Full text: Contimporanul (48)

con cu temelia fibroasă năbuşindu-i gândurile, 
speriindu-i neputinţa. Ar fi vrut să strige în 
singurătatea de flacără de lângă fereastra sub 
care au tras aşternutul de zăcere. Un înger îi 
veni în ajutor şi bolnava îl zări, pe scaun, la 
căplătâi, deschizând ochii. Eră privirea unei fe 
mei străine, în haine de oraş, pe care o simţi 
în pogorîre, ca pe o atingere materială. 
— Cine eşti, suspină întrebarea, pe când cor 
nul fantastic se destrămă, şi pieri. 
— Sunt infirmiera cea nouă, sună lin răs 
punsul pe care bolnava îl înţelese şi-l turbură 
îndată, căci pe umerii străinei i 'se păru că vede 
zăpada unor aripi. Tăcu şi-şi strânse pleoapele, 
zădărnicind, astfel, deosebirea visurilor de rea 
litate, amăgire a fiinţei în fiinţă, deşertăciune 
care o ispitise până atunci. 
Mahalaua îşi împărţi copiii ca un sat de pes 
cari epavele 'unui naufragiu. 
In locuinţa şcolii directoarea trebuia să adă 
postească un profesor de franceză, d. Willy, şi 
o începătoare în învăţământ, domnişoara Lia. 
Părul acestei fete de 20 (douăzeci) de ani 
avea însuşirea turburătoare de a păstră înde 
lung miresmele cu cari eră îngrijit şi a le pre 
face, prin simpla dogoare a vieţii ei tinere, în- 
triun fel de emanaţie animală, proprie să o deo- 
sibească de toate celelalte făpturi ale cerului şi 
ale pământului. D-ra Lia avea atitudini modeste 
şi o sârguinţă neîntreruptă care pentru fiinţa ei 
siriană luă proporţiile unei cochetării. Zelul pus 
în îndeletniciri atât de nepotrivite cu aşteptările 
pe cari le trâmbiţă trupul, mersul şi vârsta, eră 
pentru cei din preajmâ-i cea mai sfruntată pro 
vocare. Singur Darie nu-şi tălmăciâ apelul in 
sistent şi mut desfăcut din simpla trecere a 
domnişoarei prin încăperi. Se bucură însă de 
privilegiile inocenţei: acela de a-şi sărută pro 
fesoara şi de a-i sta pe genuchi aproape de is- 
vorul dens vegetal al părului. Apoi acela mull 
mai însemnat de a împărţi camera de culcare 
cu Lia. Iar în dimineţile de lene ale Dumine 
cilor, licenţa de a se strecură în aşternut lâlngă 
ea, într’o nemişcare plină de nedumeriri şi de 
fericire nedescifrată. 
Misterul cel mai desăvârşit faţă de ai casii, 
sporiă încântarea complicităţii lor, peste care 
se sfiă ca o stea nehotărîtă, conştiinţa păcatului. 
In casă însă, două suflete percepuseră mur 
murul surd al fântânii de sânge încuiată în 
statua ei vie. 
Tatăl lui Darie şi profesorul de franceză, ca 
doi bondari catifelaţi, în jurul corolei din co 
drii, începură întrecerea, roitul multicolor, des 
cinderile imponderabile pe marginile abisului 
sperios şi sensibil. Plantă, la început, hermetică, 
d-ra Lia îşi înteţi mireasma şi culorile în a- 
ceste împrejurări priincioase deşertăciunii ei de 
femeie pândită şi disputată cu încrucişări crân 
cene de voinţi tăcute, de către doui bărbaţi. 
Un cântec de pasiune cu stridenţe şi aiurări 
nestăpânite străbăteâ pustiul lihnit al simţurilor 
şi fiecare aşteptă clipa să-l reverse auzului Liei, 
încrezător. 
* D-l Willy îi serviă crâmpeie la tot pasul. îşi 
ticluise, spuneă tatăl lui Darie, o voce caver 
noasă şi o figură de spaniol de operetă. Ii re 
citase sonetul lui D’Arvers de atâtea ori încât 
d-ra Lia, cu toată augusta-i indiferenţă faţă de 
poezie, îl învăţase pe dinafară. Ii siluiâ atenţia 
cu peroraţiile lui socialiste şi îi citiâ cronicile 
provinciale pe cari le trimitea ,,Adevărului”. Nu 
uită să-şi pună în valoare fizicul, făcând cu uşu 
rinţă, echilibrul la paralele. In timpul acestei 
operaţii, i se umflau vinele tâmplelor! i se con- 
gestionă faţa şi îi cădeau ochelarii pe cari, re 
întors la verticalitate, îi bâjbâia pe nisip, cu 
ochii inexpresivi şi şterşi ai miopiei. Momentul 
acesta iscă bucuria rivalului. Tatăl lui Darie, 
care-i urmăriâ evoluţiile, cu ţigara aprinsă şi 
un surâs ironic, nu pierdeă prilejul să atragă a- 
tenţia Liei asupra figurii jefuite de orice rază 
de inteligenţă, a d-lui Willy fără ochelari. 
Deodată însă, prestigiul lui Willy se înălţă 
şi pluti ferm în toate conştiinţele. Venise într’o 
zi dela gară cu vreo zece volume împachetate, 
pe cari le desfăcu şi scrise câte o dedicaţie. 
Le distribui în primul rând mamei lui Darie şi 
Liei, apoi câtorva doamne din elita provinciei. 
Eră 'un roman franţuzesc, editat la Paris, scoarţe 
albe, titlul roşu: Passion şi numele lui Willy, 
întreg şi vizibil pe frontispiciu. De atunci, în 
fiecare casă Willy avu câte o, mică statuă în 
atitudinea deconstipant crispată a gânditorului 
lui Rodin. Fu cetit şi comentat. In localuri, în 
grădina publică femeile şi-l arătau pe Willy 
şi fiecare căută să-l ţie de vorbă. In zadar ta 
tăl lui Darie decretă pe necitite, dar întemeiat 
pe cunoaşterea aprofundată a rivalului că roma 
nul e prost şi franţuzeasca în care e scris, a- 
proximativă. „Escamillo”, cum îl poreclise pe 
Willy, triumfă: .privirile de făptura adânc im 
presionată, ale Liei, îl proclamau. Din acel timp 
Axei deveni trist. Tristeţea de altfel şi tăcerea 
făceau parte din mijloacele lui de seducţie. Prin 
ele îşi valorifică paloarea şi barba lui din alt 
secol, ochii de portret, mâinile îngrijite. S’ar
	        

Note to user

Dear user,

In response to current developments in the web technology used by the Goobi viewer, the software no longer supports your browser.

Please use one of the following browsers to display this page correctly.

Thank you.