolnav, foarte bolnav.
Nu e adevărat.
Da, sunt foarte bolnav, trebue să ai multă
răbdare cu mine...
ATTENTION !
Bureaux: Str. Batişte 31 Bucarest
CALLIMACHI
Tip. «REFORMA SOCIALA»