Lamento
Ploi de Martie, tragedie citadină
arborii-şi fac semn ca surdomuţii.
Pentru spectacolul de adio
plângeţi lacrimi de făină, sonerii, lumină
de Sfântul Bartholomeu al afişelor.
Dinspre bariere noaptea vântuie —
treci între cristalele, feeric, deci —
pe rugul lăuntric răstignită,
în dâra farului, snop imponderabil
ritm discret pneu rostogolit.
Şi s’au aprins stelarele vitrine
cumplit Negrul (tău) se strâmbă în carton
înghite felinarele câte unul
la intrarea în teatru va dansa,- va dansa;
— Nu mă vezi, sufăr, sub Cilindrul inutil.
1920. I. Vinea
Coroana
şi literatura
Cloiia militară niu-ii mai atraige pe reig'i. Laurul
vei de îi ispiteşte mai mult decât frunza de aur şi
rubin. Frederic al Il-leiai o dispreţjuise până intri atât
ca o părăsi a în mocirla câmpului) de luptă^ şi odată
stăpân pe biruinţa disputa poeţilor zadarnica satis
facţie a versificărei ei..
bol osul şi ponoasele acestei deşartă citim i suve
rane le-a, tras Volltatire. Căci în spinitluaUull secol, 'li
teratul era susceptibil de a! fi tămâliat sau cjibmăgit,
după circumstanţă. Gentilomul îi respecta căpăţâna
dar pentru spinare şil buci n’a;vea b în schimb, nioii o
favoare. (Exceptând ratele cazuri de invertire). Se
vede că le considera ca participând dintr’alt individ
decât al celebratului venerat. De curând totuşi, se
afirma în E raniţa, că literiile au fost maii fericite sub
absolutismul de odinioară decât sub democraţia de
astăzi. Pe atunci se'aicordaiu artiştilor sarcini: ştii pen
siuni ca’r le înlesneau truda lor creatoare. Miicild
restrângeri impuse libertăţii de cugetare erau uşor
şi ou o cât mai multă graţie eludate de acei maeştri
ai exprimării. Aceasta face parte, de altfel, dlintr’o
estetică susţinută şi de contimporani. Iar corecţiu-
nile. corporale, păţaniiiile voltairiene, au fost simple
întâmplări, pasibil stimulente.
Dar dorim artiştilor noştri, cari trăesc, incontes
tabil în cea mai absolutistă dintre monarhiile exis
tente 1 , toate bunele roade aic unui asemenea regim
proprice spiritului creator. Dinastia noastră, e fără
îndoială, întristată de o grafomamie hereiditară. Pă
catul a 1 fost moştenit, odată c,u coroana, deia răpo
sata Carmen-Sylva pe care răul a ţinut-o până la
bătrâneţe ceeace dovedeşte că năravul literar nu
strică vieţei.
La Regina Maria, ca urmaşă idjjrectă, -se presu
pune a fi> doar-un caz bana)l : de molipsite. Poeme în
proză, feerii 1 !, drame şi nuvellă, complicate cu apucă
turi picturale, generos risipite într’o argintie recoltă
de cuini. Iar uf filmele ştiri spun că mollimai n’a cru-
iţat nici: regaliele vlăstare, -că regina! Elilsâbetai îşi în
cheagă nostalgia în strofe, că prinţul Cairof eh el tu-
eşteîn între prinderii culturale un prisois de inspira
ţie deviată, că cea mai tânără dintre domniţe s’a
dedat cu pasiune, viciului literar. O atât' de bele
tristică Dinastie şi totuşi o Curte atât de puţin aca
demică ! O din tio ară orice prinţişor italian cu o sută
de mii de supuşi, se socotia umilit fără câţiva ma
eştri., adunaţi cu jertfe, de pretutindeni la serbările
şi concursurile castelului. Mecenatul a bântuilt până
la exagerare în Germania, pe lângă zecile d'.e mi
nuscule tronuri şi a pricinuit acea minunată desicen
tralf'izaire culturală care face astăzi forţai sufletească
ă naţiunei. Ou toate acestea! feudalii ni au socatiSt, că
pentru persoana' lor augustă scrisul ar fi un dar de
strictă necesitate-. In marea; feiudă hohefnzolermliiană
a G arpa ţii or însă, în care o tradiţie de cărţi poştale
ilustrate arată de câteva' decenii poetesele cu scep
tru visând rime pe malurile' Peteşului, nu s’a'u dat
decât rare spectacole de' gală., în' franţuzeşte, pen
tru delectarea „damelor" de onoare, a Jojei ;anba_
sadoriale şi a corpului de gardă selecţionat. Scriito
rii se strânig în cafenele, savanţii în cluburile poli
tice, nici o sforţare n’a finis vreodată să-i grupeze
în jurul jpersonaldtăţeii care se vreai aictiivă, acapa
ratoare şi variată a celei mai propagandiste dintre
Regine. Pentru a contopi cele două lumi /ijreme'dlilal-
bil dezunite şi opuse, ale oligarhiei rafinate şi ale ob
scurei! noastre burghezii orăşeneşti şil ai pironi dea-
supră-Je steaiua unui ideal comun, numai. Curte'a 1
noastră despotică era indicată.
Totul s’a mărginit la, câteva volume de mare lux,
în vitrină. S’a crezut 'poate prea mult, în singura
forţă a exemplului.
E ceva.
Dar pentru asta să fi' fost altfel conţinutul.
I. Vn.
N. Davidescu
Inscripţii (Ed. Cultura Naţională)
I11 literatura, română, poezia lui N. Davidescu,
fortificată pe initransigeinţe estetice, îşi fixează des
tinul, alături de creaţlunile excepţionale, într’o lentă
dar statornică pătrundere în spiritul public. Deâlt
fel nimic mai firesc. Fără evoluţie, poezia; româ
neasca a trecut lai un moment dat în djaigărul unui
simbolism ce nu-şi găsea justificare nicii în sensi
bilitatea, niicii în modul nostru de a privi luimeat ex
terioară. Această ,pre,maturitate a făcut ca simbolis
mul să lâncezească mutîă vreme, floare exotică în
sol neprielnic, în regiunile sterpe ale acrobaţiei
verbale.
D. jDâvi;d,eţseu redă simbolismului definliţia lui
cea m,ai înaltă, cea maii intimă şi este prin aceasta
un întemeietor.
Ca o demonstraţiile severă împotriva desfrâului
prosaic, d-sa se întoarce cu profunde veneraţii, la
forma exterioară de expresie a versului pur. Poezia
sa se închide cm majestate în 'austeritatea unor a 1 -
lexandrinii desfăşuraţi înspre nebănuite rime ca va
lurile în spre falleze. Această formă de expres/iie
este o ehestfilune de predilecţie pur exterioară. Arta
expresiunii safe rezidă, în primul rând, în puterea
lăuntrică a versului. Poezia sa se arhitect urează
în propriile ei elemente, şi în această technilcă care
este însăşi o formulă a desăvârşim artistice, des
coperim chemarea d-fui Davidescu de a reda sim
bolismului întreaga lui vitalitate. Poetul îşi verifică
emoţia la lumina' logicei salle şi şi-o exprimă prim-
tr’o contopire a imidgilnei) în ritmu|l propriei ei ex
presii. Versul este mânat pe 1 clapele emoţionate alia
cuvintelor chemate anume pentru complectarea in
tegralei simfonii. Cuvintele îşi asumă, în poezie, un
sens de miraj, Alături de sensul lor original. '
Temele s,a)le? D. Davidescu este cercetătorul unei
vieţi superioare de incantaţie şi perdiţiume. Avântat
în ispre supreme cuceriri, va proclama dreptul la
supremaţie a' fiinţai umane:
...Şi isbuti-vom astfel să facem universul
Să ne privească în haos drept axa şi drept centru
A tot ce se petrece — şi isbuti-vom pentru
Ce facem noi, să-l facem să-şi schimbe în spaţiu
[mersul.
E sfidarea temerară cu accente de brutalitate hu-
goliană ce în curând în faţa realităţilor opresoare,
îşi va ; ceda pasul umilirilor:
...Dar strâns de a trupului meu închisoare,
Ca şi heliotropu ’ntr’un cavou
Mă răsucesc zadarnic după soare.
Am citat aceste versuri nu pentru va|to,are’a lor—
intrinsecă — ci penxru că în ele găsim oarecum cefe
două stări în cari oscilează sensibilitatea d-fui Da 1 -
videseu Elanuri vaste în spre infinit, desfăşurate în
armonii de trâmbiţi trumfajle şi retrageri cari au
câteodată ceva' din măreţila gra'vă a victoriilor greu
câştigate:
...Dar totuşi cugetă la lumea care
S’a strâns ca să-ţi împiedice chemarea,
Şi caută măcar prin resemnarea
Căderei tale, să te simţi mai mare!...
D. N. Davidescu este prin excelenţă poetul su
fletului, de azi strivit între cutremurătoare aspira
ţii şi tragice înfrângeri.
H. Lofar
Numărul viitor al
CONTIMPORANULUI
apare Sâmbătă 5
Maiu
Românii In străinătate
Eneseu în America, De Max, Ventura, Lyonnel. Alice-
Cocea, Clara Haskil, în vechiul Continent, au susţi
nut în străinătate iarna asta ca niciodată prestigiul sen-
zibilităţei artistice a românului. După succesele comedie
nilor cari au culminat cu triumful Alicei Cocea, presa fran
ceză la care se asociază cea belgiană, ameiucanâ, elveţiană
vorbeşte cu deosebite elogii de concertele Clara Haskil.
Natura muzicală deosebită a acestei pianiste, personali
tatea ei artistică ce depăşeşte eu mult însuşirile unei
excelente interprete, aii uimit pe toţi muzicanţii — ne spun
cronicarii cu autoritate, din occident.
Le Monde musteai din Ianuarie (Paris) sub semnătura
lui E. D. Delage :
,,Cu o aparenţă delicată, Clara Haskil este o artistă plină
de energie şi pasiune. Interpretarea ce a dat lui Bach e cu
totul superioară. Sub degetele ei, pianul capătă amploarea,
varietatea şi fineţea sunfetului de orgă.
Sonata op. 109 de Beethoven a fost redată cu cea mai
mare adâncime, iar Scenes d’Enfants de Schumann cu toată
frăgezimea şi delicateţea necesară...
Cât despre virtuozitatea artistei .ea este incomparabilă 1 '.
Gazette de Lausanne (11 Febr. corespondenţă muzicală
din Paris.
„Clara Haskil trebuie numărată prntre cei mai de frunte
interpreţi contimporani. Şi ne vom feri să-i dăm titlul de
virtuoză, fiindcă nimeni, ascultând-o, nu se gândeşte la
virtuozitate. îbciodată apoi n’a fost artistă într’o mai
splendidă stăpânire a forţelor sale.
Dar şi câtă emoţiune a stârnit între pianiştii, sinceri şi
musiciani, veniţi să asculte pe o colegă : Măreţ program
susţinut dintr’un capăt la altul cu o bravură şi eu o măes-
trie incomparabilă! Fie că Clara Haskil interpretează
opere de adânc, sentiment, fie că execută bucăţi de strălu
cire mai superficială, ea ştie să scoată dintr’însele maximul
de emoţiune de graţie şi de spirit. Şi cu dânsa putem fi
liniştiţi : succesele de rampă nu vor întunecă niciodată pe
muziciană în folosul virtuozei...“
(Gustave Dore)
The Neu'-York-Herald (Paris 25 Ianuarie) :
„In concertul ei de Marţi seara (23 Ian.) Clara Haskil —
o strălucită diseipolă a şcoalei franceze — a dat ca o mu-
siciană desăvârşită o interpretare devotată operilor maeş
trilor clasici. Virtuozitatea ei este impecabilă şi naturală.
A adăogat o bucată de Albeniz redată cu mult farmec."
Le Gdulois (Paris 29 Ian.) :
...Recitalul d-rei Clara Haskil a dovedit că această pia
nistă este tot atât de desăvârşită muziciană pe cât de stră
lucită virtuoză".
(Louis Scbneider)
Le Mânestrel (9 Febr. 1923) :
,,Un joc sincer, prob, care n’are în vedere decât opera,
tecbnieă precisă şi diversă, o sensibilitate multiplă, nuan
ţată, neturburată de ardoarea, temperamentului.
Independence Belge (Bruxelles 9 Febr.) :
„Concertul de eri al pianistei române Clara Haskil a fost
într’adevăr senzaţional. întregul program a fost executat
de d-şoara Haskil într’un chip pe care nu ezităm să-l nu
mim de neuitat (urmează o lungă şi elogioasă analiză a
programului). Cât priveşte cele două sonate de Scavlat şi
Asturias de Albeniz, redate într’un tempo vertiginos, exe
cuţia lor a fost uluitoare. A fost. o şedinţă dintre cele ce
nu se pot uita !...
Succesul d-şoarei Haskil stabilit dela început se trans
formă la sfârşit într’un adevărat triumf. Clara Haskil s’a-
afirmat ca una din cele dintâiu pianiste ale timpului".
(E. Closson).
Asupra aceluiaşi concert dela Bruxelles, cităm din „Etoile
Helge" : „...Clara Haskil este un temperament, o personali
tate dintre cele mai interesante şi cele mai desăvârşite.
Toate genurile de expresiune sunt redate tot atât de bine
în jocul ei, rând pe rând grav, pasionat, spiritual, duios
6hu strălucit. Nuanţările sunt minunate : uşurinţa, clari
tatea, fineţea tuşeului sunt pur şi simplu admirabile. Este
într’adevăr genial acest joc atât de perfect şi totuşi atât
de natural. Succesul mare! artiste a fost pe cât de entuziast
pe atât de meritat".
Expoziţii
D. Architect E. Soaneu-Algi diplomat de gu-
guvernul francez, deschide la Maison d Art în
ziua de Joi 26 Aprilie expoziţia sa de desene
şi architecturâ.
Un geoglavan smegmatic, al cărui nume sfârşeşte,
după cum se vede, cu un calambur transdunărean pe
socoteala propriului cap al purtătorului, îşi etaleaza
secreţiile intime pe paginile <tyn dos ale revistei
„Facla“ desigur fără ştirea directorului, totdeauna
surprins prin acea parte. E o încercare penibil coi -
nutâ. de a polemiza cu noi• Cocea, lămureşte-l tu.
Tot ceea ce putem face pentru Geoglavanul faclei
tale e să-i oferim un bilet de baie.