Full text: Unu : revista literara lunara : estival (16)

. 
A doua 
Am cunoscut o girafă cie tristeţe printre zidurile provinciale, 
galben linguşindu-şi gîtul pînă în amurgul de o culoare sinilie; 
şi tremurarea prin ogrăzi a făcliilor şi răsunetul sterp al vocilor 
în odăile goale; cu nedefenita amărăciunea a zarurilor de table 
care au înlocuit monezile minţii printre mesele strimte şi lău 
tarul Junecînd în mişcările rarilor oameni, sacîzul unui somn 
de plictis. Existenţa lor precizată dincolo de o lentă exasperare 
cu plăcerea gîtlejului mîngîiat de alifia mîncării abundente, 
a orelor nesfîrşite de lene; ştergerea din zarea cocîităi'a ochiului, 
a oricărui semn venit de sus; veninul amestecat cu o linguriţă 
fără ecou la ora pişcoţilor şi a dulceţei de trandafiri cînd în azur 
paturile stelelor se desfac albe, cînd trează pasărea visului 
cade în fîntînă; o pîclă cît mai deasă fără nici o patimă 
fără nici un geam spart peste torentul în clocote al minutului. 
Întreagă existenţă redusă la pipăirea cu ^degetul a cucuielui depe 
fesă; o pînză între vibrarea marilor emoţii şi lmcezeala de aici. 
Şi totuşi ascultă: un braţ aruncă ( o floare umeda vara ca un 
păun îşi desface cozile. Pe o uliţă laterală pasul "rupe fîşii de 
mătase. Un cinematograf ca un S. O. S. chiamă din împietrirea 
progresivă a minţii cel din urmă licăr de nădejde. jO poartă 
se încuie şi ţipă dureros. Felinarele se şterg în uitare. Dar 
îptrio mansardă a fructului, poetul îşi aprinde lampa. 
* 
Să fie o lege imuabilă slăbirea întriun timp a substanţelor 
vindecătoare din izvoarele minerale; curgerea mai departe a 
apei fără sărurile realcătuitoare ale ficatului ori ale vesicei, 
întăritoare ale inimei sau ale respiraţiei? Căderea — din ( ce clipă 
matematică începînd —- depe o platformă suspendată în azurul 
libertăţii, sub cămaşa de forţă a formulelor utilitare, a înţe 
legerii unanime. Şi totuşi cîţi n’au pornit mînuind poemul şi 
gîndul ca o praştie fără grija statisticei de geamuri sparte 
spre, a $fîrşi în gestul ritual profesional al berbecului sacrificat 
pentru un zeu obştesc. Pierzania începe cu simptomul conştiinţei 
nu a 'valorii în sine ci a valorii raportatei la numărul şi înţe 
legerea turmei; o grije şi o ^însemnătate atribuită actului care în 
loc să continuie a fi gratuit şi sublim ca, pana curcubeului în 
pălăria pădurii, e socotit şi măsurat „ca o stambă, hotîrnicit şi 
dat la iveală în condiţii dinainte „şi de alţii întemeiate. Poemul 
devine atunci o îmbrăcăminte oficială cu fireturi şi posesorul 
lui mîndru de a fii ceeace ţ este fără simplitatea şi bucuria 
izvorării din sine, plin de triumful ^şoaptelor de admiraţie din 
jur. E o speţă ciudată pe care regnul patrupedelor sau al 
vegetalelor nu-1 cunoaşte. Şi nici omul ^zămislit şi păstrat întrio 
plămadă firească şi proprie. Niciodată ţăranul nu se va gîndi 
să-şi facă o îngîmfare din îmbrăcămintea atît de bine .şi fru 
mos pe umerii lui pusă; iţarii cămaşa sau cojocul,lateral încheiat, 
alcătuiesc onestele lui atribute vestimentare. Am văzut însă ci 
tadini fals îmbrăcaţi ţărăneşte mîndrii de acest amănunt acoperi 
tor. Ochiul lor jcerea o răsplată şi cel puţin un salut îndoit pentru 
purtarea sumanului şi a opincii. Cum să-i lămureşti că în felul 
acesta sensul şi rostul costumului erau schimbate. El primia o 
răspundere pentru care nu fusese sortit şi valoarea lui , — în 
price chip — purtătorul nu avea dreptul să şi-o atribuie. 
Evoluţia în falş a costumului e aceeaş pentru falşul î poem. 
Poemul trebuie să fie o izbucnire temerară 1), o trecere din 
odaie în oglindă, din grădină în anotimp. 
^ ^ ^ lui Claude Sernet 
Am urmărit zborul rîndunicii suplu. Rîndunica sbura fără 
calificative, fără conştiinţa necesităţilor universale, fără mîndria 
de a-şi fi deschis în simetrică planare aripile, Numai asemeni 
ei poetul va putea, fi. Şi ,e propria lui ghilotinare din clipa în 
care îşi jcrede o Ipiisiune, un dar tălmăcit, o mîndrie din purtarea 
în al patrulea deget al inelului de căsătorie cu o Adriatică ilu 
zorie. Poetul devenit Doge. Poetul adunînd în locul semnelor 
;neînţelese din el ori din văzduh, balega armăsarului ritmînd 
fanfara de bîlci cu peniţa făraş pentru jarul onorurilor oficiale 
Şi te întrebi ce s’a făcut neliniştea dela început,, unde gestul 
necugetat al aruncării discului întrio boftă de înfiorare. Trecerea 
pe lîngă şi prin poem fără mersul apăsat milităreşte, cu o ne 
băgare de seamă cum răstorni vasul de china depe etajeră, 
cu o succesiune de hazarduri asemeni întîlnirii în culoarul vui 
tului a (îndrăgăstorililor dintre polenuri. 
Survine fireşte şi o anchiloză a sensibilităţii. Văzul, pi 
păitul, auzul ca plăci de gramofon uzate nu-şi mai 'deşteaptă 
cântecul la atingerea acului de azur. Dar de unde pînă în clipa 
acestei secătuiri a sărurilor minerale, poemul era ca o buclă 
aşezată la urechea pîrîului ca agatele negre ale nopţii adunate 
fără precugetare pe un fir de sunet, de aici în colo profesionala 
gravitate ia locul respiraţiei libere şi jucăuşe, saltului fără gule'r 
tare întrio beteală, de rstrişti sau de surîsuri. Omul cu poetul 
ucis în el, vorbeşte acum, de felul în care (şi-a găsit talentul 
şi calea, de realizările lui în gestaţiune, de interesele (.breslei, 
scriitoriceşti, de rezultatele poemului la oraş sau la sate, ,de 
raţionala culturalizare a masselor. Limba şi închipuirea lui la 
îfnceput neînduplecate, se tocesc tot mai mult pentru uzul po- 
berei unghiilor acestor domnişoare la ora repaosului pe plajă. 
Un surîs unctuos comercial se substituie rictusului de răzvrătire 
şi scî.rbă. In locul singurătăţii şi a căţărăfii pe ntînca aridă a 
visului pentru atingerea unui edelvais impasibil: înclinarea sufle 
tului de carne dinaintea prostimei bucuroase de ridicarea tota 
lului ei cu o unitate. Un meschin simţ al confortabilului, al ne 
cesităţii pîinii cotidiene; un sentiment de certitudine facilă; o în 
chidere progresivă a ochiului dinaintea marilor nevăzutelor taine. 
O paralizie crescîndă a muşchiului, o lăsare moleşită în fotoliul 
de şef de serviciu, cu împărţirea lumii în grade ofiţereşti cu îm- 
brăcarea ca o mănuşă a formlulei cusute gata. S’ar putea în a- 
cestea găsi desluşirea tîmpeniei semnate acum în ,,Rampa”, sau 
„Gîndirea”, de autorul „Salomeiei” şi al paginilor „Din paharul 
cu otravă”, două din cele mai frumoase cărţi ale literaturii de 
pretutindeni. Şi deasemeni moartea dintrio hipertrofie a instinc 
tului de conservare (fizică) a cutărui poet Director de 'revistă 
contimporană. Grija neascunsă a acestuia de a fi întotdeauna că 
lare pe armăsarul unei poezii cu garanţii de eternitate de a nu 
rupe definitiv cu nimici şii 1 a fi bine cu toată lumea din pricina 
afurisitului de: „Cine ştie? poate că laici stă Adevărul”, tre 
cerea aşa dar în istorie prin dardanelele oricărei şcoli literare, 
la ce altceva avea să ducă decîlt la o aşezare, la obţinerea unui 
număr de ordine. 
Făcătorul de poeme a fost perpetuu insul neştiitor de 
tulburarea pe care degetele lui o vî'nturau şi Adevărul 2 ), s’a 
ivit întotdeauna aceluia ce nu se îhgrijia |de adevăr, nu-i căuta 
cu voinţă conturul nu-i isca în preştiinţă flacăra. 
Pentru intrarea în calendarul martirilor trebuie o desă.vîrşită 
lepădare de sine. Cu veşnicia, cu nevăzutul nu se trişează. Un
	        

Note to user

Dear user,

In response to current developments in the web technology used by the Goobi viewer, the software no longer supports your browser.

Please use one of the following browsers to display this page correctly.

Thank you.