ALBA Şl ROŞUL
Sinteza 1
Puternicul. — 35 do ani, îmbrăcat modern în
negr 11 .
Dulcea. — 25 ele ani, îmbrăcată modern, în
negru.
Roşul. — (A doua fiinţă a lui Puternicul) voi
nic, îndesat, 35 de ani, faţa şi părul vopsit în
roşu, pyjama roşie cu mânecile largi.
Alba. — (A doua fiinţă a Dulcei), firavă, pali
dă, 25 de ani, faţa şi părul vopsiţi în alb, tunică
albă.
F n ndalul de stofă neagră. O bancă de grădină,
în lemn negru.
Puternicul, în picioare, cu ochii spre cer îmbră
ţişează cu patimă pe Dulcea, tot în picioare, cu
ochii spre cer. Ei nu văd pe Alba şi Roşul care
zac culcaţi pe spate, cu capetele despărţite, aproa
pe de ra m pă şi cu picioarele ca şi împreunate sub
bancă.
Puternicul. — Te iubesc ! Cât te iubesc! Nebu
neşte ! Tu eşti idealul de lumină mântuitoare în
oceanul întunericului. Tu eşti o scară de lumină
ce se înalţă către Lumină ! Merg, dar în curând
voiu sburâ. Fiecare sărut al tău îmbărbătează ari
pile mele... Dulceo ! Sue-te odată cu mine ; ajută-
mi să mă sui.
Dulcea. — (ludndu-se la întrecere în clelir). Da,
dragostea mea. Sunt scara ta ele lumină, dar scur
tă şi şubredă. Aş vrea să’ m i multiplic corpul la
infinit. Ai avea astfel un miliard de trepte de
carne, sânge, sentiment pentru a te sui spre Lu
mina. Dar spune-mi : eşti fericit ?
Puternicul. — Da.
Dulcea. — Totuşi, zăresc o umbră de tristeţe
în ochii tăi.
Puternicul. — Nu, nu ! Ba da... Şi tu desigur,
suntem fericiţi, dar o umbră întunecă bucuria
noastră. ■ ;
Dulcea. — Sunt hainele noastre negre, care nu
luminează.
Puternicul. — Fiecare iubire poartă cu sine
doliul după ceva.
. — Chiar, dacă am fi îmbrăcaţi în roşu,
iot puţină bucurie ne-ar da acea culoare, pentru
că negrul înghite ori-ce culoare. Noaptea e adân
că.
Puternicul. — Nu o umbră, ci un zgo in ot tur
bură fericirea noastră. Ia ascultă-cele, două fiinţe
vii care sforăe.
Dulcea. — Le uitasem ; aproape că nu se mai
văd. Asta pare puţin de sânge. Cealaltă pare pu
ţină zăpadă.
Puternicul. — Sforăe şi ea ?
Dulcea. — Nu. Alba suspina în somn.
Puternicul. — Nu e chip să fii odată singur.
Prezenţa fiinţei celeia care sforăe mă apasă pe
umeri ca o şubă. Nu te poţi îmbrăţişa şi iubi bine,
în astfel de condiţii.
Dulcea. — Nu te terne.. Iubirea bir ne totul !
(Se îmbrăţişează).
CORTINA
Sinteza II
Fundal de stofă albastră. In faţa fundalului
un divan albastru. Puternicid şi Dulcea sfârşiţi
Fi abătuţi, se îndreaptă spre- divan silindu-se să
nu calce pe Roşul şi Alba ale căror trupuri zac
întinse cu capetele despărţite aproape de rampă
şi eu picioarele ca şi împreunate sub divan. Pu
ternicul şi Dulcea se tolănesc pe divan.
Dulcea. — Puternice, scump ideal, mai mult de
cât divin, mor. Sărutările tale m’au stors, m’au
rupt. Dă sufletului meu o clipă de răgaz. Mă tem
că ’nnebunesc sau mor.
Puternicul. — Şi eu sunt lovit de moarte în
furibunda desfătare a sărutărilor tale. Sunt bi
ruit, sleit.
(Deodată sar în picioare. Alba şi Roşul. s e în
tind a-lene, apoi încep să sară nebuneşte, în timp
ce Puternicul şi Dulcele pcir leşinaţi, nemişcaţi.
Salturile Albei şi Roşului devin frenetice. Atun
ci Puternicul şi Didcea se trezesc clin moleşealci
lor şi încep iar să se sărute. Asta potoleşte mişca
rea Albei şi Roşului, cari devenind prevăzători
şi, felini, se retrag după divan, unde rămân fără
să m işte. Alba clupă Dulcea, Roşul după Puter
nicul).
Dulcea. — Mă iubeşti %
Puternicul. -— Mult ! Dar tu 1
Dulcea — Mult.
Puternicul. — Regreţi l
Didcea. — Nimic. Dar tu %
Puternicul. — Nimic. (La aceste cuvinte, Ro
şul se repede asupra Albei, o trânteşte la pământ
şi aproape că o sugrumă clupă divan. Puternicul
Trisinteză de Marinetti
■ L,!/ I . j ■ l ■ : >. ! < I h . ■ 1':
Tradusă după manuscris de M. MIRCEA
şi Dulcea continuă să vorbească fără să observe
ce se petrece în spatele lor).
Dulcea. — Cât oare va dura fericirea noastră °l
(Alba şi Roşul s’au sculat,,şi rămân nemişcaţi
şi drepţi după divan).
'nicui. — întotdeauna !
Dulcea. — Cine ştie ?
Puternicid. — Se zice că orice dragoste are o
viaţă mijlocie de trei ani. (Pauză). Se zice că dacă
dragostea supravieţuieşte primilor trei ani ajun
ge mai întotdeauna fericit până la al zecelea.
Didcea. —■ Peste zece ani, am,să fiu. bătrână ;
voi avea 35 de ani.
Puternicul. — Şi eu 45 ! Ce-are-aface : devre
me ce sorb infinitul depe buzele tale ! Sărută-mâ,
Aşa, toate umbrele au dispărut. .
(Bianca trece m âneca ei largă peste capul Dul
celui. Roşul face la fel cu mâneca pyjamalei lui,
peste capul puternicului).
Puternicid (desbărânclu-se cu un gest brutal
de contactul acesta, îmbrăţişează cu patimă pe.
Dulcea. îndată Alba şi Roşul se înghemuesc
lângă fundal, la dreapta şi la stânga, aşezaţi-la
pământ, cu mâinile întinse, trişti ca doi cerşe
tori neluaţi în seamă). — Şi acum, să dansăm.
Am o poftă nebună să dansez.
Dulcea. — Şi eu. Puternicid şi didcea dansează
un vals tărăgănat, înlănţuiţi dar cu feţele despăr
ţite una-cle-alta. Didcea tri m ite sărutări Roşului.
Puternicul trimite sărutări Albei).
CORTINA
Sinteza III
Fundal de stofă neagră. Pe banca neagră, Pu
ternicul şi Dulcea, adormiţi, tresar ca sub povara
unui vis urât. Aproape,de* rampă, Alba şi Roşul,
complotează în genunchi, cu spatele la public.
Alba. — Am plâns. S’au iubit. Am minţit. S’au
sfâşiat, Iar acuma, continuă să se chinuiască în
somn d N’au nimic ca să sufere. Au creat o du
rere artificială.
Roşul. — Nu puteam mistui fericirea. Nimeni
n’a poate m istui. Toţi o varsă. Fită-te cum visu
rile lor se chinuesc unul pe altul. A venit vremea
să lucrăm. Hai !
(înaintează pe brânci. Când sunt la picioarele
Puternicului şi Dulcei, sar asupră-le, încercând
să’i sugrume).
Puternicul (luptându-se cu' Roşul). — Ajutor !
Ajutor !
Didcea (luptându-se sălbatec cu Alba). — Aju-
ior î Ajutor !
Puternicul (desprinzându-se, către Roşul). —
Te recunosc, canalie ! Eşti a doua fiinţă a mea !
Eşti inchizitorul, călăul l Te crezi stăpânul meu !
Nu eşti şi nu vei fi ! Eşti o culoare. Eu sunt vo
lumul tău. Fără memoria mea, tu nu poţi trăi.
Am puţintică 1... Pretinzi să mă monopolizezi. Nu
mu. SL.u ia dispoziţia ta pentru lupta finala.
Dar nu aici. {Apoi întorcându-se către Dulcea),
La revedere, Dulcea mea. Sa m ă scap de canalia
asta şi mă reîntorc-
Dulcea. Ai dreptate. Nu acostam locul-pen
tru curmarea unor vechi răfueli. Mă descurc ^de
această stupidă şi aşa-zisă.prietena şi ma^ reîn
torc. Pe urmă, ne vom iubi în pace şi fără mar
tori.
puternicid. —- Ş'. fără întrerupători.
CORTINA
(Trei secunde, apoi după două lovituri de re
volver).
Autorul. (Vine la rampă) • Vreţimlesigui sa
aflaţi ce înseamnă aceste două împuşcaturi. Sunt,
pe-alese, sinuciderea Puternicului şi a Dulcei,
sau, sinuciderea prea trecutei Alba ş 1 a p:ea în
vechitului Roşu. Pe-alese, zic, pe-alese, pentru ca
mi-e groază de un simbolism precis.
F. T. MARINETTI
Când vine noaptea
copiii, din cer
sparg jucării de âur
şi le rostogolesc pe bolţile cerului
Adorm apoi
cu pletele lumină peste risipa cea de aur
şi nimeni nu ştie ce visează atunci
copiii.
Copiii pământului
când vi|ne noaptea,
goi şi flămânzi
cu pumnii mici încleştaţii
pe beznele dureroase ale ochilor
adorm şi ei visând,
şi toată lumea ştie ce visează atunci
copiii...
Căci clopotele nopţifi trec încet pe sus
aproape... aproape... tot mai aproape,
aşa precum treceau odinioară
pe ape
paşii lui Isus.
TANA QUIL
Cei osândiţi...
Vina aţâţărilor neomeneşti şi a gălăgioaselor pro
cesiuni studenţeşti, n’o au numai ocârmuitorii noş
tri, unii preoţi îndepărtaţi de seninătatea /textelor
evangeli c,. unele prea .cinstite, şi cam sbârcite feţe
de cucoane ortodoxe, tete bătrâne, bişericoase dar
şi o parte din ticăloasa burghezime ovreiască.
Ne vine extrem de greu s’o mărturisim. Ştim cum
se răstălmăcesc cuvintele. De aceia se cuvine să
osebim neghina de grâul curat. Există o negus-
torime ovreiască oropsită de Dumnezeu, de ne
legiuirile legilor actuale şi sărăcia în care, se sbate.
E numită nu ştim din ce pricini: burghezime. No
rodul nerod crede c’are comori ascunse în burtă
şi sub chelie. Mai există încă 0 sărăcime ovre
iască pieritoare de foame, lăsată pradă sunătoarei
filantropii a chiaburimei. Stratul acesta e însă ne
cunoscut, pentru că e tare greu şi tare căzut la
fund.
Dac’ar cunoaşte cineva truda, suferinţă aceasta tă
cută şi umilă neîndoios că n’am mai fi martorii
acestei uriaşe stupidităţi, zisă mişcare antisemită.
Există însă un altfel de Strat ovreiesc, uşure ca
spuma, umflat şi trufaş.
Parveniţii. Oamenii aceştia înăcriţi de umilinţele
la care au fost supuşi toată vremea cât au slu
jit ga măturători de dughene şi calfe de halviţari,
ajunşi acolo unde se găsesc astăzi, nu cunosc de-
-cât o singură pasiune: răzbunarea.
Se răzbună cu cruzimea nevinovată a zevzecului
caraghios şi grotesc. Nu se răzbună însă niciodată
împotriva celui sus pus, ci împotriva celui orop
sit şi împilat.
Celor mari le ling făţarnici tălpile picioarelor, iar
pe cei mărunţi îi hulesc cu hulă şi-i scuipă cu muci.
Cunoaştem un fost băiat de prăvălie, astăzi co-
poţat în vârful unei mari instituţii care a subvenţionat,
din belşug ,,Cuvântul studenţesc”. .
Domnul ţine să fie socotit ,,rumun” (expresia
e a d-sale) şi e prieten care se trage de buric c’un
mare păstrător al ordinei. Şi pentru că ,,roităr col-
năr” (cum spun ovreii moldoveni) pecetluit pe frunte
şi cu epoleţi pe, umeri îi face cinstea să soarbă câte
o ţuică împreună şi să sugă o măslină, domnul, vrea
să fie mai român decât: e şi a dăruit o respectabilă
humă, pentruca bieţii studenţi tpieritori de foame,
să-şi scoată mai departe ,,Cuvântul studenţesc”.
Pentru o gazetă- scrisă citeţ poate că n’ar fi fă
cut niciodată această măreaţă jertfă: Dar domnul
este antisemit şi cei mai periculoşi sunt încă an
tisemiţii ovrei..
Cugete însă, cititorii, cât de slăbănogi suntem noi,
ceşţialalţi, osândiţi să. înfruntăm mânia şivoiului anti
semit din dreapta şi din stânga? Cretinii ne vor trece
şi pe noi printre rândurile jidoviţilor iar prostia ve
selă printre rândurile psiho-pa'ilor, porecliţi huligani!..
ion calugaru