poezia-poezie, poezia ciment, poezia planşă, inginer
de creer, organism viu integrat simplu între fenome
nele naturale. Fireşte, în cadrul acesta de vigoare
multiplă şi nouă, cuvântul e tăiat şi el dintr’o carieră
virgină. Fraza devine luminoasă cu o ordine proprie
uneori invenţie surpriză a poetului drumului de fier
de azi. Prin ea inteligenţa îşi desfundă neprevăzute
culuare, scuturată violent din lenevia unei platitudini
repetate.
Expresia poetului nou e plină de cutezare, de savoare
absurdă: târnăcop, bumerang, salt întrecând în
înălţime toate performanţele mondiale.
Alături de limbă, notaţia e întotdeauna sângerândă,
crudă, svârcolindu-se şopârlă în tăiere. Dincolo de
înregistrările trecute sau prezente, senzaţia prinsă stea
în cleştele poemului actual, înviorează, uimeşte pă
trunde ca o injecţie.
E oareşicum în pasul acesta o întoarcere spre izvorul
de început (senzaţie primă) răzbind dârz printre
pietrele şi drumurile aspre de carpen în munte. Pe
aici malurile sunt apropiate, apa rea, în torent bolo
vani bătrâni lovesc genunchii. Prin stânci numai
plămâni cu respiraţie tare, muşchi vânjoşi pot
pătrunde.
Drumul e lipsit de odihnă, luntrii strâmte ameninţă
cu prăbuşire vântul trece prin coaste ca prin cozi de
cai. Nu e loc pentru pântecele întins leneş pe chaise-
longue ; pieirea pieptului uzat şi flax ca o mănuşe.
Poetul nou e un explorator înfruntând meridianul cel sinucidere ■* M - H - Maxv
mai primejdios, coborând în însuş miezul înţelegerei equator încins sau pol -cu zăpezi ca bretele. Pe umeri
lui preerii cresc.
Stepe, mări, saltimbanci, trenuri îi circulă în artere. -
Există un înţeles care trebuie perceput cu antenele fiinţei întregi, mai presus de inteligenţă şi de logică.
Poezia nouă cuprinde ritmul cel mai variat fără să fie ritm,-rima cea mai surprinzătoare mai presus de rimă.
Poemul ţipă, vibrează, dizolvă, cristalizează, umbreşte, zgârie, înspăimântă, sau calmează. Imaginele se îmbulzesc
nu în comparaţii sterpe ci în asociaţii fulgere frunziş în noapte.
Orice vers e o sumă de noi posibilităţi, o altă soluţie a eqiiaţiei primare. ;
Triumful poemului nou începe fecund cu Mallarmâ. E desigur în toată expresia şi realizarea acestuia cel mal
construit ascensor pentru sgârie-cerul imaginaţiei actuale.
Generaţia ultimelor ani (din Franţa mai ales) a adus o contribuţie rodnică neaşteptată.
Totuş, efortul de continuă cercetare a poemului nou, oboseşte repede. Mulţi dintre răscolitorii de eri sunt azi
în declin, tot mai aproape de sucombare; între pulpele lor istovite calul sălbatec de savană nu se mai frânge*
Singur, printre ei (nume care trebuie reţinut) Tristan Tzara, biruie cu o vigoare mereu reînoită. In el se rup
diguri, vuiesc peşteri, se strânge cheag ţipătul de acum.
Limbă nouă, senzaţie crudă, construcţie clasică obiectivă (impusă de o ordine şi constrângere proprie) poezia
actuala umflă coaja solului, circulă sevă prin nervura frunzelor, ţâşneşte apă minerală.
Sâ-i primim deci lovitura în tâmplă, să-i simţim in măduvă glasul aruncat peste gâtul ^ acestui ceas, îndemă-*
natec ca un lasso de westman. . . : . . * .
Ilarie Voronca