9
Verişoară, fată de pension
Verîşoară, fată de pension, îmbrăcată în negru, guler alb,
Te iubesc pentrucă eşti simplă şi visezi
Şi eşti bună, plîngî, şi rupi scrisori ce nu au înţeles
Şi îţi pare rău că eşti departe de ai tăi şi că înveţi
La Călugăriţe unde noaptea nu e cald.
Zilele ce au rămas pîn’la vacanţă iar le numeri
Şi ţi-aduci aminte de-o gravură spaniolă
Unde o infantă sau ducesă de Braganza
Stă în rochia-i largă ca un fluture pe o corolă
Şi se-amuză dînd mîncare Ia pisici şi aşteaptă un cavaler
Pe covor sînt papagali şi alte animale mici
Pasări ce-au căzut din cer
Şi lungit lîngă fotoliul ced în doliu
Jos — subţire şi viformd — stă un ogar
Ca o blană de hermină lunecată de pe umeri.
Dînsa vrea să o ridice dar
îşi aduce aminte şi îşi mîngîie colierul de pe gît
Pentrucă zăreşte cavalerul — şi atît :
Se apropie de bancă sora Beatrice sau Evelina
Profesoară de istorie sau de greacă şi latină
O, dece cînd se apropie vacanţa
O, dece trec zilele aşa de rar...
Frunzele şi florile cad ca foile din calendar;
Viaţa-i tristă, dar e totuşi o grădină !