Full text: Contimporanul (48)

guri şi plângând ca un copil. Fiindcă leşină 
din sfert în sfert de oră, ai casii trimiseră după 
doctor, iar doctorul după bromură. Mama lui 
Darie, îi schimbă compresele reci pe frunte. A- 
xel îi făgăduia, în clipele când putea să se facă 
înţeles, că totul are s,ă rămână în familie. Sin 
gură Lia nu-i dădu nici o atenţie. Afecţiunea! 
de până atunci se spulberă; ca un fulg de pă 
pădie. 
In schimb, prietenia lui Axei deveni un acord 
pasionat de viori chinuite. Sunete împletite în 
aer premerg fuziunea răsufletelor, înlănţuirea) 
trupurilor pentru marea cascadă efemeră. 
Şi veni ceasul nocturn când Darie fu trezit 
de un suspin înăbuşit dinspre patul Liei. Can 
dela, deasupra pernelor lui, lumina ca o mi 
reasmă. Sări pe covor şi se apropie de culcuşul 
tovarăşei sale. La vederea lui, suspinele spo 
riră. Lia îi ţăcu loc, îşi apăsă pleoapele ipe trupul 
mic şi plânse sub desmierdările stângace, plâns 
sbufciumat, întrerupt de sughiţuri, revărsat în 
gemete adânci, înrăit pe aceleaşi şoapte: ce-am 
făcut, doamne ! 
Darie nu înţelese, dar simţi că nu trebuie 
să întrebe. Simţi deasemenea tristeţea că să 
rutările şi mângâierea lui, şi întreg misterul 
care-i învăluise dimpreună, luase, nu ştia dece, 
sfârşit. 
Axei mergea de-acum până la club, pe jos. 
I. VINEA 
SEMN 
Gândul bate strâmt în alfabet 
Unde A nu-i A până sfârşim 
Mărturisiri din ceruri au ajuns 
Eternităţi în coapse măsluim 
Eva, cântec secular secret 
Negru crin adânc ascuns. 
Investit dumnezeescul pui 
de cremene, de fier, de lemn, de lut 
Bătut în trup nepriceput 
Intinde-un vis în ora lui. 
SEEGIU DAN.
	        

Note to user

Dear user,

In response to current developments in the web technology used by the Goobi viewer, the software no longer supports your browser.

Please use one of the following browsers to display this page correctly.

Thank you.