12
Noua Poezie Maghiară
O MIŞCARE MODERNA IN EXIL
înainte de războiu literatura modernă ungară se
grupa în jurul revistei „Nyugat" (orient) la Oradia
Mare. Cel mai reprezentativ poet al mişcărei era Ady-
Endre cu verbul vehement şi o putere de expresie
cosmică.
După 1914 întreaga literatură ungară părea desră-
dăcinată. Atunci prima voce o luă mişcarea „Tett" al
cărui director era Ludwig Kassak. Puternic învrăjbită
cu evenimentele politice de atunci, revista lor a fost
confiscată. Cu ajutorul juneţei pe care o câştigase în
juru-i Kassak scoase noua revistă: „MA" („Astăzi")
unde se întâlniră toate talentele tinere. Aerul încărcat
roşu al revoluţiei împleti tinereţea cu ideologia revo
luţiei care ar fi putut realiza când-va idealul artiştilor
dela MA. Şi lumea aştepta noul Christos.
Cu reacţiunea alba însă MA s'a exilat la Viena. Aci
apare prima „epopee a mulţimei" de Kassak. Acum se
modifică ? şi poezia fiindcă poeţii sunt sismografii tim
pului. O perioadă nouă, o fundare nouă, o limbă nouă
se naşte cu constructivismul colectiv.
Prima antologie a grupărei MA era omul cercetător
şi ros de nelinişte. A doua apărută acum de curând
e imaginea omului nou care s’a găsit.
Astăzi mişcarea modernilor din Viena ai căror cola
boratori sunt L. Kassak, Dery Tibor, Glauber, Nadars J.
Reiter R., Tamas Aladar şi Moholy-Naghy a devenit
printre celelalte cea mai curată şi consequentă din
Europa.
KASSAK LAJOS
Dacă n’ar fi decât după noi am fi fost morţi de
mult.
Primăvara sboară jos între ziduri ne întindem în
linişte trupurile
daţi uitării stâlpii de graniţă căci nu cunosc decât
lumina curata în care ne scăldăm
cerul şi norii ca mieii pornesc în depărtări şi noi
clănţănim în noapte ca fiarele înfometate
Nimic nu e de luat în seamă aci timpul prieteni a
mâncat pânze de păianjen şi din limba beţivilor s’au
făcut panglici de cântece
Iată vin oamenii săraci de peste dealuri îşi ridică
în palmă ochii în sus şi suspină ca isvoarele cari
seacă
am în mine cuvinte de spini şi fier frânt dar azi
nu pot vorbi
mă doare depărtarea dintre eu şi mine însumi
cine are să deschidă porţile de aur ale prăvăliei
noastre
Soarele a sunat şerpii pădurilor fluturii oraşelor
Mama şi-a pierdut copiii crescuţi cu pâine şi apă şi
deatunci trăim fără pâine şi* apă viaţă împrăştiată
Desen de CHARLES TEIGE (Fraga)
T A M A S A L A D A R:
GÂNDIM fără nelinişte despre culorile soarelui
surâdem
şi braţele amândouă le deschidem
AEnunate sunt speranţele
sunt legate de inimă cu panglici de gumă
aşijderea gândirea e o floare
rădăcinile şi-au drumul lor şi suferă
şi vântul nu poate într’una cânta
orbii trăiesc în lumină
sapa şi piatra în palma
sunt pierdute în fântână
muzica n'o mai auzim
cu steagurile ridicate privirile noastre înaintează
bunătatea noastră a îngheţat în săli
pe uliţi sub drape’e fără trupuri
hohotesc întrebările
departe înnoata păsările şi nu ştim care e îngerul
zorile şi primăvara ne aşteaptă
şi în adevărul într’aripat zăcem
aproape morţi
trişti poeţi.
ED LA EEVUE EUROPEENNE
L 'dl O M M E D E C H A I R
E T
L ’ H O M M E REFLET
D E
AA A X J A C O B