Anul II No. 39“40 j Sâmbătă 21
Aprilie 1923 j Exemplarul
3 Lei — Apare Sâmbătă
Port Vechi de Nargyerite Crissaf
FocuJ de paie cu ocazia votărei constituţiei ne dă din
nou prilejul de a face constatări pline de amărăciune cu
privire la capacitatea noastră de reactiune. Am crezut —
chiar şi cei mai cinici — că curentul în contra acestei
ţ ' ■'< vi-’ h-r ’• •• •••l.r— « V. ’ frid! t
se-le, .-a trezi conştiinţa celor lumina-. • va s .ru ia răga
zul convenţionalismului politie şi va împiedică, noua
constituţie să fie statutul unei as'ociatiunr financiare. Din
nou, optimismul nostru culpabil a fost pedepsit, iluziile
noastre naive au fost amifeite, încercarea noastră ultimă
de a păstra cel puţin o singură credinţă — acea în puterea
de intuiţiune a unui popor — a fost zadarnică. Nu vedem
de cât calcul diabolic şi meschin deoparte — indolentă şi
desinteresare de cealaltă parte. Rareori mediocritatea sub
aspectul ei de ucigătoare monotonie s’a înfăţişat p'rivirei
contimporanilor mai definitivă de cât aşa numita luptă
în contra violentei guvernamentale care a. impus sub stare
de asediu Constituţia. Dacă e adevărat că entuziasmul
este corolarul mişcărilor generoase, a luptelor de idei, a
frământărilor nobile - aceasta verifică indiferenţa far
dată, elanul silit, totala lipsă de convingi v î eu care s’a
combătut şi s’a apărat aşezarea noului fundament, juridic
al Statului Român. Deoparte şi de alta mercenari politiei
lipsiţi de cultura idealului, de însufleţirea firească a celor
ce_şi apără o credinţă, de sinceritatea conştientă şi inco-
ruptilă a omului politie.
Si, astfel, în revoltătoarea banalitate a faptelor diverse,
cu oareşicare decor de baionete şi drapele naţionale, a-
proape neobservată în haosul anarhiei antisemite, furi
şată, fără discuţie, compromisă de platitudinile ireveren
ţioase ale apărătorilor ei şi trivializată fără de rost de acei
ce ar fi voit să o împiedice, constituţia trecu — ea un
mare act istoric care mâine va figura ca o sugestivă, a-
tracţiune în bagajul politic al cutărui partid sau în pros
pectul de emisiune al cutărei bănci.
Şi totuşi, ce probleme grave atinge noua orânduire, în
cepând cu dreptul de proprietate, care din sacru şi invio
labil devine o funcţiune socială. însuşi Oulianof Lenin ar
trebui să acorde paternitatea acestei doctrine precursoru
lui său Kropotkine, căci iată-ne în plină anarhie, care
deplasează caracterul individual şi statornic al proprietă-
ţei transformându-1 într’o noţiune de dinamică socială, al
cărei arbitru va fi un parlament eu o majoritate de două
treimi ales pe baza unei legi electorale necunoscute. Care
este v ar ea, astăzi admisă,, care va. putea rezista mâine
acestei doctrine consfinţite 1 ? Bunul imobil? Dar el se ia
şi se împarte. Titlul de rentă? dar el se anulează pentru
degrevarea-statului. Munca. — dar ea devine ob
pentru, interesul general.
Iată toate barierele ridicate — iată intervenţionismul de
Stat întronat în tiran, mânuit de guvern — iată drepturile
civile suspendate, iată dictatura instituită pe ţărmul celă
lalt. al haosului anarhic, trecând această punte de brutală
şi criminală demagogie. Iată România — câmpiile elizeene
-,le unui plutocratism medieval, în care cheia drepturilor
♦
civile,, în fiecare caz în parte, o deţine „cornul, minis
trul, prefectul sau vardistul din coiful străzei.
Da,] se a oi întreba unii — un partid de ordine, de
tradiţie, poate el impune un asem -nea regim periculos sie
însuşi? Nu-şi taie el craca de sub picioare? Ei bine — is
toria se însărcinează cu răspunsul. J-M* ,r- numenul inerent
- " SSttg. U, ^
a .ia? p;-> c ••orr.veii şi t .< m*... ,;erre. Este abuzul
devenit sistem este lărgirea celulei incomode în care te
închide legea — care apoi devine piaţa publică unde se
ridică eşafoduri şi spânzurători. Astăzi,, un partid politic
cu o vastă organizaţie economică, cu mari interese finan
ciare şi participări industriale, cu un număr mare de
membrii fideli în magistratură, în armată, în administra
ţie, cu legături mărturisite sau oculte,, impune— în vidul
c reiat prin pomparea tutulor drepturilor — legea Jui. Este
o directivă, este o voinţă, pe cari unii o resimt ea o bru
talitate, dar, în definitiv., este o energie.
Dar ce va fi, dacă, în jocul liber al forţelor politice,
acest partid nu va. mai dispune mâine de aceiaşi putere şi
va fi dat 1a. o parte? Legalitatea # suprimată, libertatea o
legendă, tara va fi pradă arbitrarului, anarhiei, haosului?
Lipsind acea unitate de conducere dictată de vastele in
terese economice ale unui partid, stalul se va desagrega —
căci principiul funcţiei sociale esenţial mente dinamic şi
evolutiv, el poate indica o direcţie —- dar nn poate fi o
bază legală — pentru că nu exprimă un raport stabil.
Iată consecinţele funeste ale acestui intervenţionism,
care sub masca unei democratizări i u ascunde nici măcar
intenţia unei socializări lente ci die.j deadreptul la calea
impilărei prin mijloacele dictatori;. •• ale partizanilor, a in-
terprinderilor afiliate partidului interesat, care,, la adăpos
tul ipocrit al unei dialectice constituţionale-îşi va atribui
el însuşi dreptul de folosinţă şi de control asupra tutulor
bogăţiilor publice şi particulare.
Şi este simptomatic faptul: intervenţionalismul acesta
de stat nu este legislativ, corectiv al raporturilor, nu are
în vedere mărirea proelucţiunei, de pildă — el nu se ocupă
de cultura grâului sau a sfeclei de zahăr — de intensifi
carea. producţiei miniere sau petrolifere — de exploatările
forestiere sau de navigaţiune — el schimbă raporturile de
proprietate, el creiază privilegii în Vnntrul aceleiaşi cate
gorii având ca unic criteriu nuai: a politică — el ridică
nenumărate bariere dezvoltărei 1:... re„ prin tot felul de
îngrădiri, de particnlarisme, de exi opţiuni, tot atât de
nejustificate pe cât de inconsecvente, toate în virtutea
aoeluiaş drept de deplină stăpânire.
Consecinţele nu vor întârzia. Ele vor fi grave. O spunem
cu toată seriozitatea şi cu regretul de a constata că ten
tativa de a. se înlătura dezastrul care ne aşteaptă a nau
fragiat. Valurile evenimentelor zilnice au acoperit pră
pastia, dar ea se poate redeschide în curând,, aiurea, şi
atunci — vae victis.
Timpurile cari au dat Florenţei pe Macbiavel an trecut
Pe malurile Dâmboviţei parodia aceasta poate să devie
sinistră. Şi să nu uităm că încă nu trăise Karl Marx.
St. F. VIDRAN
Jeny
Ai îmbătrânit, băiete,
Cântând stihuri şi ştafete,
Potrivind, ascuns de lună,
Vorba } n fluier, care sună,
Lumea plânge ele necazuri,
Tu-ţi pui gândul pe atlazuri
Şi de dor de vânt şi mierle,
Faci cu acul fir de perle,
Iţi ungi rănile cu-argint,
Te alinţi cu zări ce mint,
Şi-ţi faci cugetul hotar
Infe înger şi măgar.
— Ah! de când nFa fost iubit
Felul meu s-a ismenit.
Gura-i rece, de nălucă,
Mi-a lăsat viata năucă.
Fiinţa-i mică de otravă
Mi-a.' făcut carnea bolnavă,
Fieş’care os mă doare
De-amintire şi lingoare.
Şi pentru că nu am ştire
De-mi. voi mai veni în fire
Şi de o voi mai vedea
Strânsă sub mustaţa mea,
! | ' j
Ca un şarpe ce se sbate
Suferind de cinci păcate,
In stihuri m’am hotărît
Să-mi trec noaptea de urît.
Că dacă mai r r n- vie .
’.'f . ..
O citi şi o să vie.:. A
T. Arghezi
Modernismul fesftrului 6a Paris
Trupa Pitoef de teatru modern care dela 1 Oct.
1922 lucrează la teatrul „Champs-Elysee'’ din Pa
ris joacă acum cu un succes imens piesa lui Pi-
randello: Six personages en quete d’auteurs. Pie
sa e foarte ciudată, nu prezintă cohesiunea
logică obişnuită pe scenă, şi nici un fel de deco
ruri. S'a remarcat cu această ocazie o nouă forţă
de seamjăj a teatrului: D-ra Helene Amande.
La Roma, sub conducerea prietenului nostru Bra-
gaglia, fiinţează Teatro degli Independenţi cu un nu
măr restrâns de locuri a. câte cincizeci de lire, vi
zitat de toată aristocraţia intelectuală şi de naş
tere a Italiei, pentru repertoriul său select. S’a ju
cat de curând, într’o singură seară: „L’Uscita” drama
celebrului Luigi Pirandello, interpretată de Maria
Cârmi, „Una Pantomina” interpretată de o artistă
rusă şi, tot cu Maria Cârmi, ,.Bianco e Rosso” a lui
F. Marinetti, şeful şcoalei futuriste italiene, — pie
setă trimisă ,,Contimpbranului” şi publicată în nu
mărul de faţă.
Pievvot de Dida Solomon
