.
A doua
Am cunoscut o girafă cie tristeţe printre zidurile provinciale,
galben linguşindu-şi gîtul pînă în amurgul de o culoare sinilie;
şi tremurarea prin ogrăzi a făcliilor şi răsunetul sterp al vocilor
în odăile goale; cu nedefenita amărăciunea a zarurilor de table
care au înlocuit monezile minţii printre mesele strimte şi lău
tarul Junecînd în mişcările rarilor oameni, sacîzul unui somn
de plictis. Existenţa lor precizată dincolo de o lentă exasperare
cu plăcerea gîtlejului mîngîiat de alifia mîncării abundente,
a orelor nesfîrşite de lene; ştergerea din zarea cocîităi'a ochiului,
a oricărui semn venit de sus; veninul amestecat cu o linguriţă
fără ecou la ora pişcoţilor şi a dulceţei de trandafiri cînd în azur
paturile stelelor se desfac albe, cînd trează pasărea visului
cade în fîntînă; o pîclă cît mai deasă fără nici o patimă
fără nici un geam spart peste torentul în clocote al minutului.
Întreagă existenţă redusă la pipăirea cu ^degetul a cucuielui depe
fesă; o pînză între vibrarea marilor emoţii şi lmcezeala de aici.
Şi totuşi ascultă: un braţ aruncă ( o floare umeda vara ca un
păun îşi desface cozile. Pe o uliţă laterală pasul "rupe fîşii de
mătase. Un cinematograf ca un S. O. S. chiamă din împietrirea
progresivă a minţii cel din urmă licăr de nădejde. jO poartă
se încuie şi ţipă dureros. Felinarele se şterg în uitare. Dar
îptrio mansardă a fructului, poetul îşi aprinde lampa.
*
Să fie o lege imuabilă slăbirea întriun timp a substanţelor
vindecătoare din izvoarele minerale; curgerea mai departe a
apei fără sărurile realcătuitoare ale ficatului ori ale vesicei,
întăritoare ale inimei sau ale respiraţiei? Căderea — din ( ce clipă
matematică începînd —- depe o platformă suspendată în azurul
libertăţii, sub cămaşa de forţă a formulelor utilitare, a înţe
legerii unanime. Şi totuşi cîţi n’au pornit mînuind poemul şi
gîndul ca o praştie fără grija statisticei de geamuri sparte
spre, a $fîrşi în gestul ritual profesional al berbecului sacrificat
pentru un zeu obştesc. Pierzania începe cu simptomul conştiinţei
nu a 'valorii în sine ci a valorii raportatei la numărul şi înţe
legerea turmei; o grije şi o ^însemnătate atribuită actului care în
loc să continuie a fi gratuit şi sublim ca, pana curcubeului în
pălăria pădurii, e socotit şi măsurat „ca o stambă, hotîrnicit şi
dat la iveală în condiţii dinainte „şi de alţii întemeiate. Poemul
devine atunci o îmbrăcăminte oficială cu fireturi şi posesorul
lui mîndru de a fii ceeace ţ este fără simplitatea şi bucuria
izvorării din sine, plin de triumful ^şoaptelor de admiraţie din
jur. E o speţă ciudată pe care regnul patrupedelor sau al
vegetalelor nu-1 cunoaşte. Şi nici omul ^zămislit şi păstrat întrio
plămadă firească şi proprie. Niciodată ţăranul nu se va gîndi
să-şi facă o îngîmfare din îmbrăcămintea atît de bine .şi fru
mos pe umerii lui pusă; iţarii cămaşa sau cojocul,lateral încheiat,
alcătuiesc onestele lui atribute vestimentare. Am văzut însă ci
tadini fals îmbrăcaţi ţărăneşte mîndrii de acest amănunt acoperi
tor. Ochiul lor jcerea o răsplată şi cel puţin un salut îndoit pentru
purtarea sumanului şi a opincii. Cum să-i lămureşti că în felul
acesta sensul şi rostul costumului erau schimbate. El primia o
răspundere pentru care nu fusese sortit şi valoarea lui , — în
price chip — purtătorul nu avea dreptul să şi-o atribuie.
Evoluţia în falş a costumului e aceeaş pentru falşul î poem.
Poemul trebuie să fie o izbucnire temerară 1), o trecere din
odaie în oglindă, din grădină în anotimp.
^ ^ ^ lui Claude Sernet
Am urmărit zborul rîndunicii suplu. Rîndunica sbura fără
calificative, fără conştiinţa necesităţilor universale, fără mîndria
de a-şi fi deschis în simetrică planare aripile, Numai asemeni
ei poetul va putea, fi. Şi ,e propria lui ghilotinare din clipa în
care îşi jcrede o Ipiisiune, un dar tălmăcit, o mîndrie din purtarea
în al patrulea deget al inelului de căsătorie cu o Adriatică ilu
zorie. Poetul devenit Doge. Poetul adunînd în locul semnelor
;neînţelese din el ori din văzduh, balega armăsarului ritmînd
fanfara de bîlci cu peniţa făraş pentru jarul onorurilor oficiale
Şi te întrebi ce s’a făcut neliniştea dela început,, unde gestul
necugetat al aruncării discului întrio boftă de înfiorare. Trecerea
pe lîngă şi prin poem fără mersul apăsat milităreşte, cu o ne
băgare de seamă cum răstorni vasul de china depe etajeră,
cu o succesiune de hazarduri asemeni întîlnirii în culoarul vui
tului a (îndrăgăstorililor dintre polenuri.
Survine fireşte şi o anchiloză a sensibilităţii. Văzul, pi
păitul, auzul ca plăci de gramofon uzate nu-şi mai 'deşteaptă
cântecul la atingerea acului de azur. Dar de unde pînă în clipa
acestei secătuiri a sărurilor minerale, poemul era ca o buclă
aşezată la urechea pîrîului ca agatele negre ale nopţii adunate
fără precugetare pe un fir de sunet, de aici în colo profesionala
gravitate ia locul respiraţiei libere şi jucăuşe, saltului fără gule'r
tare întrio beteală, de rstrişti sau de surîsuri. Omul cu poetul
ucis în el, vorbeşte acum, de felul în care (şi-a găsit talentul
şi calea, de realizările lui în gestaţiune, de interesele (.breslei,
scriitoriceşti, de rezultatele poemului la oraş sau la sate, ,de
raţionala culturalizare a masselor. Limba şi închipuirea lui la
îfnceput neînduplecate, se tocesc tot mai mult pentru uzul po-
berei unghiilor acestor domnişoare la ora repaosului pe plajă.
Un surîs unctuos comercial se substituie rictusului de răzvrătire
şi scî.rbă. In locul singurătăţii şi a căţărăfii pe ntînca aridă a
visului pentru atingerea unui edelvais impasibil: înclinarea sufle
tului de carne dinaintea prostimei bucuroase de ridicarea tota
lului ei cu o unitate. Un meschin simţ al confortabilului, al ne
cesităţii pîinii cotidiene; un sentiment de certitudine facilă; o în
chidere progresivă a ochiului dinaintea marilor nevăzutelor taine.
O paralizie crescîndă a muşchiului, o lăsare moleşită în fotoliul
de şef de serviciu, cu împărţirea lumii în grade ofiţereşti cu îm-
brăcarea ca o mănuşă a formlulei cusute gata. S’ar putea în a-
cestea găsi desluşirea tîmpeniei semnate acum în ,,Rampa”, sau
„Gîndirea”, de autorul „Salomeiei” şi al paginilor „Din paharul
cu otravă”, două din cele mai frumoase cărţi ale literaturii de
pretutindeni. Şi deasemeni moartea dintrio hipertrofie a instinc
tului de conservare (fizică) a cutărui poet Director de 'revistă
contimporană. Grija neascunsă a acestuia de a fi întotdeauna că
lare pe armăsarul unei poezii cu garanţii de eternitate de a nu
rupe definitiv cu nimici şii 1 a fi bine cu toată lumea din pricina
afurisitului de: „Cine ştie? poate că laici stă Adevărul”, tre
cerea aşa dar în istorie prin dardanelele oricărei şcoli literare,
la ce altceva avea să ducă decîlt la o aşezare, la obţinerea unui
număr de ordine.
Făcătorul de poeme a fost perpetuu insul neştiitor de
tulburarea pe care degetele lui o vî'nturau şi Adevărul 2 ), s’a
ivit întotdeauna aceluia ce nu se îhgrijia |de adevăr, nu-i căuta
cu voinţă conturul nu-i isca în preştiinţă flacăra.
Pentru intrarea în calendarul martirilor trebuie o desă.vîrşită
lepădare de sine. Cu veşnicia, cu nevăzutul nu se trişează. Un